STIMATE FANATIC,

Te rog să nu fii necăjit şi să nu-ţi verşi fierea, veninul şi lăturile mentale pe acest blog. Eu, autorul aproape necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar că materialele şi comentariile postate nu reprezintă câtuşi de puţin un atac la credinţa în Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate şi îndoielnice legate de credinţă dar mai ales la acele interpretări ale divinităţii, care frizează patologicul şi tembelismul agresiv. Consider că umorul cu care Dumnezeu l-a dăruit pe om, nu face rău nimanui şi că este un tonic al credinţei. Faptul că încă mai putem să râdem, înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-a vrut trişti, cu capul în sac şi cu ochelari dogmatici de cal. Eu cred ca viaţa ne-a fost dăruită, nu ca să ne chinuim şi să ne mortificăm trupul şi sufletul spre deliciul popilor, ci ca să ne bucurăm de ea. Tabuurile pe care presupun că intenţionezi să le invoci sunt scornite de minţi umane pentru a pune frâne altor minţi, poate mult mai umane. E greu să domini şi să controlezi fără tabuuri. Frica păzeşte bostănăria. Eu nu cred într-un Dumnezeu mânios, crud şi răzbunator, ci într-Unul iubitor, vesel şi relaxat.


Eu cred că Dumnezeu are umor. Tu ce crezi?


NU-SI IAU FATA DE LA MINE

luni, 23 octombrie 2017

ÎNĂLŢAREA LUI CALACHE


            EVANGHELIA DUPĂ ASTRALOPITEC                                         ÎNĂLŢAREA LUI CALACHE©       



            Corpul şi mintea una sunt. Acest mare adevăr spiritualistic presupune că dacă pierzi o măsea, nu mai eşti cu mintea întreagă. Dacă pierzi două, mergi la psiholog! Dacă ai pierdut-o şi pe a treia, du-te-n... degrabă la psihiatru! Iar dacă te pune cumva dracu’ să urmezi poveţele popilor care-ţi dau citate cum că evreul Jeshua ar fi zis că „dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine!” sau „dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine!”, apăi de-acum este ca şi cum ţi-ai face singur lobotomie. Au văzut-ai tu vreodată popi care s-au automutilat, doar ca să dea un exemplu pozitiv!? Nici eu. Prin urmare evită să-i laşi pe alţii să-ţi umble pe la doage, dacă nu doreşti să ajungi un sandilău notoriu. Altfel stau însă lucrurile dacă din pricina ta ţi-a sărit o doagă, căci asta înseamnă că ori ai gastrită, ori ai boala lu’ Calache şi că ai toate şansele să devii nemuritor.     

            „Calache sărea doi metri în sus şi un metru în jos.”   

            Calache nu a fost un sfânt. Înafară de alergatul după muieri, boala cea mai mare a lui Calache băcanul era să ajungă viu şi nevătămat în Împărăţia Cerurilor. Şi iată că a reuşit! Calache, urmărit de ANAF a fost cel de-al cincilea om din istoria miraculoasă a omenirii, după Enoh, Elijah, Jeshua şi Miryam (mai precis doi prooroci, o mesie şi-o fată mare), care s-a ridicat cu trup cu tot la ceruri. Spre deosebire însă de ceilalţi patru, ridicaţi de către Yahwe direct în Cosmos, care treaz, care adormit, care răpit, care pe un car de foc, care pe un nor de slavă, Calache a făcut-o după capul lui. Este binecunoscut faptul că el reuşea performanţa de a sări doi metri în sus şi un metru în jos, ceea ce a făcut ca, prin diferenţa de un metru pe care o câştiga la fiecare săritură, să ajungă treptat, treptat la ceruri. Şi lucru absolut senzaţional, Calache nu ştia să facă salturi cuantice, din acelea spontane şi lejere, pe care le poate face orice neevoluat spiritual în dimensiunea a cincea din Noua Energie contra unei căciuli de euroi plătiţi unui maestru de salturi cuantice teoretice, ci dintr-acelea anevoioase, newtoniene, fiecare metru câştigat de el pe verticală, fiind smuls cu mult efort forţei gravitaţionale. Şi unde mai pui că dincolo de cele două kilograme de bacterii pe care le conţine orice trup omenesc, el mai ţinea în mână şi o geantă plină cu bani, lingouri de aur şi bijuterii, ca la vreo douăj’ de kile.
            Şi iată cum, după 50 000 de sărituri consecutive, Calache a depăşit stratosfera şi a intrat în mezosferă, după alte 80 000 a trecut în ionosferă, după 500 000 a depăşit şi ionosfera şi a intrat în exosferă şi de-abia când a terminat şi cel de-al o sută unu miilea salt a trecut victorios în spaţiul interplanetar, unde probabil se află şi acum, dacă n-o fi nemurit între timp. Şi lucru ciudat, poate din obişnuinţă, poate din nepăsare, chiar dacă Calache a sfidat zicala că mai degrabă trece o cămilă prin urechile acului decât un bogat în Împărăţia Cerurilor, iacătă că de data aceasta cerurile şi oştirile îngerilor, nu s-au mai cutremurat. Sau poate unde lui Yahwe îi plac aurul şi arginţii pe care îi strânge lacom de atâţia amar de ani prin intermediul slujitorilor bisericii?       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ADEVĂR GRĂIEŞTE GURA MEA: