ANUNAKI - IV -©

           

Circul

          Alaltăieri, sâmbătă, am citit în revista „Morula Ass” că pe terenul de fotbal de la noi din mahalaua Pocreaca, Institul de Educaţie Psihică şi Gimnastică_Cuantică din cadrul Academiei Române de Ştiinţe Inexacte va organiza un mare spectacol de circ spiritualistic. M-a atras foarte tare ideea, mai ales că se anunţau numere cu studenţi care prezintă facultăţi paranormale: Facultatea de Tumbe şi Salturi Cuantice, Facultatea de Levitaţie, Facultatea de Gargarologie Transpersonală, Facultatea de Psihohotronică Aplicată cu secţia blesteme, făcături şi vrăji, secţia talismanologie şi protectologie, secţia război geoclimaticoilogic, Facultatea de Conectare, Deconectare şi Reconectare şi Facultatea de Ho’oponoponoologie.       
          Duminică dis de dimineaţă m-am dus cu Anunaki la circ. Pisicile nu au vrut să meargă. Nici raţa. Ba nu, mint ! Raţei i-au mers doar fulgii. Deşi erau ceasurile opt, era ceva lume. Am aflat de pe afiş că vor fi şi nişte numere interesante de vindecări în direct cu căcăreze de capră, prezentate de studenţii de la Facultatea de Şamanism din cadrul Institulului de Medicină Ilegală. Noi ne-am aşezat strategic lângă casa de bilete şi cum se strângeau doi-trei părinţi cu copiii, cum mă grăbeam să le fac cunoştinţă cu Anunaki. Nu ştiu dacă lui i-a plăcut dar mie mi-a plăcuuuuut... Mamaă ce mi-a mai plăcut ! Am făcut o grămadă de bani.   
          - ”Lumeee, lumeeee..... !!!” strigam. Şi se uitau cu toţii la buzunare. Greşit. La urmă îl vedeau pe Anunaki ridicat de subsuori deasupra capului meu. „Anunaki cu pene şi cu trei perechi de geneeeeeeee.... !!! N-are mamă, n-are tată, mănâncă pe săptămân-o dată, e făcut de o mătuşă c-un locotenent majur ! Zice Franţaaaaaaaa.... !!!”
          Aici îl apucam zdravăn de-un picior şi-l fluturam pe sus de numa-numa, ca să-l vadă bine toată lumea.         
          - „Zi bă Franţa !”     
          - „Hai sictirrrrr... !”  
          - „A zis Franţaaaaaaa.... !!!”        
           Apoi am intrat şi noi la spectacol... Nu începuse. Pe terenul de fotbal păşteau câteva capre cu săculeţe ataşate sub coadă. Am dat bună ziua şi m-am aşezat lângă un bărbat pătrăţos cu capul mare şi nasul strâmb, probabil fost boxer, care ţinea o vuvuzea şi o sirenă în braţe... Pfuaiiiii.... !!! Mirosea a peşte... Sirena mirosea. M-am foit ce m-am foit apoi m-am dus trei rânduri mai jos unde era vreo doăzeci de locuri libere unde ochisem o doamnă bine. Mai bine ca Sultana şi coana Paraschiva. Muuuult mai bine. Mi-a zîmbit. Era frumoasă, ce să zic, dar s-a dovedit că n-a fost o alegere prea bună. În zona aia mirosea mai rău decât de unde plecasem eu. Era un miros împuţit de parfum bulgăresc şi de formol...  Am trecut peste asta, am zis „săru’mânaaaa...”  şi am cerut voie doamnei să mă aşez lângă ea. Mi-a făcut semn cu ochiul că da. Din păcate între noi a rămas un loc liber pe care era un borcan de-un litru. Nici pe celălat loc nu m-am putut aşeza că îşi pusese geanta. M-am prins imediat. De-acolo, de la borcan venea mirosul. Nu se vedea ce este înăuntru. M-am făcut că mă leg la şireturi şi m-am uitat: în borcan plutea un creier de dimensiunea unei gutui.     
          - „Mă scuzaţi vă rog, al dumneavoastră este creierul ?”        
          - „Nuuuu... nu-i al meu. E-al lui bărbatu-meu. Al meu e-n geantă. Cu dragoste.”    
          - „Da’ ce-a păţit soţul dumneavoastră ?”
          - „Oooo, săracu de el, s-a iluminat. I-a spus guru lui la ashram să renunţe la minte şi a reuşit. Acum e în Nirvana, la reanimare. Cu dragoste.”    
          - „Păi şi de ce i-au extirpat creierul ?”    
          - „Nu mai suporta electroşocurile şi lobotomiile. După iluminare a avut un comportament cam ciudat, aşa că l-au umflat cu Pompieriii direct de pe acoperişul ashramului şi l-au dus dup-aia cu Salvarea într-un loc mai sigur, cu zăbrele, de unde nu se pot face salturi cuantice. Dar nici acolo nu i-a priit, că iluminarea nu-i dădea pace şi se dădea mereu cu fruntea de tablia de fier a patului, chiar dacă era legat de mâini şi de picioare şi cu faţa-n jos. Cu dragoste.   „
          - „Păi de ce cu faţa-n jos ?”         
          - „Pentru că urla mai bine-n pernă, aşa ziceau ei. Pân’la urmă am semnat eu pentru el şi i-au făcut extracţia. Acu un ceas mi-a dat dom’ doctor borcanu’ şi mi-a zis că  autopsia i-a reuşit, că e bine şi că pot să-l însoţesc la reanimare. Am stat ce-am stat, am văzut că a deschis ochii şi mi-a zis „Fuckuzfdtgc... te iubesc... bau-baubleah, kjbvxmgvaxalbina... !”, mi-am dat seama că nu mai avea ego, ci numai Sine Divin, aşa că i-am schimbat pempărşii. Cu dragoste. Nu-l mai durea nimic. L-am apăsat şi pe başcheţi. Sunt başcheţii lui norocoşi, porte bonheur-ul lui, că nu i-a mai scos din ziua în care ne-am cunoscut. L-am lăsat fericit şi împăcat şi am dat fuga aici la meci. Am spus cu dragoste ?”        
          - „Nu.”
          - „Cu dragoste.”      
          - „Care meci ? Ce meci ? E spectacol de circ spiritualistic...” 
          - „Totuna-i. Cu dragoste.” 
          - „ Mă iertaţi că îndrăznesc, da’ de ce ziceţi mereu „cu dragoste”.?”
          - „Pentru că eu mă ghidez în viaţă după formula existenţială tantrică „primesc tot-ofer tot-am tot !”. Cu alte cuvinte gândesc cu inima. Bărbatu-meu gândeşte acum cu colonu’, aşa mi-a zis dom’ doctor, aşa că nu mai are prea multe de oferit. La autopsie a rezultat că are schizocardiopatie ischemică, cu puseuri severe de iubire universală şi i-a mutat toţi neuronii de la inimă la colon. I-a lipit cu superglue. Pe dinăuntru. Cu dragoste.”        
          - „Vreţi să spuneţi că gândeşte cu pardon, curul ?”     
          - „Vai, vai... cum puteţi să vorbiţi aşa... !? E o aberaţie ! Nuuu, nuuuu... ! Nu cu curul, cu colonu’, v-am spus. Dar nici înainte nu prea gândea el cu inima, că l-am cunoscut la o şedinţă de tantra la mine acasă. Cinci tantrişti au fost atunci la mine dar el a fost cel mai bun. Ce vremuri, ce vremuri... ! De-abia au reuşit să ne descârlige. Că d-aia l-am şi luat de bărbat că era tare de cap. Da’ mi-a zis doctoru că a trebuit să-i transfere neuronii şi de-colo, că avea incontinenţă urinară de la continenţa tantrică. Cu dragoste.”         
          - „Da, da... înţeleg...”        
          - „Auziţi !? Da de ce pute în halu’ ăsta, aveţi idee ? Că de când am plecat de la spital mă chinuie mirosu’. Cu dragoste.”       
          - „De la formol.”      
          - „Ce-i aia formol ?”
          - „Zeama din borcan. Apropo, ce faceţi cu creierul ăsta ?”

          - „Nimic. Că nu mi-a zis doctoru’ ce să fac cu el... Nici cu al meu nu ştiu ce să fac. Nu le vreţi dumneavoastră ? Vi le dau. Cu dragoste.”     
          - „Păi dacă nu vă trebuie... eu le-aş cam duce de-aici.”         
          - „Ţi le dau da’ numa dacă îmi spui cum te cheamă. Uite, pe mine mă cheamă Gina, dar prietenii îmi spun Diva-Gina, pentru că zic ei că la mine Anahata sau Manipura totuna-i. Poţi să-mi spui şi tu tot aşa, cu dragoste.”
          - „Ptruptrucea îmi zice.”    
          - „E greu pentru mine. O să-ţi zic Tutea. Eşti însurat ?”        
          - „Nu sunt Diva-Gino, sunt divorţat. De la un salt cuantic de pe bloc mi s-a tras divorţu’. Acu nevastă-mea s-a-ncurcat cu unu, Gogu de la Salvare.”  
          - „Aaaaaa.... îl ştiu pe Gogu de la Salvare. Îi ştiu şi pe brancardieri. Da’ Gogu-i mai bun. Hi, hi, s-a orientat coţohârla de nevastă-ta, ce să zic... !? Cu dragoste.”    
          Diva-Gina a scos şi al doilea borcan din geantă, identic cu primul. M-am uitat cu interes la creierul ei. Nu era mai mare decât a lui bărbatu-său, dar părea că are cinci circumvoluţiuni, nu trei cum avea el. Probabil de la lobotomie, o mai fi pierdut vreuna, mi-am zis.  
          - „Auzi Tuteo, acum că ne-am povestit vieţile, vezi că o să trec diseară pe la tine.  Şi-auzi... dacă tot te duci s-arunci borcanele, dă-mi mie păpuşica aia s-o ţin până te-ntorci tu ! A’ncoa la mama ! Aoaleoooo... da urâtă mai eşti ! Cum o cheamă ?”      
          - „Anunaki,” i-a zis şi i-am plasat extraterestrul.          
          Anunaki s-a cuibărit imediat la pieptul ei. Nesimţitul. Şi a-nceput să toarcă şi să scâncească. Am luat borcanele şi m-am dus cu ele către veceu. Erau etanşe dar tot puţeau. În drum am dat şi pe la boxerul cu sirena.
          - „Cu cât dai kilu de icre ?” l-am întrebat.         
          - „Cin’zeci.”  
          - „Patruzeci merge ?”        
          - „Merge, da’ să ştii că ţi le dau într-o pungă, că n-am borcan...”     
          - „Nu-i bai. Vin în cinci minute şi ţi-aduc banii.”
          - „Băăăă.... da’ mai încetează bă fratili meu ! Iar mă „aia” la icre... ?” s-a oţărât sirena la el.  
          - „Ia mai taci fă din gură, că acu’ te trimit înapoi pe docuri de unde te-am luat, să faci trotoarul ! Scoate icrele !” 
          Am plecat. Cum am făcut câţiva paşi s-a făcut linişte şi a-nceput şi spectacolul. Pe terenul de fotbal a apărut primarele de Pocreaca însoţit de Mardale, şeful de post şi de popa Ţăndărică. În timp ce popa Ţăndărică a-nceput să îngâne pe nas o sfeştanie şi să stropească cu agheasmă în dreapta şi-n stânga printre studenţii de la secţiile blesteme, făcături şi vrăji, talismanologie şi protectologie şi război geoclimaticoilogic ai Facultăţii de Psihohotronică Aplicată, dar mai cu seamă printre studenţii de la şamanistică_ca să alunge vezi bine, duhurile necurate, cu atâta râvnă de ziceai că-i Ştefan cel Mare la Podul Înalt, primarele s-a înfipt la microfon cu o foaie în mână. N-am stat să casc gura la speech-ul lui pen’că aveam treabă şi oricum se-auzea foarte bine.   
          - „Bună ziua şi bine v-am găsit ! Stimaţi concetăţeni, pentru buna desfăşurare a spectacolului, am să vă aduc la cunoştinţă câteva articole din Proiectul de Lege a Levitaţiei. Deoarece s-a observat că foarte puţini oameni reuşesc să-şi menţină controlul direcţiei în timpul levitaţiei în urma căreia au rezultat numeroase accidente aerospaţiale, Direcţia Trafic Aerian din subordinea Direcţiei Generale de Transport aero-naval din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii împreună cu Administraţia Naţională de Meteorologie au elaborat Manualul Levitatorului.         
          Poliţia Aeriană a înaintat Parlamentului Proiectul de Lege a Levitaţiei şi a început deja să instruiască primii maeştri spiritualistici şi guruşi români care vor acorda licenţe şi permise de zbor pentru discipolii lor. Spicuiesc în premieră pentru dumneavoastră:”    
          „Art. 1 Culoarele aeriene de zbor ale levitatorilor vor trebui să fie aprobate în prealabil de ROMATSA.    
          Art. 2 Levitatorii clandestini aflaţi în stare de ebrietate pe culoare de zbor neautorizate sau cei care levitează spontan în stare de somn vor fi pasibili de amenzi şi închisoare.
          Art. 3 Nu este permisă levitaţia în spaţiul aeroportuar, în supermaketuri, în restaurantele în care se fumează, în grădiniţe şi nici deasupra pistelor de avion.
          Art. 4 Este indicat să se leviteze în spaţiile special amenajate din curţile spitalelor de psihiatrie şi boli nervoase şi în circuri      
          Art. 5 Nu se permite levitaţia în cazul anunţului de cod portocaliu şi roşu.
          Art. 6 Se interzice cu desăvârşire urinatul şi scuipatul cojilor de seminţe în timpul levitaţiei.
          Art. 7 Levitatorii nu au voie să citească ziare, reviste sau cărţi în timpul zborului, pentru a nu se izbi de pereţi sau de stâlpii de înaltă tensiune.      
          Art. 8 Levitaţia spontană se va executa doar în locuinţele proprietate personală sau în parcuri sub directa observaţie a Poliţiei de Proximitate.   
          Art. 9 Este interzisă levitaţia pe culoarele Parlamentului şi în timpul şedinţelor Senatului sau a Camerei Deputaţilor pentru a nu deranja somnul participanţilor la lucrări .
          Art. 10 Este interzisă decolarea levitatorilor începători de pe blocuri sau orice înălţime ştiut fiind că gravitaţia este întotdeauna mai puternică decât dorinţa lor de plutire.
          Art. 11 Levitaţia este permisă şi în cupluri sau grupuri organizate cu un guru conducător dar este împotriva legii decolarea cuplurilor din poziţii tantrice fără pijamale...”    
          La veceu era coadă, dar nu-ndrăznea nimeni să intre. Dinăuntru răzbătea un miros pestilent, dar asta n-ar fi fost nimic că mai venea şi de primprejur. Că de-aia şi era coadă şi stăteau care mai de care chirciţi şi se bâţâiau, că aşteptau toţi să se ducă să se uşureze la peretele din spate. Simţind mirosul aproape igienic de formol, oamenii au început să aplaude şi mi-au făcut loc să intru. La auzul aplauzelor, primarul s-a oprit cu un zâmbet profesional şi s-a înclinat cu o reverenţă în direcţia veceului        , apoi şi-a reluat speech-ul.

           Am desfăcut repede ambele borcane şi am scos cu dexteritate şi cu mare băgare de seamă creierul bărbatului pe care l-am aşezat pe colacul celui mai apropiat veceu. Lucru surprinzător, creierul pulsa şi părea viu. Din păcate, nu a catadicsit să stea unde l-am pus eu, aşa că a trebuit să bag mâna după el în vasul de toaletă. Ăstimp am vărsat jumătate din formolul din borcanul cu creierul Divaginei, în celălalt borcan şi am pus  ambele creiere într-un singur borcan şi am înşurubat capacul. Foarte interesant ! Dincolo de faptul că nu mă aşteptam să încapă amândouă, mai şi pluteau.         
          Am pus borcanul cu creiere pe prichiciul ferestrei şi cu formolul din celălalt am început să stropesc toată latrina. Nu mi-a fost teamă c-o să-mi şutească cineva borcanul cu creiere. Ştiam că oamenii ahtiaţi după circotecă spiritualistică nu au nevoie de creier. Nu m-am sinchisit nici de fluierăturile şi zbieretele de-afară: „haidi bre odată că ne scăpăm pe noi !”, ci am dat peste tot pe unde am văzut dâre închise la culoare, pe chiuvete, pe pereţi, pe oglindă, pe uşi, pe clanţe... Cât despre podele să nu mai vorbesc... Odată treaba terminată, am spălat borcanul, m-am spălat şi eu pe mâini şi m-am proţăpit în uşa veceului, cu borcanul gol în mână.  
          - „Gata, puteţi intra ! Ciocu mic ! Un leu de căciulă !”  
          Moamăăăă... ce-a fost ! În cinci minute aveam în borcan 69 de lei ! M-am dus degrabă la boxer, şi i-am pus în palmă 40 de lei, cum ne înţelesesem. Sirena nu arăta prea fericită, în schimb boxerul da. Mi-a dat punga cu icre proaspete de sirenă pe care am pus-o în borcan.       
          - „Vezi că nu le-am pus sare!”     
          - „Foarte bine,” i-am zis, „mulţumesc frumos!” şi-am plecat degrabă la Di-Vagina.  Nu era tocmai în apele ei şi arăta ca un viţel lins, dar cam răvăşit.         
          - „Ia-ţi jigodia asta mică de pe mine că m-a îmbăloşat toată !”, a-nceput să zbiere ea de cum m-a văzut, încercând cu disperare amestecată cu scârbă să-l smulgă de la piept pe Anunaki.    
          Ţi-ai găsit ! Anunaki bine-nfipt în decolteul ei, o ţinea zdravăn de păr fremăta şi tremura tot de plăcere în timp ce o lingea pe gât, pe obraji, în urechi... Parcă erau nebuni amândoi. Ups ! He, he, he ! Na c-a uitat să spună „cu dragoste”.     
          - „Ce te hlizeşti ca idiotu, ia scârboşenia asta de pe mine, n-auzi !?”          
....va urma.........
Text şi colaj foto de Dan Ioaniţescu