STIMATE FANATIC,

Te rog să nu fii necăjit şi să nu-ţi verşi fierea, veninul şi lăturile mentale pe acest blog. Eu, autorul aproape necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar că materialele şi comentariile postate nu reprezintă câtuşi de puţin un atac la credinţa în Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate şi îndoielnice legate de credinţă dar mai ales la acele interpretări ale divinităţii, care frizează patologicul şi tembelismul agresiv. Consider că umorul cu care Dumnezeu l-a dăruit pe om, nu face rău nimanui şi că este un tonic al credinţei. Faptul că încă mai putem să râdem, înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-a vrut trişti, cu capul în sac şi cu ochelari dogmatici de cal. Eu cred ca viaţa ne-a fost dăruită, nu ca să ne chinuim şi să ne mortificăm trupul şi sufletul spre deliciul popilor, ci ca să ne bucurăm de ea. Tabuurile pe care presupun că intenţionezi să le invoci sunt scornite de minţi umane pentru a pune frâne altor minţi, poate mult mai umane. E greu să domini şi să controlezi fără tabuuri. Frica păzeşte bostănăria. Eu nu cred într-un Dumnezeu mânios, crud şi răzbunator, ci într-Unul iubitor, vesel şi relaxat.


Eu cred că Dumnezeu are umor. Tu ce crezi?


NU-SI IAU FATA DE LA MINE

sâmbătă, 23 februarie 2013

ANUNAKI - III -©



Exorcizarea  L-am condus în magazie. Popa Ţăndărică a bătut o cruce mare şi a-nceput să cânte pe nas cu faţa la tabloul electric, tot amestecând cu snopul de busuioc în căldăruşă. Apoi s-a produs nenorocirea. Când a aruncat cu agheasmă a pârâit totul prin casă. Tabloul a luat foc. Popa s-a speriat şi a dat-o pe exorcizare.“Ptiu drace, du-te-n pisici !” a zis popa Ţăndărică iar dracii au sărit ca dracii din tabloul electric şi s-au aruncat în pisici. Dar nu toţi. Câţiva au intrat şi în sfinţia sa şi au început să-l muncească imediat, vreo doi au sfârâit în căldăruşa cu agheasmă care i-a căzut din mână, iar unu’ auriu curcubelioz a sărit prin geamu’ de la magazie şi a intrat în veceu.  Nu pot să descriu ce-a urmat...                    
            -
Fir-ai al dracului să fii cu tabloul tău cu tot !” răcnea la mine popa cu spume la gură, izbindu-se spasmodic de pereţi şi smulgându-şi barba. Adă repede-ncoa găleata cu agheasmă şi nişte vodcă dacă ai, ce te râzi ca prostu !?”   
            I-am adus nişte ţuică într-o sticlă. Popa a dat-o iute de duşcă, a luat găleata, şi-a clătit mâinile şi crucea în ea, după care a dus-o la gură şi a băut jumate bâţâindu-se ca un rapper. Restul de agheasmă şi-a turnat-o pe cap şi pe haine urlând într-una fragmente numai de el înţelese din slujba Sfântului Vasile cel Mare.  
           
I-am mulţumit în gândul meu lui Dumnezeu că mi-a mai păstrat măcar o parte din creier întreg. Aia cu care pot să râd, pentru că aia cu care ar fi fost normal să plâng cred că mi-a bulit-o când am făcut saltul cuantic de pe bloc.          
            L-am sunat pe Gogu de la Salvare, şi l-am rugat să-l ducă pe Popa Ţăndărică acasă, da’ să nu se sperie, că nu e beat. E doar puţin agitat şi posedat. Gogu l-a dus, dar în altă parte, aşa că a trebuit să vină protosinghelu să-l scoată de-acolo. Asta mi-a zis-o popa a treia zi, când a fost în stare să vorbească. Dup-aia am mai vorbit de vreo două-trei ori cu el, deşi n-aş fi vrut. Mă suna ca să mă afurisească.      
            -„Băăăăăă..... m-ai nenorocit ! Băi Ptruteo, mi-a dat Maimarele canon de m-a spart şi mi-a luat şi şpaga de pe ultimele două luni. Sunt flămând, sărac şi am capul de două ori mai mare de câte metanii m-a pus să fac. Dracu a ieşit singur, l-am văzut, că nu mai suporta zguduielile. Să nu mă mai cauţi, io atâta-ţi spun !”           
            De la un timp, în casă au început să se audă zgomote ciudate şi să se întample lucruri necurate.
Noaptea în special auzeam şoapte, hohote sau chiuituri şi tot felul de sunete stranii. Când mi-era şi mie somnul mai dulce, taman atunci farfuriile începeau să cadă de pe rafturi iar uşile zburau din clanţe şi se închideau şi se deshideau trântindu-se cu zgomot. Ca să nu mai spun de pisici care se fugăreau prin toată casa, miorlăind gros ca apucatele şi se căţărau pe perdele şi pe dulap. Şi când mă vedeau că apar cu satârul în mână zburau care de pe unde erau, de pe lampă, de pe frigider şi se repezeau la mine, mă mârâiau şi mă stucheau. Probabil că la balamuc era mai bine ca acasă. Probabil.   
            Am răbdat eu ce-am răbdat, o noapte..., hai două..., hai trei..., da pân’la urmă l-am sunat pe popa Ţăndărică.       
            -
Săru’mâna părinţele, să ştii că mi-au rămas câţiva draci prin casă. Vino la o exorcizare, rogu-te, că nu mai pot. 
            -
Post şi rugăciune fătul meu ! Mult post şi multă rugăciune. Io nu mai calc pe-acolo. Şi te rog să nu vii după mine la biserică, că ai draci pe tine ! Şi-mi porţi ghinion. Nu te cunosc, nu mă cunoşti !
   
            Şi zdrang ! A-nchis.  
            Acu ce era să fac, că prea multă lume nu cunoşteam eu în Pocreaca !? M-am dus la Sultana să mă sfătuiesc cu ea. Mai întâi şi mai întâi a scos dracii din mine, că tare nervos şi obosit mai eram. Şi de-abia dup-aia a chema-o şi pe Paraschiva, vecina ei, care era mai pricepută. Paraschiva a venit c-o păpuşă voodoo să ne distrăm iar mie mi-a adus agheasmă fabricată de popa Ţăndărică în prima vineri de Paşte, când cade Izvorul Tămăduirii, care agheasmă, mi-a zis ea, se ştie, are foarte mare putere de vindecare şi opreşte intrarea lucrărilor de magie.   
            -
Bei în fiecare duminică şi la zilele de sărbătoare câte 27 de înghiţituri, şi eşti scos. Albă sau neagră, magia nu mai intră.”           
            Şi uite-aşa, mai o ţuică - mai o amintire, mai un lemn pe foc - mai nişte cenuşă ursită la gura sobei, mai o măslină - mai o povaţă, mai un ac în păpuşa voodoo - mai un blestem am aflat şi eu ce aveam de făcut.    
            În orice caz, şi Sultana şi Paraschiva mi-au zis că farmecele şi blestemele care au făcut să mi se umple casa de draci, de la fosta mea nevastă au pornit. Paraschiva n-a vrut să ia bani de la mine da mi-a zis să mai trec şi pe la ea când nu-i barbatu-său Vasile acasă, să mă mai înveţe una-alta. Sultana mi-a făcut semn din cap că
da”, aşa că am fost imediat de acord şi deşi Paraschiva era cam smochinită şi cam afanisită m-am arătat entuziasmat. Poate prea entuziasmat. Poate de la ţuică. Aici cre’c-am greşit, că-n noaptea aia a trebuit să mă culc la ea.
            Dimineaţa mi-a pus în palmă nişte cocoloaşe de hârtie cu cenuşă ursită şi sare descântată şi am pornit într-o întinsoare până la plafar şi la magazinul de unelte şi scule. N-am stat mult, m-am întors degrabă acasă că aveam treabă. Aşa carevasăzică, exorcizarea trebuie să o-ncep mai întâi cu pisicile, că-n ele stăteau toţi dracii. Dar nu trebuie să le bat de să le smintesc şi să le dau să bea înălbitor amestecat cu urină după metoda congoleză, nici să le arăt crucea şi să strig la ele
Vade retro !” ca-n filme, ci trebuie să aplic o metodă tradiţională neaoşă românească, cu buruieni tămăduitoare, veche de când dacii.         
            Le-am priponit în fundul curţii şi i-am arătat lui Anunaki cum să le ţină capul în sus. Apoi le-am făcut spălături stomacale. Le-am turnat cu pâlnia un decoct de sunătoare şi odolean, sau valeriană cum îi mai zice. După ce am văzut că s-au umplut, le-am lăsat circa 10 minute după care le-am învârtit pe fiecare de coadă. Cu nădejde şi levogir, că dextrogir se face numa la câini. Nu m-am lăsat impresionat de mieunăturile lor din ce în ce mai slabe, ci le-am făcut şi clisme la urmă. Pfuaiiiii...  scîrboase animale !!! Apoi le-am luat binişor cu un patent şi le-am atârnat de coadă într-un pom şi le-am afumat cu tămâie. Dracii au sărit din pisici ca apucaţi şi s-au aruncat în baltă. 21 de draci am numărat. I-a văzut şi Anunaki. Când le-a dezlegat pe pisici, ele n-au mai căzut în picioare ca de obicei. Au bufnit scurt. Erau pierite şi de-abia mai răsuflau. Şi-atunci Anunaki m-a felicitat. Iar mi-a zis vorb-ai-a lui nedesluşită:
„Zzzzzzzguramătiideidiot !”     
            I-am mulţumit frumos !        
            -
Hai ! Vino-ncoa să te exorcizez şi pe tine !       
            N-a stat. A fugit în pădure. Mi-am dat seama că extratereştrii sunt imuni la draci. Nu mi-am făcut probleme pentru el, că ştiam că vine înapoi. Mai mult de două zile Anunaki nu rezistă fără cârnaţi picanţi. Am stat şi m-am socotit. Aşadar el nu avea draci, eu nici atât, că mă scăpase Sultana de ei, iar pisicile, deşi leşinate scăpaseră şi ele. Deocamdată, că încă mai aveam să le dau rădăcină pisată de odolean timp de 49 de zile, la răsărit şi la asfinţit. Cu agheasmă. Doar casa mai rămăsese să o protejez. Hai în casă !           
            Cum am intrat, am şi aprins candela de la bunica.
Şi-apoi am făcut ce m-au învăţat femeile. Ca să nu mai cad pradă altor vrăjitorii am pus jos, la pragul uşii de la intrarea în casă, o mătura şi un vătrai ca să le alunge, iar la pragul uşii de la dormitor, un cuţit şi un topor, ca să taie” lucrările şi farmecele trimise. Apoi am presărat pe toate pragurile cenuşa ursită de cu seara de Paraschiva şi am pus şi niscai sare sfinţită şi descântată în pantofi, ca nu cumva în caz că trec prin vreo răspântie sau vreun loc în care s-a dat o lucrare de aruncat, să se lipească farmecele de ei. Am aprins apoi câte trei lumânări în pragul uşii de la intrare, la capul patului şi la fereastră şi am bătut câte o cruce mare, că tocmai era zi de post.            
            Mi-am băgat prin toate buzunarele de la haine usturoi, omag, sunătoare, busuioc şi pelin ca să nu se atingă niciun duh rău de mine.
Buuuun ! La urmă am tămâiat un cuţit şi l-am pus sub pernă, cu varful îndreptat în afara patului pentru că înţepătura de fier îndepartează duhurile rele şi dracii trimişi asupra mea. Şi am mai pus şi o legatura de odolean, una de leuştean şi una de iarbă creaţă la căpătâiul patului, pentru a alunga în timpul somnului toate necurăţiile din trupul şi sufletul meu. Apropo, vânzătoarea de la plafar a fost foarte încântată când am plecat de-acolo, că nu i-am mai lăsat mare lucru pe rafturi.
             După ce am terminat am tămâiat toată casa cu nouă boabe de tămâie şi trei de smirnă, am băgat pisicile şi raţa în magazie, am mai dat şi-acolo cu tămâie. Am zăvoarele la uşi, m-am retras în dormitor, am bătut 12 cruci mari şi şase mici, am zis Tatăl Nostru cu faţa la răsărit, m-am dat trei paşi înapoi, am mai bătut o cruce mare şi m-am băgat în pat. Am adormit în timp ce ajunsesem la a o sută treisprezecea cruce făcută cu limba în cerul gurii. Am dormit ca un prun(c) cam până pe la 3 dimineaţa cînd am sărit ca ars din pat. Cineva bătea în fereastră cu disperare. M-am dat jos, am pus mâna pe satâr şi am deschis fereastra.        
            Era Anunaki. Se-ntorsese acasă. Tremura.   
            M-am culcat la loc şi am adormit imediat. O fi el extraterestru da’i de neam prost. Ca prin vis am auzit un
„Zzzzzzzguramătiideidiot !”  

Colaj foto Dan Ioaniţescu      

joi, 7 februarie 2013

ANUNAKI - II -©


            
             SPOVEDANIA
            - “Eşti spovedit ?“, m-a întrebat popa.         
            - “Nu părinte, nu sunt. Nu m-am mai spovedit de la doişpe ani... Cre’că le-am făcut pe toate, numa' că n-am omorât. Da când le-am făcut şi de câte ori, nu mai ştiu să spun acum.”           
            - “Da' copii ai omorât ?”        
            - “Ceeee... ? N-am omorât păcatele mele, cum să omor copii... !? Găini da, recunosc. Aaaa ! Vreţi să ziceţi dacă am vreun avort pe conştiinţă !? Nu, n-am !”      
            - “Eşti sigur ?”           
            - “Absolut ! Pen’că n-am conştiinţă !”         
            - “Eşti însurat ?”        
            - “Nu.”           
            - “Ai pe cineva ?”      
            - “Da.”
            - “Pe cine ?”  
            - “Ia ghici !”  
            - “Nu te pot împărtăşi pentru că preacurveşti. Ori te-nsori, ori o pui în cui şi te gândeşti la cele sfinte.”         
            - “La care anume dintre ele, părinte ? Da-ţi-mi un nume !” 
            - “Vorbeşti cu păcat. La cele veşnice.”         
            - “Şi cum adică s-o pun în cui ? Să-mi ia bunul Dumnezeu ce mi-a dat, că io n-am de gând să mă pun contra Lui. Nu sunt de acord nici cu una nici cu cealaltă !”       
            - “Cum vrei, dar de la mântuire ia-ţi gândul dacă nu te-nsori !”     
            - “Părinte, vă rog să nu mi-o luaţi în nume de rău dar dacă ne uităm în cartea de telefon sunt sute de nume Apopi şi Apopei. Sunt minuni de la Dumnezeu sau aveţi vreo altă explicaţie ?”.
            - “Minuni, minuni. Unde-i tabloul electric ?”          
            - “Staţi aşa că n-am terminat !”        
            - “Zi !”           
            - “Am făcut ceva rău care le întrece pe toate. Ceva îngrozitor, de neimaginat...”  
            - “Hmm... Ce-ai mai făcut ?”
            - “M-am jucat opt luni de-a Dumnezeu pe internet. Da’ să ştiţi că n-am luat Numele  Domnului în deşert. Şi pe deasupra m-am purtat frumos cu oamenii şi le-am zis numa' vorbe bune. Staţi aşa să vă spun cum a fost... La început am considerat...”          
            - “Bine, bine ! Las’că te-oi mai spovedi tu şi pe la alţii. Nu te împărtăşesc şi nu-ţi mai fac nicio moliftă.
Hai că nu mai am timp ! Unde-i tabloul ?”  
            L-am condus în garaj. Popa a bătut o cruce mare şi a-nceput să cânte cu faţa la tablou tot amestecând cu snopul de busuioc în căldăruşă. Apoi s-a produs nenorocirea. Când a aruncat cu aghiazmă a pârâit totul prin casă. Tabloul a luat foc. Popa s-a speriat şi a zis “Ptiu drace, du-te-n pisici !” iar dracii au sărit ca dracii din tabloul electric şi s-au aruncat în pisici. Dar nu toţi. Câţiva au intrat şi în sfinţia sa, vreo doi au sfârâit în căldăruşa cu aghiazmă.... Nu pot să descriu ce-a urmat... 


Va urma

            ZUZA
            Anunaki mi-a luat telecomanda din mână şi m-a pus să văd un film cu extratereştri. E extraordinar de adevărat ! N-au trecut nici 10 minute de când s-a terminat SF-ul şi am şi început să cred deja în intenţiile umanitare ale extratereştrilor. Ce băieţi cumsecade... ! Ce caractere... ! Din păcate însă, bucuria mi-a fost umbrită de faptul că am rămas doar cu două pisici din trei. O mai am pe Shirin şi pe Cenuşăreasa. Pe Zuza Nebuna mi-au luat-o. S-a oprit curentul, s-a făcut o lumină albă strălucitoare şi au tras-o în sus prin tavan. Pentru câteva clipe am plutit şi eu, am levitat. “Ioteteeee...  m-am mirat,  pot să zbor!” M-am mirat, da, sigur că m-am mirat pen’că eram răcit şi nu mai băusem nimic de două săptămâni. Partea proastă este că mi-au dat drumul din levitaţie cam de sus. Şi asta n-ar fi fost nimc dar cel mai tare m-a durut că au luat tot din cămară, până şi ceapa şi vazele şi tigăile. Şi tabloul lu’ mamamare.     
            Sunt ei luminoşi dar sunt urâţi foc de nici nu-i pot descrie. Şi parcă miorlăie şi urlă ca nişte motani în călduri. Seamănă cât de cât cu Anunaki, da’ parcă totuşi sunt altfel. Anunaki s-a
ascuns sub pat şi a făcut pipi pe jos. Ei, nu. Sigur nu a vrut să-şi marcheze locul. Am şters împreună. A început să-mi devină tot mai util. E bun şi la şters pe jos şi la spălat vase.    
            Sufăr cumplit după Zuzette. Aşa pisică de cuminte ca Zuza eu n-am mai avut.
Era o frumuseţe de tomberoneza bălţată. Şi tembelă. Ca toate pisicile. Mi-e o ciudă că mi-au şutit pisica de-mi vine să văd cu ochii mei moaştele lui Ashtar Sheran, ale lui Jedi şi ale afro-klingonianului ăluia afro-american din Star Trek... Cum îi zice domne... !? Zi să-i zic ! Nu, nu afro-americanul ăla-n trening şi cu ochelari de cocalar afro-malagambist şi nici ăla cu parpalac de-i zice Morpheus, că ăla e din Matrix... Mă rog, n-are importanţă... am vorbit frumos şi politically correct despre ei ca extratereştri, n-au ce să-mi reproşeze...
            Şi-acuma, colac peste pupăză, s-a mai aşezat şi o bufniţă în teiul de la fereastra mea. Şi nu, nu este aia de la Cotroceni. Aia este cucuvea... Sau strigă. Şi e roşie şi strigă doar dacă agiţi cheile. Asta de la mine din tei este buhă şi nu scoate niciun sunet. Şi e misterioasă ca o femeie tăcută care ori e mută, ori prea deşteaptă, ori proastă făcută grămadă.
Este portocalie şi are nişte lumini verzi triunghiulare pe aripi. Acolo unde ar trebui să fie flapsurile... Şi are nişte ochi...! Ptiu drace! Ah, păi dacă n-oi pune io acum mâna pe-un retevei... !!!        
           
Mi-e totuşi milă de pupăză că s-ar putea să nu nimeresc din prima...         


Va urma