ANUNAKI -VI -©

 
CIRCUL III
           Primarele i-a oferit în mod ceremonios microfonul Decanului, după care s-a suit din mers în Salvare şi a demarat în trombă. Toate privirile s-au îndreptat către Decan.          
            - „Stimaţi spectatori şi dragi prieteni namastieni, am organizat acest circ spiritualistic pentru ca toată lumea bună din mahalaua Pocreaca să cunoască adevărurile tulburătoare despre spiritualisticitate. Înainte ca să vă explic ce înseamnă Gargarologia Transpersonală, doresc să-i mulţumesc primarelui pentru găzduire şi dumneavoastră pentru participare. Sunt convins că popa Ţăndărică se distrează grozav cu datul nostru în stambă pe-aici, dar asta nu-i va altera credinţa nici cât negru sub unghie. Prin jocul apariţiei sfiinţiei domniei sale în public şi printr-o mişcare cădelniţătoare învăluitoare, vă va aduce din aproape în aproape, unde socoteşte el că e mai bine pentru ca minţile voastre să descopere adevărul. Al lui evident, că pe al nostru îl cunoaştem noi bine fiecare în parte.            
            Decanul a făcut o pauză, a luat o înghiţitură dintr-o sticlă ascunsă-ntr-o pungă de hârtie pe care a scos-o din buzunar, şi-a dres vocea şi s-a uitat urât la popa Ţăndărică.    
            -„Părinte, da’ încetează frăţicule-odată cu tămâiatu ăla pe lângă microfon, că-mi intră fumu-n ochi ! Şezi blând ca miaua şi nu te mai agita de colo colo! Şi te rog frumos, nu mă mai afurisi în gura mare şi nu mai urla ca dementu, că nu pot să mă concentrez! Ce-nseamnă aia că “da’ mai du-te dracului la biserică!”. Da du-te sfinţia ta! Mulţumesc frumos pentru înţelegere.”   
            Aşadar stimaţi pocrecani, credeţi dumneavoastră cumva că cioara este neagră, aşa cum v-aţi obişnuit să o vedeţi!? Ei bine nu! Cioara nu e neagră, e curcubelioză, pentru că vedeţi domniile voastre, adevărul de zi cu zi, aşa cum ni se arată el în realitatea iluzorie dar dureroasă pe care o trăim aproape cu toţii, oricât încearcă unii şi alţii să îl picteze într-o singură culoare este din păcate policrom. Şi desigur, fizica ne învaţă că dacă amestecăm culorile cu viteză, iese ALBUL. Dar iată că, pe de altă parte, practica ne învaţă o chestie absolut pe dos. Indiferent că te hrăneşti doar pâine şi slană ca majoritatea celor de aici sau că mănânci alimente de toate culorile, culoarea finală care rezultă după digestie este invariabil MAROUL. Şi tot aşa e şi cu adevărul. Oricâte informaţii am procesa şi din orice domeniu, fie ştiinţă, fie religie, până la urmă tot maro o să iasă... Albul este numai pentru Dumnezeu. Vorbeam de cunoaştere, de Lumină. Păi sigur, a Lui este Albă pentru că El deţine toate informaţiile, pe câtă vreme a noastră este Maro, pentru că avem şi noi nişte informaţii, dar din nefericire nu toate.

            Regret dacă v-am îngreţoşat cu comparaţia mea prea plastică, chiar buruienoasă aş putea spune, dar este extrem de edificatoare în cazul discuţiei noastre. Adevărul doare şi produce greaţă. Că e fizică sau existenţială, cui îi pasă?”
            Decanului se vede treaba că îi era cam sete. A dus degrabă punga la gură şi a mai tras vreo două trei gâturi bune din sticlă. După ce s-a şters cu mâneca la gură, a băgat la loc sticla în buzunar şi a reluat discursul. Aproape nici nu s-a observat că a râgâit că a fost microfonie.    
            - „Şi că tot veni vorba... Stimaţi spectatori, mă văd nevoit să fac un nou intermezzo în discursul meu. Aţi primit fiecare câte o pungă de la studenţii mei în timp ce eu mi-am început prelegerea. Vă rog frumos să nu mai vomaţi pe jos sau unii pe alţii şi să folosiţi pungile. De asemenea rog taraful să înceteze cu manelele-astea oribile “of viaţa mea !” şi “n-am merţane, n-am parai, n-am gagică, nici mălai”. Bă, dacă nu sunteţi în stare să cântaţi “Oda Bucuriei” mai bine nu mai cântaţi deloc. Părinte încetează! Vă mulţumesc.            
            Să revenim aşadar! Bineînţeles că nu există o singură culoare standard pentru maro, el fiind practic compus din mii de nuanţe, mai închise sau mai deschise, în funcţie de ce anume alimente spirituale digeri. Era o metaforă în privinţa culorilor. Poate că Lumina lui Dumnezeu este transparentă, poate alb strălucitoare, poate este aurie, argintie... E greu să o cuprinzi într-o culoare sau non culoare, aşa cum este cazul transparenţei, atâta timp cât ea se află în mintea fiecăruia în fel şi chip. Iar fiecare o vede altfel, după cât îl duce pe el capul.”       
            Se pare că era destul de gustos ce tot bea el din punga aia, pentru că nu s-a mai oprit din vorbit în timp ce trăgea dopul la sticlă. A dus sticla la gură dar de data aceasta nu s-a lăsat până ce n-a terminat-o, după care, în timp ce râgâia prelung şi mulţumit i-a făcut discret vânt în spate.            
            - „Mă văd obligat să mă întrerup iarăşi. Vă rog frumos să nu mai horcăiţi şi să nu mai vomaţi şi să flegmaţi pe direcţia vântului. Cum? Aţi umplut deja toate pungile? Regret, nu mai am altele, aşa că mă văd nevoit să schimb subiectul. Părinte Ţăndărică, dacă nu încetezi, vorbesc cu protopopu şi te mută cu parohie cu tot pe Grindu Letea. Că dacă nu îţi pasă că poimâine te chem la raport să-mi spui ce-ai mai aflat pe la spovedanii, măcar gândeşte-te la fi-tu, la Firfică, că trebuie să-şi termine facultatea.             
            Aşadar, în materie de blablauri şi figuri de stil suntem cu toţii aşi. Dar ştim noi precis şi sigur ceva despre El? Aş! De bună seamă că “Lumina" lui Dumnezeu este o biată metaforă. Poate să fie la fel de bine şi muzica lui Dumnezeu, sau matematica, energia, informată, dezinformată, bine sau prost informată, cristică, mistică supercalifragilistică... a lui Dumnezeu. Poate că nici nu exită această aşa zisa "lumină" sau muzică sau balet.... ci este doar rodul minţii noastre înfierbântate. Până la urmă putem s-o numim cum vrem, că Lui oricum nu-I pasă. Vedeţi acum pe ce se bazează toate ştiinţele spiritualistice, inclusiv Gargarologia Transpersonală? Vedeţi acum de ce SRI-ul a fost primul interesat şi a făcut lobby pe lângă Guvernul României ca să înfiinţeze Academia de Ştiinţe Inexacte!? Vedeţi!? Păi ce vă spuneam eu!? La metafore îmbârligătoare nu ne întrece nimeni. Sau poate că ne întrece, dar n-am întâlnit noi încă civilizaţia aia extraterestră cu care să ne batem în şarade, metafore şi adevăr.

            Şi că tot veni vorba de civilizaţii extraterestre, să ştiţi că în mod eronat s-a crezut până acum că piramidele care apar peste tot în jurul lumii au fost făcute de extratereştri. De curând oamenii de ştiinţă piramidologişti au descoperit secretul lor. Ele sunt excremente de nefilimi acoperite urgent de către oameni, cu pământ sau pietre, datorită mirosului pestilent pe care îl degajau. Că de-aia le-au şi ridicat în timp record, că nu se mai putea trăi de putoare. De Gargarologia Transpersonală care este parte a ştiinţei spiritualistice supreme care le înglobează pe toate, numită Trancafleanca-Mereacreologie, o să vă povestesc altă dată, la mine la cabinet, cu 100 de lei ora sau 400 de lei, cinci ore. Oricum, n-aveţi voi atâţia bani, câtă gargară pot io.          
            Dragi spectatori, în încheiere doresc să vă mulţumesc pentru răbdarea şi interesul cu care m-aţi ascultat şi să vă rog insistent să nu mai aruncaţi cu pungile cu vomă pe terenul de fotbal, că vedeţi bine că nu reuşiţi să mă nimeriţi. Mulţumesc de asemenea studenţilor psihohohotronişti că au reuşit să spargă vântul în două cu ciumecăriile-alea ale lor orgonistice şi să-l facă să sufle cu putere numai către tribune. Bravo băi băieţi! O să ajungeţi generali de armată pe câmpul de luptă psihohotronisto geo-clismatic! Hai namaste la toată lumea că am treabă!

            N-am mai avut răbdare să stau pân’ la sfârşit. Deja începuse vânzarea de căcăreze de capră. Un leu căcăreaza. Făceau bine la stomac dacă erau luate dimineaţa pe burta goală, cu agheasmă mică, zicea unul la microfon şi erau bune şi în amor. Ţineai sub limbă două căcăreze de-alea şi când te-ntâlneai cu iubita sau iubitul nu-ţi mai mirosea gura a ceapă sau a usturoi. Fetele neprihănite sau semiprihănite, zicea el ca la teleshopping, puteau să poarte căcăreze împletite în păr sau salbe, ca să le ferească de duhuri rele şi să atragă privile iubiţilor...  

- Va urma -
Toate drepturile asupra textului aparţin autorului Dan Ioaniţescu
©