STIMATE FANATIC,

Te rog să nu fii necăjit şi să nu-ţi verşi fierea, veninul şi lăturile mentale pe acest blog. Eu, autorul aproape necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar că materialele şi comentariile postate nu reprezintă câtuşi de puţin un atac la credinţa în Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate şi îndoielnice legate de credinţă dar mai ales la acele interpretări ale divinităţii, care frizează patologicul şi tembelismul agresiv. Consider că umorul cu care Dumnezeu l-a dăruit pe om, nu face rău nimanui şi că este un tonic al credinţei. Faptul că încă mai putem să râdem, înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-a vrut trişti, cu capul în sac şi cu ochelari dogmatici de cal. Eu cred ca viaţa ne-a fost dăruită, nu ca să ne chinuim şi să ne mortificăm trupul şi sufletul spre deliciul popilor, ci ca să ne bucurăm de ea. Tabuurile pe care presupun că intenţionezi să le invoci sunt scornite de minţi umane pentru a pune frâne altor minţi, poate mult mai umane. E greu să domini şi să controlezi fără tabuuri. Frica păzeşte bostănăria. Eu nu cred într-un Dumnezeu mânios, crud şi răzbunator, ci într-Unul iubitor, vesel şi relaxat.


Eu cred că Dumnezeu are umor. Tu ce crezi?


NU-SI IAU FATA DE LA MINE

duminică, 4 septembrie 2011

CARPE DIEM - CHIAR ACUM!


De la preainteleapta, minunata, binecuvantata si daruita cu har copila a Mea,  
fie-i numele vesnic laudat, citire:

Pe scurt, toti marii si adulatii (si bogatii!) "invatatori spirituali ai vremurilor noastre", toti "profetii" si "iluminatii" propovaduitori ai "puterii prezentului", care isi astern la picioare mari multimi de ferventi sustinatori & generosi platitori, nu fac decat sa "brodeze", cu alte imagini si culori, chiar pe "canavaua" existentialistilor...Asta a facut si "divinul" Osho, asta face si "profetul" Eckhart Tolle!...


Clipa, valoarea absoluta a prezentului, a fiecarei clipe traite a fost conceptul central al filosofiei existentiale, al carui parinte este considerat Kierkegaard...

ACEST curent filosofic (de la inceputul secolului trecut!) a fost cel care a scos puternic in evidenta tragicul vietii omenesti cu iluziile si himerele ei, una dintre acestea fiind considerata chiar FERICIREA...Si tot ei au fost cei care au venit si cu solutia salvatoare: "sa gusti din plin nectarul clipei", "sa fii cu totul prezent in ACEASTA clipa, fara sa fii deloc preocupat nici de clipa urmatoare, nici de cea de mai inainte" etc etc N-a spus-o nici Osho, nici Tolle si nici macar "genialul" Coelho:), ci cu totul altii si cu muuuulta vreme inaintea lor!...

Revenind insa la tema aflata in discutie, este clar ca Kierkegaard era barbatul placerii nesatioase (simbolizata mai tarziu de Don Juan), viata lui fiind (la data emiterii definitiei fericirii citate mai sus, cand avea 27 de ani si era indragostit nebuneste de Regine Olsen, o codana focoasa de 18 ani) un pustiu intins presarat cu oaze, extrem de rare, de fericire...Si de aici (in amestec turbulent cu diverse trairi mistice si tare ale copilariei traumatizante) depresia, angoasa, deznadejdea, "constiinta tragica"...

A. Camus, insa, cu al sau "Sisif", mi se pare, cum spuneam, cu adevarat maret!... Cati dintre noi nu am simtit, la un moment dat, ca viata nu pare a avea un sens, dar ca, n-ai ce face, trebuie traita... Si cati dintre noi n-am decis sa ne bucuram, totusi, de destinul nostru asa cum este el... sa ne bucuram ca, fie si asa, intr-o lume absurda, scapata de sub control, exista macar frumusetea de a fi stapan pe tine si pe zilele tale...

"Sunt liber pentru ca stiu ca sunt muritor... absurdul mi-a deschis ochii: nu exista maine... Iata sensul libertatii mele profunde", mai scrie Camus. Asa a descoperit el CLIPA...asa a inceput sa vada, sa guste, sa pipaie frumusetea lumii...sa faca din viata o succesiune de prezenturi...

De aceea mie mi se pare "maret" Sisif: fiindca el STIE ca lumea e absurda, ca soarta lui este tragica, dar acest lucru nu il face patetic, nu il impinge in afara vietii, ci chiar in centrul ei...fiindca are curajul sa-si asume rolul, sa intre in propria-i piele si sa POATA spune (precum nefericitul Oedip): "Socot ca totul e bine..."

 Viata "absurda" a unui "Sisif" modern vazuta de acelasi Albert Camus:

"Trezire, tramvai, patru ore la birou sau la fabrica, pauza tramvai, patru ore de munca, pauza, somn. Si luni, si marti, miercuri, joi, vineri, sambata, in acelasi ritm, acest drum este usor de urmat in cea mai mare parte a timpului. Ritmului exterior al vietii i se conformeaza automatismul nostru interior...OAMENII SECRETA INUMANUL...Doar rareori, numai in anumite clipe de luciditate, aspectul mecanic al gesturilor noastre, pantomima noastra lipsita de sens ne aduc sentimentul absurdului...Si doar asa, rareori, ne intrebam: Eu, eu pentru ce traiesc?..."

Oare se recunoaste vreunul dintre noi in cuvintele acestea?...Nuuuuu, nu cred!...Viata noastra, a fiecaruia in parte si-a tuturor laolalta, e plina-ochi de luciditate si de sens!...Pai cum sa fie altfel cu atatia detinatori ai "retetei fericirii" pe metrul patrat, toti dispusi nevoie mare sa o impartaseaca (contra cost, desigur!) cu noi...


 
Ca si cum nu mi-or fi fost de ajuns cate injuraturi mi-oi fi luat deja manjind aureolele unor "prooroci ai adevarului" precum Osho sau Tolle, iata si o relatare despre un mare "guru" autohton: "brandul cultural", "fenomenul", "paranormalul" Pavel Corut...

[Bineinteles ca n-am ales sa narez cate ceva despre acest personaj deoarece el se tot strofoaca sa ne "codeze" mintile, atatea cate mai avem, (si) pe la "Codul lui Oreste":)), ci doar pentru faptul ca el este cel care nu s-a jenat deloc sa se considere nu doar creatorul "artei succesului", ci chiar a insesi "formulei fericirii" - formula cautata zadarnic de mii si mii de ani de catre atatia si-atatia pamanteni ganditori, dar care, iaca na!, s-a itzit in toata splendoarea taman in neuronul 'mnealui...]

Era pe la mijlocul anilor '90 cand Pavel Corut se gandi el ce se gandi:)) si, in perfecta logica a "artei succesului" pe care numai ce-o edificase, avu o...revelatie: pentru mantuirea neamului e musai nevoie de "Partidul Vietii Romanesti"!...Asa ca, nici una nici doua, isi sufleca goapodareste manecile si porni glont prin scumpa tarisoara ca sa "racoleze" (?!:) niscaiva adepti...

Moldovean de vita veche, radacinile il trasera irezistibil catre aste plaiuri...Asa ca intr-o buna zi numai ce primesc o grabnica invitatie la o conferinta de presa pe care 'mnealui o organizase spre a-si face cunoscute nobilele-i intentii...

Cum deja de cativa ani nu-mi puteam reveni din stupefactia creata de bataliile purtate pe la tarabe intru achizitionarea "operelor" cu "bubuli" scoase pe banda rulanta de catre proaspatul aspirant la politichie, abia asteptam sa-l vad "in carne si oase"! [Aveam sa constat ca era mai mult "in carne" decat "in oase", dar...ca sa creezi ca 'mnealui, tre' sa te hranesti, nu gluma, nu?!:)]

Inutil sa va mai spun ca sala in care fusesem convocati gemea de multimea "presarilor", in majoritate adusi acolo de aceeasi curiozitate ca si a mea...Fistecare fitzuica postdecembrista ori post de radio sau televiziune, chiar si acelea de cartier, isi aveau acolo vajnicii sai reprezentanti...Numai ca la chiolhanul ce ar fi trebuit sa incununeze apoteotic prezentarea "doctrinei politice care avea sa ne lumineze si sa ne salveze intreaga natie" nu fusesera invitati chiar toti "pitzifelnicii":)) Ca nu tocmai acestia ar fi putut sa-i serveasca interesele...

Geaba i-am zis eu ca nu are nici un rost sa ma invite si pe mine...ca eu is a Radiodifuziunii, si ca n-am voie sa fac nici un fel de campanie electorala, daca nu vreau sa-mi stea si capul unde-mi stau picioarele..."Lasati, lasati, ca mai vedem noi...", a zis el cu maaaare subinteles si a zambit ca un veritabil atoatecunoscator...(al informarii/dezinformarii/manipularii, desigur)...

Evident, ca orisice dama super/supra-ofertata, n-am pregetat sa pun conditii, ca sa..."mai vedem noi":)) : "Uitati cum facem, am zis eu, daca-mi dezvaluiti si mie secretul succesului de piata al cartilor dumneavoastra, vin!...Ca tot incerc si eu sa ma joc de-a Ana Blandiana ori de-a I.L.Caragiale, dar nici ca-mi iese..."
"Doamna, secretul e simplu, grai el..."Informatia este putere", nu?...Trebuie sa va orientati dupa ce cere piata: de exemplu, vor romanii bubuli malefici si eroi bastinasi, de astea le dam!; vor, bietii, succes in afaceri, despre asta-i invatam!...Uitati, eu cred ca acum ei isi doresc chiar mai mult decat bani...cred ca deja vor... Hi! Hi!...fericire! Pai daca asta vor, de asta le dam, nu? Hi! Hi! Ha! ha!... Ca si daca ar vrea...patrunjel, n-ar fi nici asa o problema! le-as da patrunjel!...Ha! Ha!"

L-am tot urmarit pe la televiziuni...De ce nu spune, oare, niciodata chestia asta?!...O fi prea "spirituala" pentru nivelul nostru?!?...
.

7 comentarii:

  1. Potlogarii omenesti de-a pururi si-n vecii vecilor amin!
    O certitudine in tot acest ocean de incertitudini este: terra este planeta supravietuirii.
    Iluminatii, smecherii, istetii etccaetera au descoperit formula magica.
    Iluminarea cica inseamna "detasare"!
    Iluminarea inseamna intelegerea pe deplin a ceea ce te inconjoara: adica legea junglei (fie ea si cosmetizata intelectual).

    RăspundețiȘtergere
  2. Entheos, minunea vesniciei Mele.....
    Traiasca-va clipele tuturor si vesnicia Mea... :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Minunatule si nepretuitule Andrei,
    Da, daaaa... asa e!
    :))))
    Ei au inteles primii. Inteleptii din vechime ca sa se ilumineze se retrageau in jungla, prin pesteri Acum... se duc pe pustii... :))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Nihil sine Deo !

    In rest..."castigatorul ia totul " :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna ziua , asa cum ne-o dai , Doamne !
    Preambulul cu mai marii invatati de la care stim ca tre' sa ne traim viata in fiece clipa , la maximum , fost-a de mare folos intru introducerea acelui invatat autohton postdecembrist , om cu oarece succes in afaceri dar si in ale publicarii unor culegeri de experiente proprii care iata , ne pot duce la "mormant strain " prin multitudinea de "gulgute" scornite intru bucuria romanului cautator de noi pricini de intriga , dupa obicei , coane Fanica ! Oricum ai da-o Doamne , din opera marelui contrainformator , pe care n-am lasat-o nefrunzarita , pot spune cu mana pe inima ,ca am desprins si niste idei folositoare , venite din experienta politrucului perdant . De aceea este viata frumoasa , ca putem alege din ea ceeea ce ne convine . Restul ...Dumnezeu cu mila !

    RăspundețiȘtergere
  6. Cu fiecare clipă, am mai multe incertitudini..din când în când prind câte un licurici. Ca în această plimbare în care te invit!

    http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/09/pe-tamisa.html

    RăspundețiȘtergere

ADEVĂR GRĂIEŞTE GURA MEA: