STIMATE FANATIC,

Te rog să nu fii necăjit şi să nu-ţi verşi fierea, veninul şi lăturile mentale pe acest blog. Eu, autorul aproape necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar că materialele şi comentariile postate nu reprezintă câtuşi de puţin un atac la credinţa în Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate şi îndoielnice legate de credinţă dar mai ales la acele interpretări ale divinităţii, care frizează patologicul şi tembelismul agresiv. Consider că umorul cu care Dumnezeu l-a dăruit pe om, nu face rău nimanui şi că este un tonic al credinţei. Faptul că încă mai putem să râdem, înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-a vrut trişti, cu capul în sac şi cu ochelari dogmatici de cal. Eu cred ca viaţa ne-a fost dăruită, nu ca să ne chinuim şi să ne mortificăm trupul şi sufletul spre deliciul popilor, ci ca să ne bucurăm de ea. Tabuurile pe care presupun că intenţionezi să le invoci sunt scornite de minţi umane pentru a pune frâne altor minţi, poate mult mai umane. E greu să domini şi să controlezi fără tabuuri. Frica păzeşte bostănăria. Eu nu cred într-un Dumnezeu mânios, crud şi răzbunator, ci într-Unul iubitor, vesel şi relaxat.


Eu cred că Dumnezeu are umor. Tu ce crezi?


NU-SI IAU FATA DE LA MINE

vineri, 10 februarie 2012

SATANA©


SATANA

Motto:
Vesnicia esti doar Tu. Unic Tu, Zamolxe nu!

- Vai Doamne, gradina mea... s-a ales praful de ea,
Plangea Fecioara Maria catand catre Romania,
La gradina-i minunata,  ajuns-o biata privata.
-Doamne-acest popor de daci, m-a lasat fara araci
Au furat cu mic cu mare tot ce-au gasit in carare.

Si-uite Doamne,‘i nestropita, buruiana-i neplivita,
Zac gunoaiele in drum, florile-s facute scrum,
Gardu-i rupt, uluca-i trasa, Doamne, nimanui nu-i pasa
Ca s-a umplut de gandaci si de dacomaniaci.
Si niciun dac nu se teme, cand sub el gradina geme.

Si-o tin langa, una-ntr-una, cu scorneli una si una
Cum ca limbile din lume, de la daci se trag anume,
Si-orice misca pe Pamant este dac de-al lor preasfant.
Si-acum Doamne ce ma fac, ca Iisus a ajuns dac?
El nu mai este evreu, si tot daca sunt si eu,

-Doamne Te cunosc prea bine, Iisus de la Tine vine.  
Doamne Dumnezeul meu, nu esti turc, tatar, evreu,
Nici Tu si nici Duhul Sfant, care umbla pe Pamant.
Dar daca Iisus e dac, Doamne, Doamne, ce ma fac,
Cand veni-va-n Romania intrupat iar in Messia?

Ce va zice de Treime cand va trece prin multime,
Ca Sfantul Duh si cu Tine sunteti daci din stravechime?
Ca Zamolxe-ar fi patrimea sau ca doar el e Unimea?
Numai Unu-i Dumnezeu, iar Zamolxe, Mare Zeu
O sa vrea sa Te uzurpe, pe Feciorul Tau sa-L surpe.

Nimeni nu poate sa spuna, ce-o sa iasa pan’la urma.
Bunule Parinte dara, spune-mi mie,-a Ta Fecioara
Cum e sa ai doi stapani, unul azi si altul mani?
Cum pot dacomaniacii dara, sa gandeasc-asa ocara?
Fa-i tu Doamne sa-nteleaga, ca nu sunt lucruri de saga.

- Doamne-n mare mila Ta, pliveste gradina mea!
Scoate-le din cap manele, kogaione si tunele,
Scapa-i Doamne de mistere, de portaluri si de bere
Da-le Doamne-n cap Lumina, spune-le ca sunt doar tina
Si sa-si traga singuri apa, la Zamolxe-Ucigaltoaca.

14 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. _*MIORITA* _ Prorocia Pastorului cel Bun _ Ioan 10/8,11,2012,14,[16 -prin alta tari _ Romania 10/18], ...

    …pentru *aceasta vreme de stramtorare cum n-a mai fost niciodata* _ Daniel 12/1, …”vremea de pe urma” _ Daniel 12/4,[9]; _ Isaia 6/[8],9-[13].

    = Daniel 11/14 _”Si o ceata de derbedei din poporul tau, se vor rascula, ca sa implineasca vedenia; Dar vor cadea”, …[potrivit] – “Vedeniei” *Pastorului cel Bun*, propovaduita ( pr)in “MIORITA”, …- Referitor la faptele “secrete / tainuite”, ale “jandarmilor palnetari”, in complicitate cu toti TOLERATII / “veneticii” _”Ce-au venit in TARA asta, si-au cerut, [si vor], pamant si apa”, …adica, despre care este scris: _ Psalmul 78/1-3:

    -*Asculta Poporul Meu, invataturile Mele!…Ce am auzit, ce stim, ce ne-au povestit parintii nostri”, un *Popor de Pastori*,…[si], …prin “MIORITA”, [despre]:

    =*Bacii, …cel Francian si cel Ungurean, ...

    { la care s-au alaturat in haita, si cei:
    Austro-Germano-Americano-PambucCIAn },

    -La apus de SOARE, ...[sfarsitul erei,
    astrale - Soarele in Constelatia PESTI],

    -“Marii” se vorbira si se sfatuira,
    -Cum sa [Mi]-l omoare pe cel Moldo-Vlahian,
    -Ca-i mai Ortoman, are oi mai multe,
    -Mandre si cornute, si cai invatati,
    -Si caini mai barbati, ...pe malurile ISTRULUI,
    -Pe un picior de PLAI, pe-o gura de RAI,
    -Unde Domnul Dumnezeu, inca de la FACERE,
    -A sadit o Gradina in EDEN, spre RASARIT,
    -Si a pus acolo omul pe care-l intocmise,
    -Ca s-o lucreze si s-o pazeasca* _ Facerea 2/8-[15]; ...

    = Da! …-Dar, ...din pricina TOLERARII “tradatorilor si vanzatorilor” de TARA si neam / Poporul ROMAN – “o semintie aleasa” _ 1 Petru 2/9, -”Poporul Tau cel sfant, n-a stapanit TARA decat putina vreme; Vrasmasii nostri au calcat in picioare locasul TAU cel sfant.” _ Isaia 63/18;

    = Am ajuns ca un popor pe care nu l-ai carmuit TU, si peste care niciodata nu s-a chemat Numele Tau.” _ Isaia 63/19.

    = Vai, cetatea aceea credincioasa, cum a ajuns ****! -Era plina de judecata, dreptatea locuia in ea, si acum e plina de ucigasi! Mai marii tai sunt razvratiti si partasi cu hotii, toti iubesc mita si alearga dupa plata; Orfanului nu-i fac dreptate, si pricina vaduvei n-ajunge pana la ei. _ Isaia 1/21,23;

    = Cei ce povatuiesc pe Poporul ACESTA i-l duc in ratacire, si cei ce se lasa povatuiti de ei sunt pierduti. _ Isaia 3/12; 9/16.

    = Dar ce vor face la urma [?!] _ Ieremia 5/26-29,31, -*Caci in Poporul MEU sint oameni rai; Ei pandesc ca pasararul care intinde laturi, intind curse , si prind oameni; …Asa ajung ei puternici si bogati. …GROZAVE lucruri, URACIOASE lucruri se fac in TARA _ Ieremia 5/30;

    = Au limba intinsa ca un arc si arunca minciuna; Si, nu prin adevar sint ei puternici in Tara; Caci merg din rautate in rautate si nu Ma cunosc. _ Ieremia 9/3.

    = Daca poftesc ogoare, pun mana pe ele, daca doresc case le rapesc, asupresc pe om si casa lui, PE OM si MOSTENIREA LUI. De aceea, asa vorbeste DOMNUL: _ “Iata, am de gand sa aduc o nenorocire impotriva acestui leat de oameni, …si nu vor mai umbla cu capul atat de sus, caci vremile vor fi rele. _ Mica 2/1-4; 3/11.

    =*S-a dus omul de bine din Tara [?!], si nu mai este nici un om cinstit printre oameni;[?!]; ...- Toti stau la panda…;
    -Mainile lor sint indreptate sa faca rau:

    ...CARMUITORUL cere “daruri” / danii / taxe / impozite, JUDECATORUL cere PLATA, cel mare i-si arata pe fata ce doreste cu LACOMIE, si astfel MERG MANA-N MANA _ Mica 7/2,3.

    = Doamne, pe prorocii Tai i-au omorat, altarele Tale le-au surpat; Am ramas Eu singur(a), si cauta sa-mi ia viata. _ Romania 11/3, …{Dar [vezi] ce raspunde Dumnezeu ?}.

    = Nu te teme turma mica; Pentru ca TATAL vostru va da cu placere IMPARATIA. _ Luca 12/32.

    = Ziua vestita de toti prorocii Tai SE APROPIE! ...Atunci va fi uluiala lor.” _ Mica 7/4,[5]; ...{-*SALT in CONSTIINTA* _ 1 Petru 2/9}.

    = Cu stima. -Mesia.

    RăspundețiȘtergere
  3. _ 1 Corinteni 14/21, ...

    =*EU SINT m-a trimis la voi* _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012, sa [va] descoper Calea, Lumina si Adevarul _ Apocalipsa 1/1; 10/7, potrivit cu descoperirea tainei care a fost tinuta ascunsa timp de veacuri _ 1 Corinteni 2/7; _ Coloseni 1/26; _ Romania 16/25.

    = Eu sint aici, acum in timpul vostru, si [va] zic: -*Iata-Ma!* _ Isaia 52/6 -Moise; 65/1 -*Iata-Ma! Iata-Ma!*; _ Romania 10/20.

    =Scripturile au fost si au ramas “pecetluite” _ Daniel 12/4,[9], … *pana la Mine* _ Romania 5/14; _ Ioan 4/[25],26, ...inviat a treia zi _ 2 Petru 3/8, ...ridicat _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22, pentru implinirea Legii _ Romania 10/4, si a prorocilor _ Matei 5/17, prin *transfigurare* _ Matei 17/[1],2,3,[5], de aceea, ...[implicit neintelegerea *Cartii pecetluite* _ Dan.12/4,9], ...omenirea nu stie *pe cine sa astepte* _ Romania 10/14, …credinta venind in urma “auzirii” Cuvantului Meu _ Romania 10/17, pentru *Cine are urechi de auzit si aude* _ Matei 11/15; _ Luca 8/8; …dar, ...-Nu toti pot primi Cuvantul Acesta _ Matei 19/11; _ Luca 18/8, ...*vorbind in pilde* _ Matei 13/34,35; _ Ioan 1/1,5,11,14; 3/14,16; 10/8,11,14,[16 - prin alte tari _ Romania 10/18].

    = Cu stima. -Mesia _ Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela _ Ioan 4/[25],26 ...Cel fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Romania 5/14; 10/[14 –Moise],17; _ Isaia 6/[8],9-[13]; 9/1,2,6; 52/6 - Moise _*Iata-Ma!*; 65/1; _ Ioan 10/8,11,2012,13,14,[16 –prin alte tari _ Romania 10/18; ...-Va rog sa cititi Cartea _ Daniel 12/4; _ Ioan 5/39; ...-Se apropie dimineata _ Isaia 21/11,2012; -“Toate religiile” / *Toate popoarele chemate* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012.

    RăspundețiȘtergere
  4. _*Acum este noapte(a) aceea* _ Luca 22/3; _ Ioan 13/27,30; _ Isaia 21/11,2012; 9/1,2,[6]; 6/[8],9; ...[Sinteza].

    =*Acum*, ...inca, ...este noapte "in Adevar", ...[si / sau, implicit], prin aceea ca "Scripturile sunt pecetluite” _ Daniel 12/4,[9], ...”pana in ziua de Astazi” _ Romania 11/8, ...*pana la Mine* _ Romania 5/14, ...Cel ridicat _ Faptele Apostolilor 3/22; 7/37, ...sa [va] descoper "Calea, Adevarul si Viata" _ Ioan 14/6; _ Apocalipsa 1/1; 10/7, ...*potrivit cu descoperirea tainei* _ 1 Corinteni 2/7; _ Coloseni 1/26; _ Romania 16/25.

    =*In aceasta vreme de stramtorare cum n-a mai fost, ...[niciodata] ...* _ Daniel 12/1, ...“am auzit glasul Domnului” _ Isaia 6/8,[9,10]; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012, ...si zic: ...*Iata-Ma!* _ Isaia 52/6 -Moise; _”Iata-Ma! Iata-Ma!”-65/1; _ Romania 10/20.

    =”[Acum] ...-Este noaptea zilei a 7-a _ Facerea 2/2,[3], ...-“este intuneric fata de Adevar" _ Isaia 9/1,2,[6]; _ Isaia 21/ 11, 2012; _ 2 Petru 1/19, ...asa cum este scris ...*era noapte cand Iuda a luat bucatica* _ Ioan 13/30, ...implinind voia Fiului _ Ioan 13 / 26-28; _ Luca 22/3, ...pentru proslavirea Fiului Omului si a lui D-zeu in El _ Ioan 13/31,32, prin invierea ...[a treia zi _ 2 Petru 3/8] _ Matei 17/22,23; 27/63; _ Marcu 8/31; _ Luca 9/22; 18/33; 24/7 ], ...-invierea dintre cei morti _ Romania 5/14; _ Iuda 9, ...”atat de mult a iubit Dumnezeu Lumea _ Ioan 3/16; _ Matei 4/16; _ Isaia 9/1,2,6; 52/6 _ Moise -*Iata-Ma!,* _ Ioan 4/26 ... -*Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela* ...-Acela fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Evrei 1/1,[2],{3 -coroborat [_ 2 Petru 1/20] cu Romania 5/14; _ Iuda 9; _ Luca 16/29,31}.

    = Cu stima. -Mesia _ Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela _ Ioan 4/[25],26, ...-Cel fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Romania 5/14; 10/[14 -Moise],17,[18,20]; _ Isaia 6/[8],9-[13]; 9/1,2,6; 52/6 –Moise _ *Iata-Ma!*; 65/1; _ Ioan 10/8,11,2012,13,14; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012; -*Toate popoarele chemate* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012.

    RăspundețiȘtergere
  5. _*Historia est composuerunt* _ Isaia 6/[8]-13.

    ...sau, ...prin traducere ...-*H_Istoria este mutilata*, ...[si, falsificata],...potrivit _ Isaia 6/[8]-13, implicit _ Daniel 12/4,[9].

    = Subiect implicit: ...-*Un cadou / Cadoul pentru Femeie / de ziua Femeiei / Opt Martie* _ 08.03.2012 _ Luca 9/28-30; _ Ioan 19/26.

    = _ Matei 6/10: ...*Vie imparatia Ta; Faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pe Pamant*,
    ...si, ...cum propovaduia / previziona *Urania*: ...-“In urma cu catva timp, Marte a intrat in Fecioara, ...[si, in 08 martie 2012], ..Luna este Plina in Fecioara, ...si ...Soarele in Pesti”, ... [si], ...cum este scris, ...[_ Facerea 1/26,27; 2/23; 3/20; _ Romania 10/16], ...adica, in aceasta perioada ..."Fecioara este insarcinata" _ Matei 1/18,21-23.

    = Va rog sa nu va grabiti sa ziceti ca ati inteles [inca], ...tot ce zic, pentru ca ...”totul trebuie judecat duhovniceste” _ 1 Corinteni 2/14, ...context in care va rog sa “nu uitati” [ca]: ...- "notiunea" / cuvantul *duhovnicesc* este devalorizat / a ajuns sa fie demonetizat, de catre cei care-si zic "duhovnici", ...[si de alti indrumatori, invatatori –“carturari si farisei –cu diplome”], ...care s-au facut ei intre ei ...[pastori] ...invatatori si dascali _ Matei 23/[1-7],8-10, ...si care, ...necunoscand Scripturile / "Cartea fiind pecetluita" _ Daniel 12/4,9, ...[aceia] inchid oamenilor Imparatia Cerurilor ..._ Matei 23/13,14, ...dar , care nu trebuie sa fie suparati pentru mustrarile Mele _ Apocalipsa 3/19, ...pentru ca trebuie sa inteleaga si ei _ Ioan 16/8,[9,10,11,2012].

    = _ Matei 13/34,35, -Vorbind in pilde, … [repetitia ajutand la intelegere], ...readuc in “discutie”, ...unele precizari anterioare cu unele reformulari revelatoare, postate prin diferite "pagini / site", inca din anul 2011 / *Marele An* -cum a fot denumit de Ptolemeu si de catre marele proroc [Simon _ Luca 5/5; _ Ioan 21/3,6] / *Urania*.

    = “Corabia plutea pe deasupra apelor ......” _ Facerea 7/18, - [reformulat / revelator: ...-*Corabia pluteste pe deasupra apelor*, ...[cum? / cand?], ...-“Acum”, ...a treia zi _ 2 Petru 3/8, ...[cand?], ...*cand Dumnezeu si-a adus aminte de Noe* _ Gen.8/1,11,2012; _ Isaia 6/8,[9,10]...[pe cine a trimis?] ...”pe singurul lui Fiu” _ Ioan 3/14; _ Evrei 1/[1],2, ...adica pe cel / primul inviat dintre cei morti [a treia zi _ 2 Petru 3/8] _ Romania 5/14; _ Evrei 1/1,3; ...-*Eu sint m-a trimis la voi* _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012.

    = Dupa 6 zile _ Matei 17/1,… in noaptea ...{ _ Ioan 13/[27],30}, ...dinaintea diminetii _ Ioan 21/4,5, ...adica, dinaintea zilei a 7-a _ Facerea 1/27,[28]; 2/[1],2, ...”am aruncat mrejile pentru pescuire” _ Luca 5/5,6 ...[cand ...,] ...in corabia lui Simon(a) _ Facerea 1/27], ...era si Ioan _ Matei 4/16 – cum am mai scris, ...care proroceste in pustie, [-Dar, [?!]-cati au ascultat, cati au auzit si cati au inteles, si cati povatuiesc si indrumeaza ?!], ...sa asculte "propovaduirile" facute de *Urania* [vezi "google.ro"] _ Matei 11/13.

    = “Doi ani intregi ...[2010]...a propovaduit Pavel imparatia lui Dumnezeu, si invata pe oameni......”_ Faptele Apostolilor 28/30,31, ...apoi a urmat “Marele An"-2011, corespunzator trimiterii celor 11 _ Mar.16/14; _ Luca 24/33; _ Ioan 1/1,5,11,14,23,41,42, ... [si] ...care va duce pestii prin “calvar / golgota” si prin “transfigurare / metamorfoza”, spre mare DESCHIDERE, mare VINDECARE, mare MANTUIRE.

    = Apoi [va urma] / urmeaza trimiterea celor 12 _ Matei 10/1-4; _ Marcu 3/13-19; _ Luca 6/13-16, ...pentru proslavirea Fiului omului si a lui Dumnezeu in El _ Ioan 13/23,26,27,30,31,32.

    = Cu stima. –Mesia _ Romania 5/14; 10/[14 -Moise],17,[18], ...-*De aceea Poporul Meu va cunoaste Numele Meu - Moise; ......Eu vorbesc si zic: "Iata-Ma!" _ Isaia 52/6; 65/1; _ Romania 10/20; _ Ioan 4/[25],26; -*Vorbesc in pilde* _ Matei 13/34,35; _ Ioan 5/39.

    RăspundețiȘtergere
  6. _*Eu vorbesc* _ Isaia 7/14, ...-*Fecioara este insarcinata* [acum in 2012] _ Matei 1/18,21-23, ...

    -1) =“Vorbesc in pilde” _ Matei 13/34,35, ...asa cum este [si] vorbirea prorocilor in Scripturi, ...care inca sint “pecetluite” _ Daniel 12/4,[9], ...pana la Mine _ Romania 5/14, ...Acela fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22;

    -2) = Pentru a intelege, mai mult si mai bine, trebuie sa cititi Cartea _ Daniel 12/4, ...si mai mult de atat, ...cei carora le este dat sa primeasca _ Matei 19/11, ...sa [si] cerceteze _ Ioan 5/39, ...fara sa uitati _ 2 Petru 1/20;

    -3) = Potrivit _ Matei 6/10: ...”Vie Imparatia Ta; Faca-se voia Ta, precum in Cer si pe Pamant”, ...privitor si la semnele vremurilor / venirea Fiului Omului _ Luca 21/7, ..:

    _*Pe alocuri vor fi mari cutremure de pamant, foamete si ciume; vor fi aratari inspaimantatoare si semne mari in cer.* _ Luca 21/11;
    _*Vor fi semne in soare, in luna si in stele. Si pe pamant va fi stramtorare printre neamuri, care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului marii si al valurilor.* _ Luca 21/25.

    -{Evaluati, dupa ce insumati si coroborati [cu] toate catastrofele planetare: ...razboaiele provocate si intretinute de cei care se cred "jandarmii planetari", miscarile seismice / cutremurele, inundatiile, incendiile, avalansele, alunecarile de terenuri, ...etc, ...etc, ...incepand cu "tsunami"-ul din martie 2011 din Japonia, care, ...[ca posibil fenomen deosebit], ...a fost previzionat de marele prevazator Simon(a) / *Urania* -vezi “google.ro”}, ...

    …care trebuiesc deasemenea coroborate si cu _ Matei 1/18,21-23, ...unde este scris clar: ...-*Iata, Fecioara va fi insarcinata, va naste un fiu, ......* ...ceea ce inseamna [ca] in mod implicit ...despre semnele vremurilor, vorbesc [si] ...Stelele, Astrele, Planetele, cu referire la Constelatia Fecioara in care a intrat Marte [la sfarsitul anului 2011], ...asa cum a previzionat Simon(a) / *Urania*; ...-Toate acestea fiind in concordanta cu: ...-“”Vie Imparatia Ta; Faca-se voia Ta, *precum in Cer, asa si pe Pamant*”” _ Matei 6/10; _ Facerea 1/14-18, ...- “acum” / a treia zi _ 2 Petru 3/8 –mileniul 3, cand am fost inviat dintre cei morti _ Romania 5/14, ..si trimis _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012, ...pentru implinirea Legii _ Romania 10/4 si prorocilor _ Matei 5/17, ...doar ati citit _ Ioan 4/25, ...adica Scripturile vorbesc despre viitor [-nu despre trecut]: ...*Stiu ca are sa vina Mesia; Cand va veni El, are sa ne spuna toate lucrurile*/ [Ceea ce incerc sa fac, pentru cei care au urechi de auzit, si aud _ Luca 8/8, ...-Dar, credeti? _ Luca 18/8]; _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Luca 16/29,31.

    = Cu stima. –Mesia _ Romania 5/14; 10/[14 -Moise],17,[18]; _ Ioan 4/[25],26.

    RăspundețiȘtergere
  7. _ Despre TRANSFIGURARE / *Schimbarea la Fata* _ Matei 17/2,3,[5].

    = Va rog sa presupuneti ca mesajele transmise, sunt adresate "impersonal", pentru a exclude posibilele interpretari ofensatoare, ...[totusi], ...retinand aspectul ca sunt in conformitate cu prorociile din Scripturi / Biblie, ...adica, nu sunt excluse criticile asupra "vizatilor / implicatilor" _ Apocalipsa 3/19.

    = Pentru ca Scripturile au fost si ...*inca sint pecetluite* _ Daniel 12/4,9; _ Isaia 6/[8],9,10, ..."tainuite" _ Coloseni 1/26; _ Apocalipsa 10/7, ...*pana in ziua de Astazi* _ Romania 11/8, ... cei care s-au facut, [de mii de ani], “ei intre ei”:...pastori, preoti si invatatori de seama, in teologii, felurite Religii si felurite Biserici _ Mat.23/7-10, ..."conducatori si povatuitori"_ Isaia 9/16, ..."desradacinati"_ Iuda 12, ..."amagitori"_ Romania 16/18, ..."inselatori" _ 2 Petru 2/2,3; _ Ioan 15/22,[23-26], ...[iata], ...NU AU INTELES: ... _ Matei 17/2,3,[5]; _ Marcu 9/2-4; _ Luca 9/29,30; _ Deut.18/15,18; _ Faptele Ap.3/22; _ Marcu 9/7; _ Luca 9/35; _ Ioan 14/22, ...[si],...tot asa ...NU AU INTELES: ... _ *De ce?*, ...si ...[ sau ]...*Pentru ce se impotrivea diavolului si se certa cu el, Arhanghelul MIHAIL* _ Daniel 12/1; _ Matei 27/58; _ Iuda 9, ...{ adica, pentru Trupul Meu },...tot asa, ... nu au inteles, cum, si de ce este scris _ Romania 5/14; 10/14 -Moise; _ Isaia 52/6 –Moise -*Eu vorbesc si zic: -Iata-Ma !*; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012.

    = Cei care ati inceput ..."sa vedeti", ...si/[sau] "sa auziti" _ Matei 11/5; ...[- intelegeti / pricepeti ?!]* _ Isaia 6/[8],9, ...calauziti si pe aproapele, tot norodul, {_ Mat.4/16; 15/8,9; _ Luca 13/17; _ Ioan 7/12}, ...pana la marginile lumii _ Romania 10/[17],18, ...”Toate popoarele chemate” _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012; _ Ioan 7/37.

    =Cu stima. -Mesia _ Romania 5/14; 10/[14],17,{18}; _ Ioan 4/[25],26; 10/8,11,2012,14,[16]; _ Isaia 6/[8],9,10-[13]; 21/11,2012; -*Toate popoarele chemate* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012; -Va rog sa va treziti! _ Isaia 21/11,2012, ...[si], vegheati _ Ioan 8/[23],24, ...si faceti-va vanzatorii Mei _ 1 Timotei 1/7-10; _ 2 Timotei 3/1-4; _ Matei 27/3, ...ca sa se implineasca Scriptura _ Ioan 12/38; _ Isaia 53/1; _ Romania 10/16,17, ...pana la marginile lumii _ Romania 10/18.

    RăspundețiȘtergere
  8. _ 1 Corinteni 14/21 -*Apocalipsa lui Ioan*, ...

    = Din pricina *neintelegerii Scripturilor / Cartii pecetluite* _ Dan.12/4,[9], ...de catre intreaga omenire, implicit de catre cei care *stau pe scaunul Meu* _ Mat.23/1,2, care ”s-au facut ei intre ei” - *invatatori si dascali* in felurite Religii si BISERICI, ...[unii in vesminte cu filacterile late si poale lungi], printre care si cei ce-si zic: -"Indrumatori" _ Is.9/16,- Conducatori, Judecatori, Procurori, "Legiuitori", [etc] _ Mat.23/[4,5,6],7,[8-10], care, neintelegand *Cartea* _ Dan.8/26; 12/4, implicit Cartea *APOCALIPSA lui IOAN*, fiindca: -*au urechi de auzit dar nu aud, si au ochi de vazut dar nu vad* _ Isaia 6/[8],9,10, ...au transmis ideea falsa privitor la intelegerea cuvantului APOCALIPSA ca definind Sfarsitul Vietii / Sfarsitul Lumii / Disparitia PLANETEI.

    = Au citit si citesc de mii de ani”, dar nu au priceput _ Isaia 6/9,10, fiind preocupati de *fatarnicie, trai in lux si destrabalare* in contradictie cu prorociile si in contrast cu *traiul norodului*, pentru care impun si cersesc, [de la vaduve si orfani], *danii, daruiri, taxe, zecime, zeciuiala, impozite*, respectiv din partea acelora pe care-i tin in intuneric, *lesne crezatori* _ Romania 16/18; _ Mat.23/13-14, pentru ca nu au priceput ce inseamna *Apocalipsa lui Ioan*.

    = APOCALIPSA inseamna ...*DESCOPERIRE / Revelare*, cum e scris -*DESCOPERIREA lui Isus Hristos*, intelegerea cuvantului APOCALIPSA fiind cuprinsa chiar in “definitia din versetul _ Apoc.1/1”, insemnand: DESCOPERIREA / revelarea Adevarului _ Ioan 1/1,5, *aducerea la lumina [zilei a 7-a], fata de intunericul [noptii / dinaintea zilei a 7-a]* _ Isaia 21/11,2012, ...[-vezi _ 2 Petru 1/20] notiunea *SFARSIT* insemnand Sfarsitul Legii, a se intelege “Implinirea / Savarsirea Legii _ Romania 10/4, -adica descoperirea lui Isus Hristos, prin IMPLINIREA Legii in Hristos, *AUZIREA venind prin Cuvantul lui Hristos* _ Romania 10/17, dar omenirea nu Ma credeti _ [Mat.13/57; _ Mar.6/4; _ Ioan 4/44], ...(si) ...pentru ca nu Ma cunoasteti si nu stiti cum sint chemat _ Romania 10/14, ...si, ...pentru ca *nu exista intelegerea Scripturilor, neascultarea de proroci si de Mine _ Luca16/31; _ Faptele Ap.3/22, asa cum este scris,... implicit “neintelegerea prorociilor” despre venirea prin *Schimbare la Fata* _ Mat.17/2,3,[5].

    = Schimbarea la Fata _ Mat.17/1, asa cum este scris se va fi produs *dupa 6 zile*,[coroborat _ Is. 21/11,2012], ...adica, ...trebuie inteles, ca *omenirea este in ziua a 6-a / in noaptea spre dimineata / zorii zilei a 7-a, cand Dumnezeu va fi Sfarsit Lucrarea Facerii omului, ..."nu sfarsitul lumii", ...adica, ...urmand ziua de odihna, cum este scris: ...-*Dumnezeu Si-a vazut* Savarsita / implinita / SFARSITA Lucrarea FACERII Omului* -*DUPA CHIPUL Sau* _ Gen.1/27, coroborat(i) cu _ Romania 5/14, acum, fiind abia inceputul _ Ex.3/[13],14, ...coroborat cu _ Is.6/[8],9,10; _ Ex.4/1,[10],11,2012, intrupat _ Ioan 1/1,5,11,14, ...pentru “implinirea* _ Gen.2/1-3, ... asa cum *Dumnezeu A ZIS* _ Gen.1/[26,27],28, toate acestea fiind in concordanta cu prorociile, implicit SFARSITUL Erei ASTRALE -*SOARELE in PESTI*, ...Eu fiind nascut / ridicat / venit din PESTI, ...despre care ‘s-a zis’ ca ...s-ar fi descoperit *o placuta*, continand gravata o stea venind din PESTI / Constelatia PESTI, ...despre care este scris _ Is.9/2; _ Mat.4/16.

    - Sper sa nu fie nimeni suparat pentru mustrarile implicite din mesajele Mele _ Apocalipsa 3/19.

    = Cu stima. -Mesia _ Cel fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Ap. 3/22; _ Isaia 6/[8],9-[13]; 9/1,2,[6]; 52/6 _ Moise -*Iata-Ma!; _ Romania 5/14; 10/[14 -Moise],17,[18]; _ Ioan 5/39; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012; _ *Toate popoarele chemate* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012; _ Vine dimineata _ Isaia 21/11,2012; -*Iata-Ma! Iata-Ma!* _ Isaia 65/1; _ Romania 10/20; _ Ioan 4/[25],26.

    RăspundețiȘtergere
  9. :))))
    Fiule eşti er(m)etic!
    :))))
    "Că_când văd că_câţi prooroci mincinoşi împânzesc realul şi virtualul, parcă şi inima mi-o simt că_cântă."
    România pitorească 26.05.2012

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Că_când văd 'tâta minciună/ toată inima-mi se-adună!//

      P.S. Ea se-adună într-un loc/însă nu io mi-s prooroc.//
      P.S. bis. Ea se-adună într-un fel/ dar nu pot să vi-l revel.//

      P.P.S. Şi se face şomoiog/ de v-arunc pe toţi în foc!

      Post scriptum: Nota bene!

      Ștergere
    2. _"Admin", ...-*Gura pacatosului adevar graieste*, ...potrivit si implicit precizarii /[motto] din introducerea acestei pagini, cum ai scris: ...

      -"Te rog sa nu fii necajit si sa nu-ti versi fierea, veninul si laturile mentale pe acest blog. Eu, autorul necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar ca materialele si comentariile postate nu reprezinta catusi de putin un atac la credinta in Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate si indoielnice legate de credinta dar mai ales la acele interpretari ale divinitatii, care frizeaza patologicul si tembelismul agresiv.", ...

      = Am presupus ca se poate dialoga folosind un vocabular decent / cu demnitate, ...chiar daca, ...[din necunoasterea suficienta a Scripturilor], ...dialogul ar implica unele contraziceri, ...pana la clarificarea "subiectelor mesajelor sau temelor in discutie", ...din oricare parte ar veni;

      = Nu Mi-ai raspuns la intrebarea pe care ti-am adresat-o in pagina Mea, ...respectiv: ...

      -"Recunosti ca ai mancat din pomul din mijlocul gradinii [?] _ Facerea 3/[3],11;, ...-Eu umblu prin gradina, dar nu te vad,...unde esti [?] _ Facerea 3/[7,8],9; ...-Ori ai ascultat de glasul femeiei / nevestei tale [?] _ Facerea 3/6,8; ...-Te rog sa fii sincer si sa-Mi raspunzi _ Facerea 3/12,[17];

      = Deasemenea, ..."Te rog sa nu fii necajit", ...si, sa nu fii suparat pe Mine _ Apocalipsa 3/19, ...in caz contrar, ...Ma vei instiinta cumva _ Ioan 5/30,39, ...[si], nu-ti voi mai scrie mesaje, decat daca Ma vei cauta _ Isaia 55/[6],7-9,[10],11, ...[si], ...

      -*Sa nu-ti fie frica, ...[cum ai zis despre bostanarie], ...[ci], ...”Indrazneste”* _ Ioan 16/33; _ Matei 5/17, ...sa mantuiesc ce era pierdut _ Matei 18/11; _ Luca 19/10, ...[dar], ...aveti credinta [?!] _ Luca 18/8.

      = Cu stima. -Mesia _ Romania 5/14; 10/[14 -Moise],17,[18]; _ Ioan 4/[25],26.

      Ștergere
    3. Minunatule copil al Meu Mesia,
      Regret întârzierea cu care răspund însă aş vrea să ştii că dialogul nostru este în esenţă deşi paralel, foarte civilizat. Am făcut un joc de cuvinte între eretic şi ermetic ceea ce nu consider eu a fi fiind insultă, ci un simplu ghiont amical.
      Cât priveşte basmele biblice cu roadele pomului cunoaşterii binelui şi a răului, ei bine, dincolo de faptul că pe Mine Unul mă contrariază această poveste din care rezultă că Dumnezeu i-a dorit iniţial pe oameni amorali, ca apoi, odată porunca încălcată să se-nfurie şi să le retragă veşnicia, lucru total neplăcut pentru o fiinţă nonumană, ci divină, ei bine, în sens metaforic fireşte şi prinzându-Mă de bunăvoie în acest eres uman, eu nu am gustat nimic... din simplul motiv că ar fi fost şi culmea să o fac... :))))

      Ștergere
  10. _ In pagina *Mesia*, ...printr-un mesaj cu _[Subiectul]: ...

    _ Dialog cu ...“Anonimul – EUSUNTCELCENUSUNT", ...

    ...am raspuns la *bunavointa* de a dialoga, si de a [Mi] te fi alaturat in pagina.

    = Cu stima. –Mesia.

    RăspundețiȘtergere
  11. Care e numele tau? Legiune, căci suntem mulți! Ahahaha, și dracii au umor!

    RăspundețiȘtergere

ADEVĂR GRĂIEŞTE GURA MEA: