STIMATE FANATIC,

Te rog să nu fii necăjit şi să nu-ţi verşi fierea, veninul şi lăturile mentale pe acest blog. Eu, autorul aproape necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar că materialele şi comentariile postate nu reprezintă câtuşi de puţin un atac la credinţa în Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate şi îndoielnice legate de credinţă dar mai ales la acele interpretări ale divinităţii, care frizează patologicul şi tembelismul agresiv. Consider că umorul cu care Dumnezeu l-a dăruit pe om, nu face rău nimanui şi că este un tonic al credinţei. Faptul că încă mai putem să râdem, înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-a vrut trişti, cu capul în sac şi cu ochelari dogmatici de cal. Eu cred ca viaţa ne-a fost dăruită, nu ca să ne chinuim şi să ne mortificăm trupul şi sufletul spre deliciul popilor, ci ca să ne bucurăm de ea. Tabuurile pe care presupun că intenţionezi să le invoci sunt scornite de minţi umane pentru a pune frâne altor minţi, poate mult mai umane. E greu să domini şi să controlezi fără tabuuri. Frica păzeşte bostănăria. Eu nu cred într-un Dumnezeu mânios, crud şi răzbunator, ci într-Unul iubitor, vesel şi relaxat.


Eu cred că Dumnezeu are umor. Tu ce crezi?


NU-SI IAU FATA DE LA MINE

joi, 22 ianuarie 2015

CUBUL AXIOMATIC




          CUBUL AXIOMATIC
          
           Imaginează-ţi pentru câteva clipe că de-abia ai dat ochii cu lumea şi că te afli pe un câmp deschis, cu linia orizontului îngemănându-se cu stelele, un loc mirific, de poveste, unde orice ţi se pare posibil. Eşti fermecat şi fericit. Şi cum stai tu aşa singurel şi te minunezi de toate cele, deodată te trezeşti că apare unul lângă tine şi-ţi zice:
            - Uită-te atent şi ai să vezi în faţa ta nemărginirea lui Dumnezeu!
            I-auzi! Bună treabă! Te uiţi atent şi da, în faţa ta este un perete uriaş pe care înainte nu-l vedeai şi căruia nu-i vezi capetele. Şi atunci omul acela îţi scrie pe el DUMNEZEU E INFINIT. Vine apoi la tine şi-ţi zice:
            - Ai băgat de seamă cât de infinit este Dumnezeu ?
            - Da, îi răspunzi, decât că n-am văzut decât o parte...          
            - E suficient, îţi răspunde el, restul poţi să ţi-l imaginezi. Acum ia uită-te rogu-te la dreapta ta, că şi colo este Dumnezeu. Uită-te numai şi ai să vezi câtă cunoaştere are! El ştie tot ceea ce este, ce a fost şi ce va fi şi chiar şi ceea ce nu va fi.
            Şi da, ca prin farmec, la dreapta ta vezi deodată cum apare din neant un alt perete care, ca şi primul,  nu se termină nicăieri, tot doldora numai de cunoaştere. În timp ce tu te  minunezi, omul scrie pe cel de-al doilea perete, OMNISCIENT.
            - Şi-acum uită-te în spate, zice el iarăşi, şi ai să vezi puterea nemărginită a Lui.
            Ups! Iată alt perete infinit, pe care, în timp ce tu te-apropii de el şi îl pipăi, omul care ţi l-a arătat, tocmai ce scrie pe el, OMNIPOTENT.
            - Uită-te acum la stânga ta, îţi mai zice el, şi ai să vezi prezenţa Lui cum pătrunde tot locul.
            Da, da, chiar aşa e, constaţi văzând cum puterea Lui se umflă deodată în tine ca păsatul, cum te-apucă aşa... ca un fel de putere pe care n-ai mai încercat-o. În timp ce tu te delectezi cu prezenţa Lui, amuşinând aerul, respirându-L, frecându-te de toţi pereţii, ţopăind şi tăvălindu-te pe jos, omul care ţi-a arătat ubicuitatea lui Dumnezeu scrie pe cel de-l patrulea perete, OMNIPREZENT.
            - Şi-acum uită-te în sus, zice el iarăşi şi ai să vezi că bunătatea, dreptatea şi iubirea Lui sunt fără margini.
            Te uiţi şi vezi un tavan apărut de nicăieri, tavan la care omul se tot chinuie să ajungă ca să scrie IUBIRE. Nu reuşeşte din prima, nu reuşeşte nici din a doua, deoarece tavanul, pe măsură ce omul tot ridică schelă peste schelă, se înalţă deodată cu el. Întinzându-se prea mult şi încercând să-l atingă, omul cade. Se ridică, încearcă din nou şi iar cade... şi iar... Dintr-odată îţi dai seama că minunatul câmp pe care îl vedeai înainte să apară acel om, nu mai este. Unde-i câmpul, te întrebi şi intri în panică. Ai în jurul tău o mulţime de pereţi colosali care te sufocă, te fac tot mai mic, te apasă, te strivesc prin masivitatea şi imensitatea lor. Eşti năuc... te ia cu fiori pe şira spinării... încep să te treacă toate transpiraţiile... Ţi se face frică.
            - Bine, bine, îi zici omului cu voce pierită, dar El, El unde este?
            - El este în cubul în care te-am închis, îţi strigă omul de sus, de pe schele.
            - Dar cine este El?
            - El este cubul în care te-am închis.
            - Şi cum este El?
            - El este cubul pe care ţi l-am construit.
            - Dar ce este de fapt cubul acesta?
            - Mintea ta. Şi zi mersi că ţi-am construit un cub axiomatic, că puteam să-ţi fac unul dogmatic, cum are toată lumea.
            - Mersi. Şi cum ies de-aici?  
            - Dar de ce ai ieşi!? Ce, nu-ţi plac certitudinile       
            - Certitudinile astea mă sperie...       
            - Roagă-te atunci.      
            - La ce să mă rog, la pereţi ?
            - Nu-L văd, nu-l aud... nu pot să-l pipăi.. n-are gust... Nu văd decât nişte axiome terifiante.
Nu sunt ale mele. Tu mi le-ai pus aici. Vreau să scap...
            - Atunci sparge un perete dacă poţi!
            - Nu pot...       
            - Eram sigur... cubul este infailibil.  
            - Şi-atunci cum scap?  
            - Numai prin podea. Dar pentru asta va trebui să aştepţi să mori.
            - Şi dincolo de podea, dincolo de El, ce este?
            - Nimic, nu-ţi bate capul! a zis omul prăbuşindu-se pentru nu se mai ştie a câta oară de pe schelă, mânjit tot de vopsea roşie.      
            - Dar tu cine eşti? De unde vii şi încotro te îndrepţi?          
            - Habar n-am... dar un lucru ştiu sigur. Eu sunt constructorul Marelui Arhitect.           
            - Bine, dar eu, eu cine sunt?  
            - Nici asta nu ştiu... Numai tu poţi afla. Priveşte adânc în tine şi dacă nu orbeşti, înseamnă că eşti un biet om, iar nu o fiinţă de lumină!       
            Omul se caţără iar pe schelă şi iar cade. Găleata cu vopsea i se varsă şi se împrăştie pe podea. Nu e vopsea, e sânge...


9 comentarii:

  1. De vina ptr.starea ta divina e camera patratoasa de unde ai scris. Daca ai fi scris dintr.un tzilindru altfel te.ai fi simtit....ca un cartus pe teava pus in pusca magica a lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  2. :)
    Da, da.. glonţul magic din puşca magică din cuşca magică...

    RăspundețiȘtergere
  3. cam nasol! Fiindcă ai dreptate. De aia a apărut un nou curent condus de "Dezvăţători". Cică "tot ceea ce ştii e greşit" şi "trebuie să uiţi tot".
    :D
    Pe cale de consecinţă, când vei constata că ai scăpat de cub, vei fi surprins că observi că eşti inchis intr-o altă formă geometrică. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ştiu dar presupun că aşa e. Dai să scapi din mintea ta, dar n-ai cum... Mai spargi un plafon, mai dărâmi un zid, dar din nefericire tot în ea rămâi. În altă formă geometrică.

      Ștergere
  4. Ce ziceti, ne invartim in cerc, facem mereu si mereu aceleasi lucruri fara sa ne dam seama? Eminescu spunea: "traind in cercul vostru stramt..."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi da. Toată omenirea face asta de mii de ani.

      Ștergere
  5. Da, intr-adevar, Dumnezeu are umor. Si umoare. La popa la poarta i-o pisica moarta....

    RăspundețiȘtergere

ADEVĂR GRĂIEŞTE GURA MEA: