STIMATE FANATIC,

Te rog să nu fii necăjit şi să nu-ţi verşi fierea, veninul şi lăturile mentale pe acest blog. Eu, autorul aproape necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar că materialele şi comentariile postate nu reprezintă câtuşi de puţin un atac la credinţa în Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate şi îndoielnice legate de credinţă dar mai ales la acele interpretări ale divinităţii, care frizează patologicul şi tembelismul agresiv. Consider că umorul cu care Dumnezeu l-a dăruit pe om, nu face rău nimanui şi că este un tonic al credinţei. Faptul că încă mai putem să râdem, înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-a vrut trişti, cu capul în sac şi cu ochelari dogmatici de cal. Eu cred ca viaţa ne-a fost dăruită, nu ca să ne chinuim şi să ne mortificăm trupul şi sufletul spre deliciul popilor, ci ca să ne bucurăm de ea. Tabuurile pe care presupun că intenţionezi să le invoci sunt scornite de minţi umane pentru a pune frâne altor minţi, poate mult mai umane. E greu să domini şi să controlezi fără tabuuri. Frica păzeşte bostănăria. Eu nu cred într-un Dumnezeu mânios, crud şi răzbunator, ci într-Unul iubitor, vesel şi relaxat.


Eu cred că Dumnezeu are umor. Tu ce crezi?


NU-SI IAU FATA DE LA MINE

miercuri, 27 martie 2013

ANUNAKI - VII - ©


CIRCUL IV


            - „Dragi spectatori, urmează câteva numere de blesteme, făcături şi vrăji şi o demonstraţie practică de atacuri la baionetă geoclimatoilogice cu studenţii de la Psihohotronică. Vă rog să trimiteţi bileţele cu numele celor pe care vreţi să-i nenorociţi. Până vom primi noi toate bileţelele, îi dau cuvântul domnului profesor incapuciat de plenitudine şi beatitudine de la Facultatea de Tumbe şi Salturi Cuantice, ca să vă înveţe cum să vă deschideţi ochiul lui Shiva. Domnule profesor aveţi cuvântul.”            
             Din grupul participanţilor la demonstraţii se desprinse un bărbat pătrăţos, cu un mers de paraplegic şi cu două perechi de ochelari de soare puşi una peste cealaltă. Luă microfonul cu un gest elegant şi se-ntoarse către capre, cu spatele la spectatori.  
            - Hai namaste! Hai noroc stimaţi pocrecani şi pocrecance! Mă cheamă cum mă cheamă. O să trec direct la subiect. Vă propun astăzi, aici şi acum, în mahalaua Pocreaca, un exerciţiu care să vă permită experimentarea capacităţilor paranormale care zac latente în fiecare dintre voi.
Practicarea exerciţiului meu o să vă schimbe profund şi radical fiinţa prin modificarea vederii. De la vederea exterioară pe care o experimentează de la naştere toată lumea, cu ochii, şi care o să vedeţi cu ochii voştri cum  se va îmbunătăţi văzând cu ochii, veţi dobândi una interioară printr-un singur ochi, cel al lui Shiva, care vă va conduce direct în Akasha. Acolo vi se vor derula prin faţa ochiului interior, toate cărţile din bibliotecă, scrise sau nescrise. Dacă n-o să vedeţi din prima încercare, o să vedeţi sigur din următoarele zece, iar dacă nici din a cincizecea n-o să vedeţi nimic, va trebui să vă căutaţi la un oftalmolog. Eu vă dau de pe acum adresa şi numărul de telefon al unui foarte bun prieten de-al meu, medic oftalmolog, căre nu mai pridideşte cu clienţii pe care i-i trimit eu. El, după ce o să vă consulte şi o să vă liniştească, o să vă trimită cu un însoţitor la un prieten de-al lui, oculist, ca să vă aleagă cei mai bengoşi ochelari de orbi. Uite-aşa ca ai mei. Rayban.”     
            În timp ce profesorul arăta caprelor, prima lui pereche de ochelari, primarele, binevoitor, îl apucă de cot şi îl întoarse cu faţa către tribune.         
            -
Staţi vă rog cu faţa către ei, ca să nu zică vreunul că-i sfidaţi”.
            -
„Mulţumesc. Bă, aţi înţeles? Rayban bă să vă luaţi, să vă invidieze toată lumea bună prin restaurante, cluburi de noapte, discoteci şi când vă plimbaţi prin parcuri sub clar de lună, continuă profesorul. Să moară duşmanii voştri de necaz! Mie încă nu mi-au murit toţi, dar am răbdare. Două perechi mi-am pus ca să crape de ciudă.           
             Cum! Ce ‘zseşi? Cum adică nu ştiu ce vorbesc!? Băăă... eu ca maestru am trecut prin cele mai uluitoare experienţe şi toate au fost naturale şi aproape palpabile, decât că s-au petrecut în mintea mea. Încă din copilărie, de când mi-a căzut un ghiveci în cap, am gustat deliciile spiritualisticităţii. La vârsta de cinci ani mi-a ţâşnit şarpele Kundalini prin ceacra coroanei şi nu s-a mai întors nici până-n ziua de azi.
Noroc că a lăsat două ouă la clocit, în muladhara. Chiar şi vocea mea interioară s-a auzit atunci cu voce tare şi era gâtuită şi stridentă ca a solistului de la Metalica, de-am speriat toată grădiniţa de copii din Gheboaia. Şi pe măsură ce am crescut, tot ce citeam în cărţile SF mi se întâmpla. La şaişpe ani citindu-l pe Steiner am căzut într-un canal şi am avut zece seturi de decorporalizări-recorporalizări inconştiente succesive, petrecute în stare de conştienţă absolută şi care aproape toate s-au petrecut în doar trei secunde. Mai mult a durat să mă facă la loc cum am fost. Dacă nu mă credeţi puteţi să verificaţi fişa mea medicală de la Spitalu de Veseli.       
            Şi tot ce am gustat ca fenomene spiritualistice, dar absolut totul a fost natural, firesc şi pe faţă, ca şi cum ai bea ţuică. Nimic tainic, nimic prin dos, secret sau ocult nu mi s-a întâmplat. Eu nu cred în ocultele ezoteristice. Cred în lucrurile simple, care pentru unii pot să însemne fabule, pentru alţii aberaţii, dar vă asigur că niciun exerciţiu de-al meu nu necesită tehnici sofisticate care să fie practicate în mod repetat şi pe timp îndelungat. La mine nu se există să-ţi pierzi timpul cu meditaţii, posturi, conferinţe, rugăciuni, simpozioane, asane, tabere de dezvoltare personală, mudre, regresii, mantre şi comportamente nefireşti şi împotriva naturii de compasiune şi iubire universală. Alea-s pentru fraieri. La mine totul se-ntâmplă repede. Intri, marci banu, te iniţiez în două minute, nu-ţi dau nicio diplomă şi nicio garanţie, îţi iei miracolul, te trimit acasă să-l practici o lună, ura şi la gară! Dacă după o lună îţi dă prin cap să mă cauţi, ia-ţi gândul! Deja am schimbat sediul. De-aia nici nu v-am spus cum mă cheamă, pentru că mereu mă cheamă altfel.   
            Băi, nu mai urlaţi atâta! Vă învăţ, vă învăţ imediat! Eu îi învăţ pe oameni să mănânce şi să bea bine, să nu se abţină de la nimic şi să nu meargă împotriva naturii lor umane! Eşti un beţiv ordinar!? Foarte bine! Înafară de copiii tăi, de nevastă-ta, de colegii de serviciu şi de vecini, cui îi pasă? Eşti un curvar pervers sau o curvă penală!? Nici asta nu e rău deloc, căci faci fericită o lume-ntreagă! Eşti ticălos, mincinos, făţarnic, hoţ şi n-ai coloană vertebrală!? Ei şi ce!? Şi Milarepa a fost. Şi pe Swami Shivananda l-a prins discipolul său U.G. Krishnamurti, că se-ndesa pe furiş cu piure de spanac, când tocmai ce declarase la toată lumea că ţine de o lună post negru.        
            He, he. he, dacă aţi şti voi câţi jurnalişti, judecători, avocaţi, politicieni şi preoţi au beneficiat de pe urma învăţăturilor mele... eheeei...! Toţi au jubilat şi încă mai jubilează şi juisează-n somn şi acum, de ce tuneluri de lumină pline de miracole geometrice şi flăcări violet pe care şi le-au creat singuri au văzut. Toată lumea are dreptul la miracole inexplicabile şi iluminare. Şi unde mai pui că ce vă învăţ eu astăzi, acum şi aici este gratis. Gra-tis, înţelegeţi? Gratis! Adică aproape moca! Ia ziceţi, aşa de curiozitate, cât aţi dat p-un bilet? Cââât...? 70 de lei? Ia uite dom’le şi mie-mi spuneau organizatorii, fir-ar mămiţica lor a dracului că 10 lei... Păi vedeţi, ce vă spuneam eu, e moca.               
            Părinte Ţăndărică, hai namaste şi Doamne ajută ! Părinţele, dacă vreţi ca să recurgeţi şi sfinţia voastră la acest exerciţiu care o să vă propulseze în dimensiunea a patra la arhangheli, cu drag vă învăţ şi pe dumneavoastră. Că nu degeaba se pun icoanele pe peretele de la Răsărit. Că una e să te închini aiurea-n tramvai, pe unde ţi se arată şi alta e să te închini la soare, cum făceau strămoşii noştri, dacii cavernelor din Atlantida. Până şi Zamolxe, zeul tenebrelor s-a prins că trebuie să-l lase pe Gebeleizis, zeul solar să-şi facă treaba şi s-a cărat în peşteră şi i-a lăsat pe daci cu ochii-n soare, că d’aia erau ei aşa de înţelepţi şi înţeleseseră cum merge treaba cu fiinţarea lumii, că li se făcuse pineala cât roata de caşcaval. Şi să ştii că ăia cu pineala cea mai mare erau trimişi în suliţi cu veşti la Zamolxe. Şi tot aşa, până ce pineala lor a rămas cât un bob de linte şi am apărut noi, poporul român care am trecut de la politeism la creştinism, dup-aia la comunism şi-apoi iar la creştinism.
C-atâta ne-a dus pineala. Dar o să trecem cât de curând din nou la zamolxianism, vă spun eu. Neozamolxianism, să vă fie clar!          
            Părinţele, nu vă fie teamă, că Duhul Sfânt lucrează prin oameni. Odată la cinci ani e cu mine.
Azi se fac cinci ani de când mi-am turnat un confrate că se joacă de-a malpraxisul. Nu era taman adevărat, el era foarte bun şi serios de altfel şi cu coadă de muşterii la uşa lui... dar eu unul am scăpat. Şi mi-a dat Duhul Sfânt atunci şi muşteriii lui. Da’ la urmă mi-am dat seama că scăpam oricum că am certificat de la Veseli.     
            Alo domnu ăla cu gura mare, ce-ai zis!? A? Ce? Ba p’a mă-tii, băi şerpilianule! Ai dom’le răbdare că o să afli acum ce trebuie să faci! O să vă dau să gustaţi la toţi din Terapia Soarelui Negru. Asta vă voi învăţa azi. Eu după ce am practicat vreo două săptămâni n-am mai avut treabă cu vederea. Noroc că la cele patru clase ale mele nu citesc nimic, dar sunt convins că aş putea să citesc şi pe-ntuneric, din moment ce de fiecare dată când plec de-acasă fără însoţitor, nimeresc la Brăila.”        
           
Profesorul şi-a scos cele două perechi de ochelari, le-a pus tacticos în buzunarul de la piept şi a scrutat o vreme încruntat, văzduhul. Toată lumea a văzut că are albeaţă dar puţini totuşi au înţeles, ori s-au lăsat impresionaţi, de acest lucru. 
            - “Uite cum facem, a zis el. Eu vă arăt procedura iar voi faceţi exact ceea ce voi face eu. Consider că din moment ce aţi cumpărat bilte la circul spirtualistic, v-aţi dat acceptul pentru deschiderea portalurilor interioare către lumile nevăzute. Nu e nimic periculos, nu e ca-n cartea impostorului ăla de englez, de-şi zicea Lobsang Rampa, care n-a călcat niciodată-n viaţa lui în India şi care îi învăţa pe oameni în carte-aia a lui “Al treilea ochi” să-şi înfigă o pană de lemn între sprâncene. Nu e dureros. Acum atenţie la mine! Domnilor, scoateţi-vă vă rog portofelele, ceasurile şi brăţările iar voi doamnelor genţile şi aşezaţi-vă cu pardon fundul pe ele, ca să nu vi le şterpelească careva în timp ce o să gustaţi deliciile exerciţiului pe care îl vom practica împreună. Buuuun... Şi-acum, cu amândouă mâinile vă rog să vă prindeţi pleoapele ambilor ochi, între degetele mari şi arătătoare şi să le depărtaţi în sus şi în jos ca şi cum aţi vrea să vă benoclaţi. Aşa, aşa, căscaţi-vă cât mai tare ochii cu degetele. Bun, odată ochii căscaţi, uitaţi-vă fix la soare şi rămâneţi aşa până vă voi spune eu că este suficient. Mulţumesc.”
            Aproape toţi spectatorii, cu mici excepţii, cum ar fi a mea, a lui Anunaki şi a organizatorilor, au ascultat de îndemnurile profesorului şi şi-au căscat ochii. El a cerut ajutorul unui student psihohotronic care l-a însoţit până la veceu, lăsându-i pe toţi cu ochii în soare, gurile căscate şi cu feţele schimonisite de neplăcere. După vreo zece minute s-a întors ceva mai înviorat şi a luat microfonul.          
            - “Gata, e suficient.
Ştiu că a fost neplăcut dar aşa se întâmplă de primele zece ori. Acum, că lumina soarelui v-a inundat fiinţa vă rog să închideţi ochii şi să ţineţi apăsat uşor cu podul palmelor, globii oculari. Din momentul acesta glanda voastră pineală s-a activat iar ochiul lui Shiva s-a întredeschis. Nu, nu se-aude nicio pârâitură, ci este doar o stare ciudată şi inconfortabilă, ca şi cum aţi avea arsuri pe retină ceea ce şi aveţi, stare ce premerge beatitudinii ce vă va cuprinde peste câteva ore. Acum concentraţi-vă la ceea ce vedeţi prin ochiul lui Shiva! O să vedeţi cinci sori, sau trei sori jumate. Cine vede cinci sori ?”       
            - “Io, io, iooooo...”
s-au auzit câteva voci.  
            - “Io văd şase, dom profesor! Şase.”            
            - “Ooooo... ce frumos! Io văd şi steluţe verzi... şi inimioare...!”    
            - “E foarte bine şi foarte corect ceea ce vedeţi voi. Iacătă cum iese adevărul ca untdelemnul la suprafaţă, vedeţi!? În vremurile străvechi, pe timpul civilizaţiei lemuriene, sistemul solar avea cinci sau şase sori, nu contează şi îi mai are şi acum. Şi da, stelele erau verzi. Aveţi dovada! Cine vede trei sori jumate?”   
           
- “Iooooooo... io, dom prifisor, io!” s-au auzit şi mai multe voci.  
            - “E excepţional. Aşa este! Sunt într-adevăr trei sori jumate, exact aşa cum am citit io în Cronica Atlanteană care mi s-a părut că se derulează automat prin ochiul lui Shiva. Aşa era pe vremea atlanţilor şi tot aşa este şi astăzi şi de fapt nouă ni se pare că există un singur soare, când de fapt ei sunt cinci, şase  sori dar şi trei sori jumate.”           
            - “Aaaaa... uauuuu... uite-o şi pă soacră-mea moartă! O văd, o văd... dar parcă are trei umbre jumate pe faţă... Da’ ea e, sunt precisă!,
strigă o femeie din ultimul rând. Arată exact ca acu’ cinci ani când am băgat-o cu forţa la balamuc, Mniezău s-o ierte!”           
            - “Nu-i adevărat, eşti o mincinoasă! Cum să fie soacră-ta, când e soacră-mea! O văd clar! Ea e! Uite-o colea, e în cărucioru’ pe care i l-am cumpărat alatăieri, după ce i-am dat brânci pe scări”, a strigat un bărbat din al treilea rând.      
            - “Iote-te la soacră-mea, iote ia! Au mamaăă soacrăăăă..!!!. s-a auzi glasul piţigăiat al unui bătrânel din primul rând, te văd, te văd! Iote-o! Ea e!
E cu broboad-ai-a ei mare neagră pe cap şi nu i se vede faţa...  Nu scap de ea nici aici! E îmbrăcată toată-n negru şi dă la coasă drept în faţa mea!”            
            - “Sunteţi cu toţii nişte idioţi! a strigat un altul, mai autoritar. Pe soacră-mea o vedeţi voi! Toţi trei.
O recunosc dintr-o mie! Numai ea poartă mini la 80 de ani şi tocuri de 16, şi se plimbă cu cadrul şi-şi târâie băşinile pe la mall şi agaţă adolescenţi, numai ea! Numai ea!”    
           
- “Terminaţi vă rog cu cearta asta stupidă, a strigat la ei Profesorul. Nu este niciuna dintre soacrele voastre. Voi cu toţii o vedeţi pe soacra mea, să vă fie clar! Că urâtă ca ea nu mai există. Bine cel puţin că a devenit invizibilă, că la soare mă puteam uita, dar la soacră-mea ba. Apropo, ia să vedem acum cine vede un singur soare, însă mare şi negru.”           
            - “Io daaaa... Io, io! Io dom’profesor!”... s-au făcut deodată auzite majoritatea vocilor spectatorilor. 
            - “Buuuun! Acum trebuie să ştiţi că soarele de fapt străluceşte negru şi nicidecum galben sau alb. Chiar aceasta este lumina soarelui. Lumina neagră este revelaţia pentru primul pas făcut în deschiderea ochiului lui Shiva, prima mare revelaţie din care v-am dat să gustaţi. Şi să nu vă speriaţi, fotonii negri o să vă dea o vagă stare de nelinişte şi dup-aia de recunoştinţă! Pentru manifesatrea recunoştinţei vă las numărul meu de cont. Şi emoţia o să vă apuce şi odată cu ea plenitudinea şi pântecăraia. Să nu vă speriaţi dacă o să vă duceţi şi de zece ori pe zi la veceu, că asta e de la soare. Dar nu vă impacientaţi că asta o să se-ntâmple ceva mai târziu, că mi-a fost milă de voi după ce am fost la veceu-ăla-mpuţit de pe maidanul vostru care miroase ca la Morgă. După plenitudine urmează beatitudinea, dar şi asta se va întâmpla mult mai încolo, mai la nord înspre primăvară.            
            Ceea ce trebuie însă neapărat să ştiţi dumneavoastră este că soarele nu-i chiar negru de tot, ci cam 88,99 % este negru, restul fiind verde-albastru, mai ales pe partea lui nevăzută. Cei care aveţi toţi strămoşii atlantodaci îl veţi vedea negru în proporţie de  89,57%, cei cu strămoşii masageţi, în proporţie de 89,55% iar cei cărora mamele nu v-au spus că în tinereţe bântuiau din cameră-n cameră prin căminele studenţilor masai de la Agronomie, în proporţie de 89,51%.
Este cineva printre dumneavoastră care îl vede negru în această proporţie?”          
            - “Da, eu !”
s-a auzit o voce puternică şi hotărâtă venind din primele rânduri.     
            - “Ridicaţi-vă vă rog în picioare ca să vă vadă toată lumea. Cum vă numiţi?”     
            - “Capdelup.”
            - “Te rog să nu fii obraznic cu mine! Io atâta te rog! Mă iei la mişto? Crezi că io altă treabă n-am decât să ridic nivelul de cunoaştere spiritualicistică la toţi mahalagiii din Pocreaca? Valoarea mea e cunoscută până şi în Zimbabwe. Spuneţi vă rog tuturor cum vă numiţi.”         
            - “Capdelup, v-am mai zis. Aşa mă cheamă. Sunt dac din tată-n fiu şi mai ales din mamă-n fiică, din neamul atlantodacilor hiperboreano-pelasgi Kapnobatai. Pe tatamare îl chema Capdebou, iar pe tatamarea lu’ tatamare îl chema Capdebour. Portretul fidel al acestui strămoş al meu îl găsiţi în poza cu timbrul cu acelaşi nume de la 1850. 
Strămoşii dinspre mamă s-au numit Capsec şi Capdegâscă, pentru că erau mari gânditori cu inima. Trebuie însă să vă spun că eu văd soarele negru doar într-o proporţie de 89,23% iar nu de 89,57%.  E greşit?”   
            - “Nu, nu este. Diferenţa de procent reprezintă doar călcatul pe bec al vreunei coţohârle de strămoaşă dacă de-a ta, că te văd cam balaoacheş. Tiiii... dar negru mai eeeeşti! Vouă cum vi se pare Capdelup
, s-a adresat profesorul publicului, nu că e cam negricios?”    
            - “Nu-l vedem deloc, pen’că ţinem palmele peste ochi.”     
            - “Haidi bre dom’ profesor, ce negricios vezi matale acolo!? Mata nu vezi că ai albeaţă!?”     
            - “Nu, nu văd nicio albeaţă. Eu văd doar lumina neagră. Este prima oară de la opraţiile de cataractă când mi se spune lucrul acesta. Eu de când am practicat Terapia Soarelui Negru, odată cu clarvederea am devenit şi invizibil. Mă uit tot timpul în oglindă sau pur şi simplu mă uit la mine, dar nu reuşesc să mă văd niciodată. Şi sunt şi telekinezic pe deasupra, că mişc până şi dulapurile de prin casă atunci când le atrag şi ele se izbesc de mine. Dar mă rog să trecem... Cine dintre dumneavoastră vede pătrate şi triunghiuri geometrice?”
            - “Eu văd un cerc trigonometric turtit!”      
            - “Mă fato, acela nu e cerc, e planeta Nibiru!
Bravo, am uitat să vă spun că unii dintre voi, în special annunaki reptilieni vor vedea planeta Nibiru care nu există! Cine ce mai vede? Ce alte figurine vi se mai arată?”           
           
- “Eu văd un echer la 90 de grade şi un şpagat la 110!”    
           
- “Eu văd un triunghi obtuzunghic la minus 273 de grade Celsius, că e pe negativ.”
            - “Eu văd Pentagrama şi nişte cruci, multe cruci întoarse, da’ nu io le-am întors, să ştiţi!
a strigat un adolescent de vreo 17 ani. Alde-a lu’ Popescu a fost!”   
            - “Voi eraţi bă nenorocţi-ăia de-ntorceaţi crucile-n cimitir?
R-aţi ai dracului dă golani! urlă deodată Celestoaia la el. Ai auzit popo cine erea sataniştii?”
            - “Am auzit, am auzit! Mi-am şi notat. Las’că de mâine o să pun curent electric pe poarta cimitirului! Şi pe gard!
Şi pe mâneru’ de la cişmea”, i-a răspuns popa Ţăndărică.
            - “Cercul Polar! Văd Cercul Polar. E alb! Da nu-mi dau seama dacă e Cercul Polar de Nord sau de Sud.”
            - “În ce parte e poziţionat, sus sau jos?”
s-a interesat profesorul. 
           
- “Ăăăăăă.... E la stănga.”   
            - “A, bun! Ai avut o clarvedere sau o premoniţie cum i se mai spune. Ai văzut Cercul Polar de Vest. Înseamnă că în curând se inversează polii magnetici ai Pământului.
Da’ de ce zbieraţi şi vă agitaţi aşa, oameni buni!? Liniştiţi- vă! În curând nu înseamnă, acum, cum nu a însemnat nici anul 2000 şi nici în 2012. În curând înseamnă că nu se ştie precis, din moment ce este o scorneală. Acum să mergem mai departe. Rămâneţi cu mâinile pe ochi. Vedeţi un tunel cu o luminiţă albă la capăt?”         
            - “Nuuu... nuuuu...”
au răspuns în cor spectatorii...
            - “Ce tunel? Care tunel? Io nu văd niciun tunel. E beznă totală!” 
            - “Asta înseamnă că deja vă aflaţi în tunel. O să vedeţi voi ceva mai mai târziu, aşa cum v-am precizat deja, mai la nord înspre primăvară, nişte câmpuri energetice de natură sensibilă şi subtilă, care seamănă cu Câmpiile Elizee. Aici vă puteţi odihni o clipă pe veceu ca să admiraţi dealurile şi munţii energetici care se văd în depărtare în culori pe care nu le-aţi mai văzut niciodată şi să gustaţi starea de beatitudine. Vă atrag însă atenţia, în special doamnelor, să nu carecumva să-ncepeţi să alergaţi despletite pe acele câmpuri, chiar dacă o să vă încerce spontan un sentiment de iubire atât de puternic şi de profund, cum nici măcar în telenovele nu l-aţi mai gustat, că o să vă tragă corentu şi n-o să vreţi să vă mai întoarceţi niciodată. Că de fapt sunt chiar Câmpiile energetice Elizee iar miracolul sentimentului pur pe care îl veţi gusta este tot un fel de Fata Morgana, dar emoţională. Şi cât o fi ea iubirea de importantă, până la urmă vă rog să mă credeţi că nu e nimic înălţător să mori răcită din iubire pe colacul de la veceu. Ei, şi-acestea fiind zise, acum puteţi lua binişor palmele de la ochi, că eu m-am tirat.
V-am lăsat în memoria akashică numărul meu de cont şi pe cel de mobil. Dacă n-o să ajungeţi niciodată acolo, cereţi-l vă rog de la Primarele, că io-s pă mână cu el. Dacă o să aveţi mici neplăceri cu văzutul, luaţi nişte lumină de la Gigi Păcală sau clătiţi-vă privirea la un club de noapte cu dansatoare la bară! Hai că m-am simţit bine cu voi! Hai namaste!”         
            Profesorul a plecat iar rumoarea din rândurile spectatorilor s-a transformat într-o adevărată zarvă. Dacă la început mai auzeai câte un „aoaleo mamă, nu mai văd nica!”, „mă ustură ochii... mă ustură şi mă dor!”, „vând lumină! care mai cumperi lumină!?”, „băi vezi ce faci cu coatele-alea că mi-ai stricat freza”, „mă usturăăăăăăăăăă.... !”, „da’ ţin-te omule pe picioare, nu te lăsa pe mine!”, „puni mâna pă Vasilicâ să-ţ poarti noroaşi, dai un ban da’ ştii ca faşi”, „ia mâna, porcule! Nu-i ăla Vasilicâ! Vasilicâ-i olieacă mai sus!”, „văd şaişpe sori negri şi cinci capre, oi fi numărat bine!?”, „băi mitocanule, nu te mai freca cu nasul de curu meu!”, „avem lumină, care mai ia lumină , un leu o mână mare!, „ochelarii, ochelarii, nu mai văd ochelarii!”, „bă tu eşti orb, nu vezi pe unde calci!? mi-ai spart ochelarii!”, treptat oamenii au început să strige şi să vocifereze: „am orbiiiiiit...! Săriţi c-am orbit!”, „Ioneleee... unde eşti mamă că nu te mai văd!”, „aici sunt mamă, mă ţii de mână, da’ nici io nu te văd”, „mă ustură, mă ustură, mă usturăăăăăăăăăăă....!!!”„Portofelu’, bă care mi-aţi şutit portofelu?”, „ia lumina nea-mu-le!”

- va urma -
Colaj foto şi text de Dan Ioaniţescu
©

3 comentarii:

  1. Un lucru e cert: Dumnezeu chiar are umor.
    Insa e si putin Sarcastic daca ar fi sa analizam profunzimile creatiei sale.
    Rezonez din plin cu ideile si cu viziunea ta si te felicit pentru firea patrunzatoare si idealista de care dai dovada.

    Sa nu renunti niciodata la scris.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hello, I'm here again, seeing updates. Excellent post, congratulations.
    Greetings from:
    http://el-cine-que-viene.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere

ADEVĂR GRĂIEŞTE GURA MEA: