STIMATE FANATIC,

Te rog să nu fii necăjit şi să nu-ţi verşi fierea, veninul şi lăturile mentale pe acest blog. Eu, autorul aproape necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar că materialele şi comentariile postate nu reprezintă câtuşi de puţin un atac la credinţa în Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate şi îndoielnice legate de credinţă dar mai ales la acele interpretări ale divinităţii, care frizează patologicul şi tembelismul agresiv. Consider că umorul cu care Dumnezeu l-a dăruit pe om, nu face rău nimanui şi că este un tonic al credinţei. Faptul că încă mai putem să râdem, înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-a vrut trişti, cu capul în sac şi cu ochelari dogmatici de cal. Eu cred ca viaţa ne-a fost dăruită, nu ca să ne chinuim şi să ne mortificăm trupul şi sufletul spre deliciul popilor, ci ca să ne bucurăm de ea. Tabuurile pe care presupun că intenţionezi să le invoci sunt scornite de minţi umane pentru a pune frâne altor minţi, poate mult mai umane. E greu să domini şi să controlezi fără tabuuri. Frica păzeşte bostănăria. Eu nu cred într-un Dumnezeu mânios, crud şi răzbunator, ci într-Unul iubitor, vesel şi relaxat.


Eu cred că Dumnezeu are umor. Tu ce crezi?


NU-SI IAU FATA DE LA MINE

vineri, 20 mai 2011

B.O.R. si OCHIUL DRACULUI

Ochiul dracului! 

Potrivit estimarilor cotidianului Business Standard, rezultate din centralizarea datelor unei anchete jurnalistice de anvergura, la nivelul anului 2007, Biserica Ortodoxa Romana (BOR) administra una dintre cele mai mari averi din Romania, a carei valoare depaseste trei miliarde euro.

Potrivit datelor furnizate de articolul domnilor jurnalisti Alexandru Urzica si Adrian Mirsanu publicat pe data de 20 august 2007 pe site-ul Standard.ro aflam urmatoarele:

"La acest nivel, BOR se poate compara cu cei mai mari jucatori din economie, Petrom (cu o valoare de piata - 8,3 miliarde euro), BCR (peste sase miliarde euro, la pretul platit de austriecii de la Erste la achizitie in 2005) sau BRD SocGen (5,6 mld. euro - valoare bursiera), depasind companii precum Alro Slatina, Hidroelectrica, Banca Transilvania sau cel mai mare lant de retail local - Metro Romania. Daca avem insa in vedere ca BOR are de recuperat aproximativ 200.000 de hectare de padure la nivel national, cu o valoare estimata de circa cinci mld. euro, precum si piese aflate in circuitul muzeelor sau parte a tezaurului de la Moscova revendicat de statul roman, avutiile Bisericii ar depasi pragul de zece mld. euro.


Patrimoniul BOR este descentralizat, ceea ce inseamna ca veniturile, activele sau pasivele sunt defalcate individual la nivelul Patriarhiei, mitropoliilor, arhiepiscopiilor, episcopiilor sau parohiilor. Veniturile BOR sunt estimate la aproximativ 90 mil. euro pe an, din care cea mai mare parte este realizata in ordine de catre Mitropolia Moldovei si Bucovinei, respectiv cea a Olteniei, ai caror reprezentanti sunt acum principalii candidati la scaunul de Patriarh.


Biserica Ortodoxa Romana inseamna, pe langa 18,8 milioane de credinciosi (adica 85% din intreaga populatie a Romaniei, potrivit ultimului recensamant efectuat in 2002), peste 40.000 de hectare de teren arabil, circa 40.000 de hectare de padure, pachete de actiuni detinute la peste 15 companii din sectorul hotelier, energetic, productia de vase de uz casnic, fabrici de cherestea, constructii, agricultura, firme de transport, edituri, tipografii si circa 27 de licente de radio. Patriarhul este capul unei biserici cu structura piramidala, formata din Patriarhie, 6 mitropolii in tara, zece arhiepiscopii, 16 episcopii, 161 protopopiate, 11.102 parohii, 2.297 filii (parohii mai mici), 423 manastiri, 183 schituri, zece metocuri (case de protocol), iar in strainatate, trei mitropolii, o arhiepiscopie, doua episcopii.

De unde vin banii bisericii

  • 40.000 hectare de padure evaluate la 400 milioane euro
  • 40.000 hectare de teren arabil evaluat la 20 de milioane euro
  • 90 de milioane euro venituri anuale
  • participatii la peste 15 firme din sectoarele hotelier, media, energie, agricol, industria lemnului sau constructii
  • 4,4 milioane euro conturile bancare la BCR ale Patriarhieie, a sase Mitropolii si a 10 arhiepiscopii
Detalii: Preotii primesc de la stat 42 milioane de euro pe an

Hai sa vedem impreuna cum au randuit ei lucrurile in Numele Meu si cum Imparatia lui Dumnezeu, adica a Mea, incepe deja cu ei, cu slujitorii Bisericii, de aici, de pe Pamant. Pentru ca nu-i asa!? Precum in cer asa si pe Pamant.  


Uite popa - nu e popa!
 Si unde mai pui, ca desi exista numeroase locuri de munca in cele  6 mitropolii din tara, zece arhiepiscopii, 16 episcopii, 161 protopopiate, 11.102 parohii, 2.297 filii (parohii mai mici), 423 manastiri, 183 schituri, zece metocuri (case de protocol), iar in strainatate, trei mitropolii, o arhiepiscopie, doua episcopii presiunea si inghesuiala la ciolanul bisericesc este foarte mare. Ia hai sa vedeti cat e spaga de mare ca sa intri in sistem, chiar si pe usa din spate daca se poate.

Sursa foto