STIMATE FANATIC,

Te rog să nu fii necăjit şi să nu-ţi verşi fierea, veninul şi lăturile mentale pe acest blog. Eu, autorul aproape necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar că materialele şi comentariile postate nu reprezintă câtuşi de puţin un atac la credinţa în Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate şi îndoielnice legate de credinţă dar mai ales la acele interpretări ale divinităţii, care frizează patologicul şi tembelismul agresiv. Consider că umorul cu care Dumnezeu l-a dăruit pe om, nu face rău nimanui şi că este un tonic al credinţei. Faptul că încă mai putem să râdem, înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-a vrut trişti, cu capul în sac şi cu ochelari dogmatici de cal. Eu cred ca viaţa ne-a fost dăruită, nu ca să ne chinuim şi să ne mortificăm trupul şi sufletul spre deliciul popilor, ci ca să ne bucurăm de ea. Tabuurile pe care presupun că intenţionezi să le invoci sunt scornite de minţi umane pentru a pune frâne altor minţi, poate mult mai umane. E greu să domini şi să controlezi fără tabuuri. Frica păzeşte bostănăria. Eu nu cred într-un Dumnezeu mânios, crud şi răzbunator, ci într-Unul iubitor, vesel şi relaxat.


Eu cred că Dumnezeu are umor. Tu ce crezi?


NU-SI IAU FATA DE LA MINE

joi, 30 iunie 2011

ATEULUI MEU

Ateului Meu 
poezie de Dumnezeu Tatal 

motto: 
ia Iubirea Mea si umbla!

Ti-am facut cercuri in lanuri,
M-am zidit in carbon sapte,
Ti-am facut chacrele apte
Sa se integreze-n Planuri.

Ti-am trimis Cuantele Mele
Sa te tina langa semeni
Si ti-am zis ca suntem gemeni,
Eu ca lant - voi ca inele.

Eu ti-am pus istoria-n gene,
Sufletul pe-un sir de karme
Si ti-am dat in loc de arme,
Harul de-a citi in semne. 

Mintea ti-am cuprins-o-n creier 
Dar cu poarta descuiata,
Pentru ca si tu vreodata 
Sa pasesti pe'unde cutreier. 

Iar tu stai la telescoape 
Ca sa-Mi cauti marginirea ?
Si te napadest' uimirea,
Cand Ma joc sub microscoape ? 

Si-Mi vrei locul Meu pe Scena 
Sau macar in randu-ntai? 
Nu ti-e teama ca ramai 
Cu pustia-nfipta-n... gena? 

Cel Ce Sunt Imi zic Eu Insumi, 
Tu nu-Mi zici in niciun fel, 
Dar incerci in paralel, 
Vesnicia-Mi sa-ti asumi! 

Rusinica!


4 comentarii:

  1. :)
    Salut, ManZeu!
    ... interesanta atitudine. Pare-se te-a cam suparat ateul curios si nesatios.
    :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Preabunule si nepretuitule copil al Meu, Andreiule draga,

    Un om suparat pe viata, un nene de pe facebook s-a aratat dornic sa ma sodomizeze. Am vrut sa-l rog cu frumosul sa-ncerce cu el insusi sau cu o oaie, ca-i totuna, dar la urma m-am razgandit in mare iubirea Mea, si-atunci in gandul Meu cel bun l-am bagat undeva. Apoi a mai fost unul/una ce ma ademenea sa-i arat p..a, Ma rog atei de-astia marunti, cu vibratii joase si cu mintile ratacite... :))

    Eh, acum na, ce sa zic..!? M-am mai racorit si Io oleaca.
    :))))

    RăspundețiȘtergere
  3. MARITE, eu nu-mi duc
    Spiritul pe facebook.
    Planul asta nu-l ating.
    Karma nu o mai resping.

    Ateului, bine i-ai zis.
    Clar ca-n “Sophia Pistis” :))
    Si daca te-a suparat,
    Fa-i o tina de scuipat
    Si i-o pune-ntre picioare
    Ca sa-i creasca ce nu are .
    Ochii daca si-i beleste
    Tot nu stie unde este .

    Parabola celor orbi
    e creata pentru…corbi !
    Ochii-ti scot cu argumene,
    Definitii si concepte,
    Si te lasa apoi in drum
    Mintea-ti ratacind in fum.

    Lasa, Doamne clopotei
    Cand calcam sa dam de ei .
    Iar bucatile din noi
    Sa le-adune corbii-apoi
    Sa hraneasca in pustie
    Omul sfant ce-are sa vie !

    RăspundețiȘtergere
  4. via Nina Russel USA

    Draga Dan,
    Eu sunt unul cu opinia : Dumnezeu l-a facut pe OM pentru ca El sa existe!
    De aici intrebarea :
    Ce a fost mai intai oul sau gaina :))) Vreau sa spun,
    Dan , Dumnezeu l-a creat pe OM , daca Omul nu ar fi existat nu ar fi existat Dumnezeu in nicio constiinta.
    UMORUL este o latura a gandirii umane; daca nnoi suntem asemeni Lui inseamna ca El are umor. Asta aristotelic gandit! Este binevenit un astfel de blog, noi scriem serios , hermetic poate putin cam "aparte" dar uite viata e compusa din stari duale si merita sa l traim pe toate! Felicitari dan, ne bucuram de legatura cu tine.

    BTW: nu putem face comentarii identificandu ne cu Wordpress, e din setariile tale!

    RăspundețiȘtergere

ADEVĂR GRĂIEŞTE GURA MEA: