STIMATE FANATIC,

Te rog să nu fii necăjit şi să nu-ţi verşi fierea, veninul şi lăturile mentale pe acest blog. Eu, autorul aproape necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar că materialele şi comentariile postate nu reprezintă câtuşi de puţin un atac la credinţa în Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate şi îndoielnice legate de credinţă dar mai ales la acele interpretări ale divinităţii, care frizează patologicul şi tembelismul agresiv. Consider că umorul cu care Dumnezeu l-a dăruit pe om, nu face rău nimanui şi că este un tonic al credinţei. Faptul că încă mai putem să râdem, înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-a vrut trişti, cu capul în sac şi cu ochelari dogmatici de cal. Eu cred ca viaţa ne-a fost dăruită, nu ca să ne chinuim şi să ne mortificăm trupul şi sufletul spre deliciul popilor, ci ca să ne bucurăm de ea. Tabuurile pe care presupun că intenţionezi să le invoci sunt scornite de minţi umane pentru a pune frâne altor minţi, poate mult mai umane. E greu să domini şi să controlezi fără tabuuri. Frica păzeşte bostănăria. Eu nu cred într-un Dumnezeu mânios, crud şi răzbunator, ci într-Unul iubitor, vesel şi relaxat.


Eu cred că Dumnezeu are umor. Tu ce crezi?


NU-SI IAU FATA DE LA MINE

miercuri, 31 august 2016

DOUĂ TURME DE PORCI

EVANGHELIA DUPĂ ANUNAKI
           Două turme de porci
©     

            - S-a-nrăit lumea, a zis Iisus după ce a potolit din câteva vorbe marea şi vântul. E lumea tot mai rea.     
            - Ce să faci!? N-ai ce să faci! i-a răspuns Petru.      
            - Ba Io am. Astăzi va trebui să fac o exorcizare, ca să dau o pildă omenirii, că răul poate fi curmat din vorbe.          - Ce-i aia exorcizare? a întrebat Iosif.          
            - O extracţie de draci fără anestezie. Le spui câteva vorbe de la obraz iar dracii se ruşinează şi se îndepărtează de om. Şi că veni vorba de vorbe, unde vreţi voi să se-ntâmple minunea?       
            - Oriunde, Învăţătorule, că draci sunt peste tot. Poa’să fie şi-aici, că uite Maria aka Magdalena, chiar dacă are părul năclăit e frumoasă cu draci pe ea, a remarcat Iacob cel Bătrân.           
            - Nu, nu oriunde, că-i musai să fie ori aici, chiar lângă Marea Galileii, în ţinutul gadarenilor, ori în ţinutul ghergheşenilor, care e mult mai departe. Dar parcă n-aş prea avea chef să merg până la ghergheşeni. Şi apropo, luaţi-vă gândul de la Măriuca Mea, că nu-i frumoasă cu draci pe ea pentru voi, că nu pe voi vă spală pe picioare şi-apoi le şterge cu părul ei. Şi plânge. Şi le unge şi cu mir. Şi iar le şterge cu părul ei. Şi iar le spală. Şi iar le unge. Şi iar plânge. Acu’ nu mai ştiu să spun în ce ordine le face şi de ce o bufneşte plânsu’, da’ de plâns, plânge, că are suflet bun.           
            - Aşa e! Măriuco, ar trebui să te mai speli şi tu pe cap, că de când ai apărut în grupul nostru de bărbaţi, sfintele picioare ale Învăţătorului n-arată prea bine, i-a zis Nataniel.   
            - Învăţătorule, pupa-Ţi-aş urma paşilor Tăi, lasă-mă pe mine să-Ţi spăl picioarele, s-a repezit Iuda Iscarioteanul la El. Spăl mai bine şi mai repede decât Măriuca şi nu plâng. Şi n-o să-ţi cer nicio plată în schimb, pe-onoarea mea!           
            - Ia uite ce tupeu pe ăsta, s-a revoltat Petru, mai are puţin şi-o să-i ceară şi alte hatâruri. Băi băieţi, ăsta are un interes, că nu face nimic dacă nu-i ies nişte arginţi. Pleacă băi pupincuristule de-acolo, ce te bagi tu între ei doi? Nu I Le spăl io, care vorb-aia, am mers şi pe apă cu El şi te-nfigi tu, popoţoc, primu’ la gheşefturi!  
            - Adevăr grăiesc vouă: femeia care nu-l spală pe bărbat pe picioare n-o să se mântuiască în veci pururi. Că nu femeia a inventat religia şi mântuirea, ci bărbatul, ca să-i fie lui spre veşnic folos. Ce, voi credeţi că Eu, în calitate de Dumnezeu Fiul, nu sunt în stare să Mă spăl şi singur pe picioare!? Pot, dar de ce s-o fac, atâta vreme cât există cineva din care Eu am scos şapte draci şi care Mă adoră şi mai şi plânge de se rupe!? Şi-apoi ce fel de Mântuitor aş mai fi Eu, dacă M-aş spăla singur? Niciun împărat nu se spală singur, darămite unul Ceresc ca Mine.         
         - Învăţătorule, iartă-mă că te deranjez, dar iată, se vede ţărmul, l-a întrerupt Simon.           
            - Mamă ce de porci au ăştia pe-aici...!! Sunt păcătoşi rău de tot, bag samă. Să coborâm dară, a zis Iisus sărind peste bord şi păşind hotărât pe apă. Urmaţi-Mă, a zis el peste umăr, ţineţi aproape!   
            - Da, da, i-au răspuns ucenicii, cum acostează corabia, imediat coborâm şi venim şi noi.     
            În vremea aceea a venit Iisus pe ţărmul celălalt al mării, în ţinutul Gadarenilor. Iar după ce a ieşit El din corabie, L-a întâmpinat îndată un om, din mormintele de acolo, cu duh necurat, care avea locuinţa în peşterile de îngropăciune. Şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri de fier, pentru că de multe ori fusese legat în obezi şi cu lanţuri de fier şi el rupsese lanţurile şi obezile le sfărâmase; şi, fiindcă nimeni nu putea să-l domolească, era el întotdeauna, noaptea şi ziua, prin munţi şi prin peşteri de îngropăciune, ţipând şi izbindu-se de pietre.  
            - Ăsta zici că-i drogat. O fi drogat!? s-a întrebat Iacob cel Tânăr.  
            - Nuuuu... E îndrăcit. Drogaţii sunt mai cuminţi şi nu se izbesc de pietre decât atunci când încearcă să zboare, i-a răspuns Bartolomeu aka Nataniel.      
            - Şi dacă e-n sevraj, ă!? a-ncercat din nou Iacob cel Tânăr. 
            - Ba io cre’că-i mai mult un simulant. Unul şmecher căruia nu-i place munca şi bănănăie de colo, colo, a intervenit Iacob cel Bătrân.          
            - E îndrăcit, nu vezi!? Face spume la gură şi are convulsii. Şi urlă de parcă i-a tăiat cineva un deget i-a replicat Bartolomeu.      
            - Mă-ndoiesc, a zis Toma. Io cre’că mai degrabă-i rapper. Are melodiile în cap, de-aia se mişcă aşa.        
            - Nu-i rapper, e rocker, i-a răspuns Maria Magdalena. Nu vezi că are părul vâlvoi ca al meu şi când se bălăngăne mătură cu el peste tot ? Nu-l auzi cum rage? 
            - Ia taci Magdaleno! Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvîntul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea, i-a retezat-o Toma. E rapper toată ziua.            
            - Ce-i aia rapper? a întrebat Iosif.     
            - Tot un fel de rocker, dar mai cuminte oleacă, i-a răspuns Toma. Ba dacă mă uit şi io mai bine la el, după cum dă din mâini şi cum se bâţâie este chiar rocker. Ăştia-s furioşi tot timpul.      
            - Nu, nici vorbă, nu e nici raper şi nici rocker, e epileptic. Uită-te numai cum se zvârcoleşte pe jos! Aşa făceam şi io când eram mic, a zis Simon Zelotul. 
            - E epileptic pe dracu’! E îndrăcit toată ziua, a ţinut-o pe-a lui Bartolomeu. Epilepsia nici n-a fost încă descoperită. Şi chiar după ce o să fie, tot îndrăcit i se va spune că e, că nu-i pasă nimănui de ce spun doctorii.        
            - Ba e simulant, s-a băgat din nou Iacob cel Bătrân. Uite cum îşi dă ochii peste cap şi se scutură, exact ca Geoffrey Hoppe, când intră Tobias în el.     
            - Păi atunci e îndrăcit, dacă îl posedă tobiaşii. Tiiii... ia uite cum îl mai muncesc dracii...! şi-a dat cu părerea şi Iosif. 
            - Poate pe tine, care-i pomeneşti. El e doar un simulant, ţi-am zis.            
            - Ce-i aia epilepsie? a întrebat iarăşi Iosif!  
            - O boală, a răspuns Matei aka Levi, în locul lui Simon Zelotul. Uneori o iei de la tenia porcului, alteori de la meningită, alteori de la stress, alteori de la encefalită, alteori...           
            - Vorbeşti prostii. E îndrăcit toată ziua. Tot ce face şi gândeşte omul e lucrul dracului, mai puţin cele din Decalog pe care ar trebui să le facă, dar nu le face.   
            - Nu e îndrăcit, că mănâncă de pe jos! Şi nici bolnav nu e, că şi noi mâncăm de pe jos lăcuste şi rădăcini şi uite că n-am mai murit şi nici boala copiilor n-avem şi nici draci n-am căpătat. E schizofrenic, a hotărât Ioan.
            - Nu-i schizofrenic! a sărit Iuda Tadeul. Nebun de legat poate, dar nu schizofrenic. Schizofrenici sunt iluminaţii care-şi dilată conştiinţa pân-o fac praştie şi care nu cred în Yahwe.                       
            - Învăţătorule, L-a tras Iosif de mânecă pe Iisus cu un glas plângăcios, Învăţătorule, ăştia au început să vorbească în limbi. Au intrat dracii în ei. Vorbesc cuvinte drăceşti fără înţeles. Auzi la ei, cică rocări, stres, epileptici, drogaţi, repări, tobiaşi, iluminaţi, schizofrenici. Exorcizează-i pe ei mai întâi!
            - Băi pârâciosule, ia nu te băga tu! De ce-i bagi prostii în cap Învăţătorului? s-a supărat Petru. Că dacă tot ne-am adunat laolaltă şi dacă unul din noi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate câte le facem se fac spre zidirea sufletească. Ce-am făcut rău? Ne-am drogat şi noi puţin ca profeţii şi e normal să culegem informaţii de pe câmpul morfogenetic unde se află Depozitul Central de Informaţii al Inconştientului Colectiv din Biblioteca din Akasha.   
            - Uite, îi auzi? Îi munceşte Ucigă-l Toaca! Ce spuneam io...!?       
            - Terminaţi dracului, Doamne iartă-Mă - M-am iertat - Îmi mulţumesc frumos Mie şi Tatălui Meu care una suntem - cu plăcere şi-altădată - terminaţi cu hipstăreala asta, s-a răstit Învăţătorul la ei. Din punct de vedere teoretic este epileptic, căci datorită unor disfuncţionalităţi cerebrale, un grup de neuroni se descarcă într-un mod anormal, excesiv și sincronizat. Acest lucru duce la o undă de depolarizare, cunoscută sub numele de schimbare paroxistică depolarizatoare. Ei, acum aţi priceput? 
            - Nu, au răspuns ei la unison.
            - Nici nu mă aşteptam. Dar în orice caz, cum ştiinţa va rămâne veşnic paralelă cu credinţa, unda aia depolarizatoare de care v-am ppomenit este de fapt o turmă de draci şi nicidecum boala lu’ Calache. Mă-sa, nevastă-sa sau soacră-sa i-au zis odată cu năduf „dar-ar dracii-n capu’ tău!” şi dracii atât au aşteptat. Acum aţi priceput ?       
- Da. Partea asta de la urmă este limpede, că toţi am păţit-o. Iar în ceea ce-l priveşte pe un credincios, ştiinţa este toxică şi nu valorează nici cât o ceapă degerată. Trebuie distrusă din faşă. Orice om de ştiinţă trebuie lapidat de mic sau mai bine ars pe rug, ca să se îndrepte.         
            - Bravo măi Petrică! Ferice de tine, că tare eşti sărac cu duhu’! Prin urmare sunteţi de acord cu Mine că este un îndrăcit?          
            - Oooo, e clar acum, este unul plin de draci.            
            - Ba sunt doi, s-a îmbufnat Iosif. Io număr mai bine decât ei, că n-am tras pe nas.             
            - Ai băut Iosife, sau ai darul înaintevederii? Mă uimeşti, zău de ce intuiţie poţi să ai, căci toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este. Acuma na, este adevărat că după evanghelia lui Marcu ne aflăm în ţinutul gadarenilor şi că din păcate, din morminte n-a ieşit decât un singur îndrăcit, nu doi, aşa cum apare în versiunea evangheliei după Matei. Şi Luca tot despre unul vorbeşte, că l-a copiat corect pe Marcu. Dar orb să fii şi să nu vezi că-i numai unul. Şi încă o dată orb, dacă nu vezi că ne aflăm fix în Gadaria, aşa cum zicea Marcu, care cunoştea geografie, iar nu la dracu’ cu cărţi, departe de Marea Galileii, în ţinutul ghergheşenilor, aşa cum pretindeau ceilalţi doi evanghelişti, care i-au copiat minunea. Ha, de parcă corabia din care am coborât noi ar fi vreo pasăre măiastră. E drept că aş putea s-o fac să leviteze, dar ce interes să am dacă minunea asta nu va fi consemnată nicăieri în dogmă!?   
            - Ce bulibăşeala dracului... când pretindeau aşa ceva?  a întrebat Iuda Tadeul.      
            - Nu acum, ci peste mulţi ani, când, după dictarea Duhului Sfânt vor povesti credincioşilor în scris Minunile Mele, fiecare după cum îl va tăia pe el capul. Sigur, Mie Mi-ar fi convenit mult mai mult să fi găsit aici doi îndrăciţi, că aş fi făcut o minunăţie de minune, una la simultane, ce n-a văzut Parisu’. Că nu poate nimeni să scoată dracii din doi oameni deodată, aşa cum susţine Matei că aş fi făcut Eu, dar acuma asta e! Ce avem, aia scoatem. Bine cel puţin că nu-i lipseşte un picior, că Eu nu ştiu cum să fac să le crească şchiopilor picioarele la loc! Adevăr vă spun vouă, în materie de minuni biologice, doar la ologi, la orbi, la ciungi şi la parapleplegici mă bag. A, şi la morţii proaspeţi, că la putreziţi sau hârci nu se bagă nici dracu’.       
            - Învăţătorule, hai, fă minunea aia de dragul nostru! Te rugăm, i-au zis ei.            
            - Care minune?          
            - Aia cu levitaţia! Hai cu corabia în ţinutul ghergheşenilor, l-au implorat ucenicii. 
            - Mamă, de-abia aştept să zbor, I-a zis şi Maria Magdalena.          
            - Băi băieţi, a zis Iuda, şi eu m-am drogat la fel ca şi voi, dar cu toate astea am rău de înălţime. Parcă n-aş...         
            - Atunci tu o să te duci în iad, că raiul este doar pentru cei care-şi imaginează că pot să se înalţe în slava cerurilor şi să plutească pe nori. Decât să rămâi singur cu îndrăcitul, mai bine ia de-aici şi mai trage înc-o linie, l-a îndemnat Petru.     
            - Daţi-mi şi mie să trag una, că io sunt claustrofob, a zis cu glas pierit Iosif.        
            - Nu-ţi dăm, pentru că eşti minor, una la mână, a doua la mână, că eşti pârâcios, iar a treia la mână, că poate-ţi vine vreo idee şi te-arunci peste bord. Pe tine o să te legăm de catarg ca pe Ulisse, i-a zis Bartolomeu.       
            - Hai Învăţătorule, că acolo te-aşteaptă trei îndrăciţi, nu unul; doi ai lui Matei şi celălalt al lui Luca, a insistat Petru.
            - Păi şi cu îndrăcitul ăsta din Gadaria ce fac, măi Petrică? l-a întrebat Isus.          
            - Pe-ăsta, în mare mila Ta, îl rezolvi Tu la întoarcere cu un „vade retro!”. Şi iaca aşa se vor face patru îndrăciţi, ceea ce nu-i de colea. Zău că merită!         
            - Bine, fie ca voi, a zis Iisus şi s-a întors hotărât către corabie.      
            Şi s-au suit cu toţii înapoi în corabie şi au ridicat pânzele şi Iisus a poruncit vântului să-i ducă în ţinutul ghergheşenilor. Şi deodată s-a iscat un vânt mare care a umflat pânzele corabiei şi un vârtej dumnezeiesc a ridicat-o de lângă ţărm iar ea a început să plutească  în derivă. Iar ucenicii Lui, asemenea lui Ezechiel în vechime, s-au simţit parcă apucaţi de părul capului de un fel de mână atunci când i-a ridicat Duhul între pământ şi cer, şi i-a dus, în vedenii dumnezeieşti, dimpreună cu vântul, înapoi, peste Marea Galileii.        
            - Băi eşti prost, unde ne duci? a zis Iisus vântului, căci Duhului Sfânt care era ca şi El tot o Treime de Dumnezeu, adică tot El cum ar veni, nu-şi permitea să-I zică aşa. Nu pe-acolo, că noi avem treabă în ţinutul necredincioşilor din triburile Naftali, Asher şi Dan, în Galileea, care este în partea cealaltă!           
            - Gata şefu’, i-a răspuns vântul ruşinat şi i-a purtat degrabă pe El şi pe ucenicii Săi peste Gadaria, în direcţia opusă.       
            În vremea aceea a ajuns Iisus cu corabia în ţinutul ghergheşenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind din corabie direct pe uscat L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haina pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis:
            - Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui! căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el sfărâma legăturile pentru că era mânat de demon, în pustie.            
            Şi l-a întrebat Iisus, zicând:  
            - Care îţi este numele?          
            Iar el a zis:     
            - Legiune, căci demoni mulţi intraseră în el.           
            - Ascultă Legiune, tu eşti îndrăcitul după Luca?      
            - Da.   
            - Dar turma asta de draci care sunteţi voi, nu trebuia să fie băgată în doi îndrăciţi, după cum zicea Matei?         
            - Ba da, i-a răspuns acesta, dar celălalt îndrăcit e muncit de Azazel, care este mai şmecher decât noi şi s-a pitit.           
            - Aşadar sunt doar doi îndrăciţi cu toţii, iar nu trei. 
            - Da.   
            - Bine, atunci dă fuga şi adu-l încoa’ la mine pe Azazel!    
            - Şi dacă nu vrea?      
            - Iadopârnaia vă mânâncă pe toţi! Hai, uşcheala!    
            Legiune s-a îndepărtat speriat şi a luat-o agale către morminte.     
            - Mai sportiv, mai sportiv, ce te mişti aşa de încet?
Şi iată că de data aceasta L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Şi iată au început să strige şi să zică:   
            - Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?     
            - Da.   
            - Te rugăm să nu ne porunceşti să mergem în adânc.          
            - Ete na! Că doar n-am venit până aici ca să vă fac vouă conversaţie. Vă dau afară ca pe-o măsea stricată.
Şi era acolo o turmă mare de porci care păşteau pe munte. Iar diavolii îl rugau, zicând:
            - Dacă tot ne scoţi afară, dă-ne voie să ne ducem în turma de porci.          
            Atunci El le-a zis:     
            - Duceţi-vă!   
            Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci şi au intrat în ei, şi îndată toată turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar porcarii văzând ce s-a întâmplat au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate că a coborât o gaşcă de derbedei cu hârzobul din cer şi că unul dintre ei care părea şeful, le-a prăpădit lor toţi porcii. Şi îndată tot oraşul a ieşit în întâmpinarea lui Iisus, căci toţi erau furioşi şi doreau să vadă ce s-a întâmplat cu porcii lor. Şi au venit la Iisus şi în loc de porci l-au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Iar porcarii care văzuseră totul, le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul şi cum din câteva vorbe, i-a adus pe ei Iisus în sapă de lemn. Şi lor pe dată le-a trecut toată furia. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul ghergheşenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare.   
            Iar, când El a intrat în corabie, cel care fusese îndrăcit se ruga ca să-l ia cu Dânsul. Iisus însă nu l-a lăsat, i-a arătat drumul şi i-a zis zicând:    
            - Întoarce-te în casa ta, la ai tăi şi spune-le cât bine ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit.
            Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole, cât bine i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau şi-l felicitau, dar şi mai tare se minunau cum de nu-i pasă lui, că ei, ca cetăţeni ai unei federaţii de zece cetăţi, rămăseseră săraci lipiţi.     
            Şi intrând în corabie, Iisus a zburat dincoace, în ţinutul gadarenilor şi după ce a scos toţi dracii din cel pe care l-a întâlnit prima oară, le-a aruncat şi lor porcii în mare. Mulţumit de reuşita minunilor cu potolirea furtunii şi cu a exorcizărilor din acea zi, căci iată, numai Legiune a avut 1600 de draci în el, după cum aveau şi legiunile romane, Iisus s-a suit din nou în corabie împreună cu ucenicii şi a venit în oraşul Său.          

Text şi colaj foto Dan Ioaniţescu©
Bibliografie:
Luca 8, 26-39, Matei 8:28-34, Marcu 5 :1-20
      
                

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ADEVĂR GRĂIEŞTE GURA MEA: