ANUNAKI - V -©

          
CIRCUL II

- „Ia-ţi jigodia asta mică de pe mine că m-a-mbăloşat toată !”, a-nceput să zbiere ea de cum m-a văzut, încercând cu o disperare amestecată cu scârbă să-l smulgă de la piept pe Anunaki.        

            Ţi-ai găsit ! Anunaki bine-nfipt în decolteul ei şi încurcat în mărgele o ţinea zdravăn de păr, fremăta şi tremura tot de plăcere în timp ce o lingea pe gât, pe obraji, în urechi... Bleah, probabil că-i plăcea parfumul bulgăresc. Parcă erau nebuni amândoi. Ups ! He, he, he ! Na c-a uitat să spună „cu dragoste” !   

            - „Ce te hlizeşti ca idiotu ? Ia imediat scârboşenia asta de Anunache de pe mine, n-auzi !?”
            - „Anunaki vin’ la mine !” Nicio reacţie. „Anunaki, treci !” Dincolo de faptul că a-ntors capul şi m-a mârâit, nu dădea semne că l-ar interesa. Era îndârjit rău aşa că i-am dat o bucată peste ţeastă cu dragoste, dar mai hotărât puţin, după care l-am vârât în pungă peste borcanul cu icre. Se uita pierit şi nelămurit la mine, cu ochii tulburi, dar n-a-ndrăznit să zică vorba aia a lui preferată. A suspinat o dată, a zis „sifiliticule” şi a adormit.  

            - „Ferea !” a strigat la mine Celestoaia.      

             Abia am apucat să aplec capul că mi-a şi vâjâit pe la ureche un levitator, care s-a prăbuşit între două scânduri pe rândul următor, lăsând în urma lui un damf greu de ţuică. Nici nu mai fusesem atent la spectacol şi după cum se vedea treaba era foarte interesant.

            - „Fereaaa... !!!”      

            Am ferit. Al doilea levitator care se grăbea din urmă să-şi salveze prietenul, s-a speriat atât de rău de aplauzele şi larma stârnite de buşitura primului, încât şi-a pierdut echilibrul şi dintr-un luping neinspirat s-a proptit cu nasul drept în fundul acestuia. Rău e s-o iei pe cocârţ dis de dimineaţă... ! Rău ! I-o fi durut foarte tare şi or fi icnit săracii de ei, dar nu s-a auzit din pricina râsetelor şi remarcilor sarcastice din public şi a vuvuzelelor. Puahhh..! Ce oameni, domnule, ce oameni... ! Mai mare ruşinea ! Să leviteze beţi morţi şi încă în public !            

            Am întors din nou capul, curios să văd de unde tot veneau şi de-abia atunci am observat că maşina Salvării era parcată drept în mijlocul stadionului şi că brancardierii nu mai pridideau cu treaba. Patru foşti levitatori chirăiau pe gazon. Nu mi-a trebuit mult nici să observ că Celestoaia şi Gogu de la Salvare îşi trimiteau de zor bezele unul altuia şi işi făceau semne erotice explicite cu mâinile prin aer ! I-am făcut şi eu Lu Gogu unul amical explicit, dar nu cred că i-a convenit prea tare că s-a-ntors cu spatele şi a făcut un gest nepotrivit, dar la fel de explicit. A primit şi el aplauze nenumărate şi o strâmbătură cu semnificaţie de la primarele.            

            - „Da’ tu ce te bagi !” S-a oţărât Celestoaia la mine.          

            Nu i-am răspuns pentru că, una la mână, sunt un gentleman, şi-a doua la mână, nici n-am mai apucat să-i zic io vreo două ca să mă răcoresc, că deodată l-am văzut pe Anunaki cum scoate capul din pungă şi cască nişte ochi mari de drac, uitându-se fascinat undeva în spatele meu. Cu o iuţeală şi cu o dexteritate de care numai un extraterestru poate face dovadă, Anunaki a sărit ca o veveriţă în capul Celestoaiei şi de-acolo, plin de smocuri de păr, a sărit ca un arc, drept în capul levitatoarei care venea cu viteză din spate. Totul s-a întâmplat în mai puţin de două secunde. Pfuaiiii, câtă precizie... ! Un dureros „Aaaaau mamăăăăă...!!!” a izbucnit la simultan din gâtlejurile celor două femei, dar cui îi mai păsa când Anunaki era deja călare pe situaţie, cu picioarele încolăcite în jurul gâtului levitatorei şi trăgând-o cu putere de păr.            

            „Uauuu...! Uite o maimuţă-mbrăcată !”, s-a auzit glasul sirenei. Nu trebuia să-l las să se uite la western-uri ! Nu, şi nici la desene animate. Levitatoarea s-a cabrat urlând de durere şi a ţâşnit dintr-odată cu Anunaki-n ceafă, drept în sus, către tăria cerului. Ooohohoooo... ce mi-ar fi plăcut să fiu eu Anunaki-ul meu... ! „Oooaauuoooooooo... !!!”, mi-a venit ecoul de la publicul extaziat ! Popa Ţăndărică a scuipat în sân şi a bătut mecanic trei cruci mari chiar cu mâna cu care ţinea căldăruşa cu agheasmă, spectatorii au rămas muţi cu gurile căscate, brancardierilor le-au căzut tărgile din mâini. Brusc, s-a auzit un foc de armă şi toată lumea s-a lipit cu burta de pământ. Şi primarele. Mardare şi caprele nu. Păi da, numai lui Mardare putea să-i treacă aşa ceva prin cap. Auzi, să tragă un foc de avertisment în public. Şi fără somaţie.           

            Când s-au dezmeticit, nu prea le-a mai dat inima ghes să se ridice în picioare, pentru că le tremurau genunchii. L-au huiduit şi l-au înjurat pe Mardare de-acolo, de pe jos. Apoi unii s-au întors pe spate, alţii s-au sprijinit pe coate şi au dus mâinile streaşină la ochi, urmărind virajele periculoase, lupingurile, tonourile şi picajele kamikazante executate cu măiestrie de bravul de Anunaki. Copii au început să cânte-n cor ”A-nu-naki-cu-peee-neeeeeee... şi-cu-trei-pe-rechi-de geeeee-neeee...” după care au dat-o pe „Anunaki cu motooor, ia-mă şi pe mine-n zbooor... să mă fac levitatooor...  !”  

            Cu două penduluri şi un tonou la final, în uralele şi ropotele de aplauze ale spectatorilor, Anunaki a aterizat drept în mijlocul terenului de fotbal. A făcut o reverenţă cu un picior pus pe grumazul levitatoarei, dar a zbughit-o imediat când a văzut hoarda de copii năvălind pe teren, cu Mardare-n frunte agitând pistolul şi urlând cât îl ţineau bojocii: „Prinde-l, prinde-l !”. Păi te pui cu Anunaki !? Te pui cu te-ncurci !? În cinci secunde l-au scăpat din vedere, iar în următoarele zece s-a strecurat neobservat la mine-n pungă. Nici măcar Celestoaia care era lângă mine nu l-a văzut. M-am uitat la el încruntat... Respira sacadat, tremura tot, dar era fericiiiiit...       

            - „Mardare du-te-acasă !”, s-a auzit în microfon vocea iritată a primarelui.        

            Deodată lângă primare îşi făcu apariţia şi prefectul, care îi smulse fără nicio ceremonie microfonul din mână şi-i dădu un cot.    

            - „Ia dă-te bă de-aici !”        

Primarele nici nu a crâcnit. S-a executat scurt şi s-a retras în echer, un pas mai în spate. Prefectul s-a proţăpit c-o mână-n şold şi cu parpalacul desfăcut ca să i se vadă hamul de la pistol.    

            - „Mardare... Culcat !”         

La comanda prefectului, Mardare s-a trântit deodată, dârz, cu faţa la pământ.      

            - „Bă Mardare, tu n-ai auzit ce-a zis primarele ? Eşti beat ? Ia fă-te-ncoa ! Salt înainte ! Pas alergător ! Culcat ! Salt înainte ! Pas alergător.. ! Predă-mi imediat legitimaţia, insigna, pistolul şi cheile de la maşină şi marş acasă ! Ce-i aicea, circ !? Gogule ia urgent levitatoarea şi fugi cu ea la reanimare ! Hai, mişcă-te ! Mai sportiv, mai sportiv... ’re-aţi-ai dracului de bugetari !” 

La auzul cuvântului „bugetari” s-a făcut linişte. Primarele, popa Ţăndărică şi jumătate dintre spectatori au început să se uite aiurea prin pomi... pe la case... şi s-au făcut dintr-odată mult mai mici. Când şi-au mai revenit, prefectul nu mai era acolo. Şi nici Mardare. Şi nici Salvarea. Primarele îndoit şi mai mult de şale a cules anevoie microfonul de pe jos şi cu voce pierită a anunţat:           

            - „Dragi spectatori, urmează câteva numere de blesteme, făcături şi vrăji şi o demonstraţie practică de atacuri la baionetă geoclimatoilogice cu studenţii de la Psihohotronică. Vă rog să trimiteţi bileţele cu numele celor pe care vreţi să-i nenorociţi. Până vom primi toate bileţelele îi dau cuvântul domnului profesor incapuciat de plenitudine şi beatitudine de la Facultatea de Tumbe şi Salturi Cuantice, ca să vă înveţe cum să vă deschideţi ochiul lui Shiva. Domnule profesor aveţi cuvântul.”            



 Va urma...                  Colaj foto Dan Ioaniţescu

Toate drepturile de autor aparţin lui Dan Ioaniţescu©