STIMATE FANATIC,

Te rog să nu fii necăjit şi să nu-ţi verşi fierea, veninul şi lăturile mentale pe acest blog. Eu, autorul aproape necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar că materialele şi comentariile postate nu reprezintă câtuşi de puţin un atac la credinţa în Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate şi îndoielnice legate de credinţă dar mai ales la acele interpretări ale divinităţii, care frizează patologicul şi tembelismul agresiv. Consider că umorul cu care Dumnezeu l-a dăruit pe om, nu face rău nimanui şi că este un tonic al credinţei. Faptul că încă mai putem să râdem, înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-a vrut trişti, cu capul în sac şi cu ochelari dogmatici de cal. Eu cred ca viaţa ne-a fost dăruită, nu ca să ne chinuim şi să ne mortificăm trupul şi sufletul spre deliciul popilor, ci ca să ne bucurăm de ea. Tabuurile pe care presupun că intenţionezi să le invoci sunt scornite de minţi umane pentru a pune frâne altor minţi, poate mult mai umane. E greu să domini şi să controlezi fără tabuuri. Frica păzeşte bostănăria. Eu nu cred într-un Dumnezeu mânios, crud şi răzbunator, ci într-Unul iubitor, vesel şi relaxat.


Eu cred că Dumnezeu are umor. Tu ce crezi?


NU-SI IAU FATA DE LA MINE

joi, 29 octombrie 2015

DULCEAŢA DE SMOCHINE

            EVANGHELIA DUPĂ ANUNAKI
            Dulceaţa de smochine
©

  
 


            A doua zi, dimineaţa, pe când ieșeau ei din Betania, iar Iisus intra în cetate, El a flămânzit. Și văzând de departe, la marginea drumului, un smochin care avea frunze, l-a chemat pe Petru la El şi au mers acolo pentru a vedea dacă acesta avea vreun fruct în el. Când au ajuns la el, n-au găsit nimic decât frunze, căci nu era sezonul smochinelor. Şi-atunci Iisus a-nceput să vorbească cu smochinul. Văzând aceasta, Petru s-a întors către ceilalţi ucenici care aşteptau în drum şi nu înţelegeau ce se petrece.   
      
           
- Ce se-ntâmplă cu Învăţătorul, de ce s-a dus la smochin?  
            - Păi îi e foame, d-aia.           
           
- Face o minune sau ne pregăteşte o parabolă? au întrebat ei.         
            - Nu ştiu.
Încurcate sunt căile Domnului.     
            - Da’ce-i zicea smochinului, ce-i zicea? l-a întrebat plin de curiozitate Iuda.        
          - Zicea aşa :
Smochinule, ia fă tu măi băiete nişte smochine mari şi zemoase, că sunt tare flămând. Da’ multe, ştii, ca să se îndestuleze şi ucenicii Mei.   
            - Io nu cred că un om poate să vorbească cu un pom, a zis Toma, sau mai bine zis, că nu se poate înţelege cu el. Că oameni care vorbesc cu pomii, cu pietrele sau cu nălucile am mai văzut, dar vreun răspuns din partea lor, ioc.
Io cre’că încearcă o minune, da’mai mult de-o pildă n-o să-i iasă. Şi mai cre’că încerci să râzi de noi, măi Petrică.  
            - Taci mă, necredinciosule, i-au zis ceilalţi ucenici, că tu nu crezi nici că azi e marţi. Lasă-l să ne zică! Zi Petreo! 
            - Păi asta a zis, ce vă spusei. De vreo două ori i-a cerut, le-a răspuns Petru.          
            - Şi smochinul ce-a răspuns? l-au întrebat ei.          
            - Smochinul n-a zis nimic, pentru că smochinii nu vorbesc.           
            - Da, da’ măgăriţa lu’ Balaam vorbea. Ar trebui să vorbească şi el.           
           - Uite că nu-i răspunde. Ori smochinul are draci în el, ori astăzi nu este o zi prea bună pentru minuni.  
            - Azi e marţi, 13, a precizat Toma. Trei ceasuri rele. Na, că ştiu! Şi-apoi ce te poţi aştepta de la un smochin, să mai şi cânte?   
            - Prostii, superstiţii, a zis Simon. Poa’să fie şi sabat 69, normal era să asculte de Fiul Lui Dumnezeu, că nimeni nu-i de capul lui pe lumea asta şi nici pe cealaltă. Totuşi, ceva nu e-n regulă. Ia hai până-acolo, să vedem ce se-ntâmplă!    
 
            Când ucenicii s-au apropiat de El, Iisus era de
ja mânios şi dădea din mâini.         
            - N-auzi bă, ce vorbesc io cu tine? Fă smochine!     
            Tăcere. Într-adevăr, smochinul nu zicea nimic.       
            - Învăţătorule, nu te supăra pe bietu’ pom, că nu-i vremea smochinelor acum, i-au zis ucenicii.
Lasă că om găsi noi ceva rădăcini şi lăcuste, nu-i bai! Uite, Ioan Ţi-a adus o coropişniţă uscată, pe care o poartă cu el de vreo două săptămâni, pentru cazuri de-astea.           
            - Şi ce dacă nu-i vremea smochinelor, a răspuns Iisus, să facă smochine când îi zic! Că nu i-am vorbit în parabole, nici nu i-am cerut prepeliţe fripte, nici borcane cu dulceaţă sau burdufuri cu vin de smochine, i-am cerut să facă repede nişte fructe coapte, a zis Iisus.
Da’las’că-l fac Eu să ne dea ce-i cer.           
              
Zicând toate acestea, Iisus s-a întors către smochin şi s-a uitat urât la el.  
            - Smochinule, Îmi chiorăie maţele de foame, sunt nervos şi nu mai am răbdare cu tine. Gata, nu ne mai jucăm de-a minunile, Eu Îmi voi exercita puterea şi controlul asupra naturii, aşa că e ultima dată când îţi mai zic: fă smochine! Aici şi Acum!
            Smochinul nu i-a răspuns, doar frunzele au început să-i tremure uşor în bătaia vântului. Iisus era concentrat... sau poate mânios. Ucenicii înghiţeau în sec şi aşteptau cu sufletul la gură să vadă smochinul înflorind şi-apoi smochinele coapte în pom. Nimic... După un ceas, tot nimic.
Atunci i-a spus copacului:
          - Băi smochinule, gata! Pân-aici ţi-a fost.
Să nu mai faci fructe niciodată. Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac.           
            Și ucenicii lui l-au auzit spunând aceasta. Și smochinul s-a uscat îndată. Şi s-a făcut linişte mare, că ucenicii nici să răsufle nu mai îndrăzneau. Iisus era mulţumit.                
               - Nu e bine, a zis deodată Ioan.
            - Ete na, ba las’că-i bine, i-a răspuns Petru. Da’ce vreai, să se repeadă cu toporul la el ca ţăranii şi să-i spună “Fă bă smochine, că te tai!” În primul rând că n-are topor, că se pricepe mai bine la vorbe şi în al doilea rând nu-i frumos să ameninţi aşa un pom. Pomii sunt fiinţe sensibile, cu suflet şi trebuie să-i iei cu binişorul, să-i îmbrăţişezi, că au energii universale şi telurice benefice. După părerea mea Învăţătorul a procedat foarte bine.       
            - Ba nu e bine, a zis iarăşi Ioan, cu o voce plângăreaţă.       
          - Cum măi Ionele să nu fie bine!? Hai s-o luăm altfel: păi să te pui tu, un prăpădit de pom, cu Fiul Lui Dumnezeu? Aaaa, dacă era Pomul Cunoaşterii Binelui şi a Răului, ăla sădit de Taică-Su cu ajutorul  Duhului Sfânt în Grădina Raiului, mai înţelegeam, dar aşa...!? Cin’se credea el!? Păi Învăţătorul, în mare mila Lui şi în mulţimea îndurărilor Sale a mai fost şi foarte răbdător. De două ceasuri stăm aici şi bălim cu toţii. Moise în locul Lui, nici n-ar fi stat la discuţii. Nici măcar nu-l mai blestema, îi pălea una cu toiagul lui fermecat şi-l despica în două ca pe Marea Roşie. Ca să nu mai zic de ce-ar fi putut să facă Taică-Su, Yahwe, care ne-ar fi tras şi-un potop şi-un holocaust, zdravene la toţi, că Ăl Bătrân e iute la mânie şi nu ştie multe, Doamne iartă-mă.    
             - Nu e bine fraţilor, nu e bine, nu e bine... !!!  
s-a tânguit iarăşi Ioan.        
            - Iar începi? au sărit ceilalţi ucenici cu gura. Termină băi, hulitorule, că te fugărim acuma cu pietre! Ce dacă eşti preferatu’ Lui!? Tot ce spune şi face Învăţătorul e bine! Şi chiar şi ce nu spune şi nu face e bine!
O să vezi tu peste secole câte lucruri n-a spus, da’ ce bine şi cu tâlc le-a spus. Zi mersi că te-a primit în gaşcă.                           
              - Faceţi-mi ce vreţi, dar nu e bine, a-nceput să hohotească Ioan.
E greşiiit... !!!    
          - De ce mă, nu-i bine, de ce? Ce e aşa de greşit, să blestemi un smochin? Ce mi-e un bou de eretic sau de ateu, ce mi-e un smochin !? Mi-e glanz egal, l-a luat iarăşi Petre cu duhul blândeţei, că blestemul e frate cu rugăciunea. Ai uitat ce ne-a zis Învăţătorul!? Când plesneşti de prea multă credinţă, tot ce-ţi trece prin cap se poate întâmpla. Credinţa-i temelie, rugăciunea, fudulie. A, că în urma rugăciunilor tale se mai întâmplă să apară şi nenorociri şi atrocităţi... nu-i bai. Astea sunt pierderi colaterale sfinte, datorate credinţei. Io zic că merită !            
            - Ia lăsaţi băiatu’ în pace, a intervenit Iisus. Ionele, vino la Mine şi zi-Mi Mie de ce nu e bine!
           - Nu e bine, Învăţătoru
le, nu e bine, a suspinat Ioan, în timp ce Iisus îl mângâia pe creştet, pentru că în Evanghelia după Matei, o să scrie că smochinul o să se usuce abia mâine, mno!  
            - Asta ţi-era problema, măi copile!? s-a mirat Iisus. Io credeam că eşti un maniac de ecologist sau un jainist infiltrat. Ei lasă, nu fi supărat, l-a mângâiat El, că o să se mai usuce încă o dată şi mâine. Orice minune ţine trei zile. Ai să vezi. Ba încă o să se mai usuce şi poimâine, pentru că blestemele Mele pornesc din iubire.   
            - Păi cum să se mai usuce săracu’, dacă e gata uscat şi bun de pus pe foc!?           
            - O să se usuce şi mai bine, n-avea grijă. O să-l găseşti fosilizat.    

           
Dimineața, pe când treceau, ei au văzut smochinul uscat de la rădăcină. Petru și-a adus aminte și i-a zis lui Iisus:         
            - Învățătorule, uite! Copacul pe care l-ai blestemat s-a uscat din nou.        
            - Aveți credință în Dumnezeu, a răspuns Iisus. Adevărat vă spun vouă că dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci chiar minuni şi grozăvii şi mai mari.
Că dacă vreunul va spune acestui munte: “Du-te și aruncă-te în mare!” și nu se va îndoi în inima sa, ci va crede că aceasta se va întâmpla, așa va fi. De aceea vă spun vouă, orice veți cere în rugăciune, credeți că veți primi și va fi al vostru. Orice. Și când vă rugați, dacă aveți ceva în suflet împotriva oricui, iertați-l, pentru ca și Tatăl din ceruri să vă ierte greșelile voastre.
            - Na, ce-ţi ziceam io ţie ieri măi Ionele, a zis Petru. Vezi, ce-nseamnă rugăciunea şi iertarea, vezi!? Uite, Învăţătorul, care este şi Dumnezeu, care se ştie, este numai iubire, după ce l-a blestemat ieri pe smochin de l-a luat mama dracului, acum l-a iertat. Aşa se cade atunci când afuriseşti sau arunci anatema în stânga şi-n dreapta şi tot aşa trebuie să procedăm şi noi cu aproapele nostru, care ne dă o palmă. Întâi îi întorci cu iubire şi obrazul celălalt, cum ne-a învăţat Fiul, dup-aia aplici Legea Talionului şi-l calci în picioare până strigă “Mamă!”, cum ne-a învăţat Tatăl şi de-abia la urmă îl blestemi după pofta inimii, ca să-l poţi ierta apoi cum se cuvine.   
 
            A treia zi, intrând ei în cetate şi ieşind din Betania, după cum le devenise obiceiul au auzit încă de departe zarvă mare şi au văzut vânzoleală şi forfotă în locul de la marginea drumului unde se afla smochinul blestemat. Când s-au apropiat au văzut mulţime de norod cu care, căruţe, hârleţe şi târnăcoape săpând de zor şi ciomăgindu-şi măgarii, dar smochinul, hopaaaa... nu mai era acolo.       
             - Ce faceţi aici, i-a întrebat Iisus?     
           - Punem bazele primei biserici primitive, i-a răspuns un grec mai voinic, care se pare că era şeful. Aici e locul. L-am visat azi-noapte. Daţi-vă bă mai la dreapta că aţi călcat în pronaos, ce dracu’!
            - În ce-am călcat? au întrebat ucenicii.         
         - În pronaos, idioţilor, în pronaos, nu ştiţi ce-i acela un pronaos? Acolo au voie doar penitenţii, catehumenii şi femeile.   
            - Cine? Ce-aţi bolunzit? Ce-i aia catehumeni?         
        - Da’ de acatist, aliluia, amin, amvon, anafură, apocalipsă, apostol, arhanghel, arhiepiscop, canon, călugăr, diacon, evanghelie, icoană, idol, liturghie, mănăstire, patriarh, popă, potir, protosinghel, psalm, triad, ortodoxie aţi auzit?
            - Ce zice ăsta? Ce zici bă? Da’ tu de blestemu’ smochinului ai auzit?       
          - Ia hai, întindeţi-o de-aici că n-avem vreme pentru voi! Noi facem bani. Dacă sunteţi nişte pârliţi de evrei analfabeţi şi nu ştiţi greacă înseamnă că nici iconostas, naos, proscomidiar, diaconicon, agheasmatar nu ştiţi ce sunt. Ştiţi?        
            - Nu, că la sinagogă n-avem aşa ceva
.  
Da’ smochinu’ ăla uscat care era ieri aici unde e? au întrebat iarăşi ucenicii.   
            - Aaaaa... pietroiul ăla colorat, smochin era? Ca să vezi...! L-am tăiat acum un ceas şi l-am dat meşterilor să-l lucreze, că era numa’ bun de altar. Apropo, vreţi să fiţi creştini şi să vă bag şi pe voi în afacere? Mergeţi colo şi puneţi degetul şi lăsaţi fiecare câte un denar şi p-ormă treceţi la muncă! Partea de teorie se plăteşte separat. 
           

Bibliografie: Matei 21:18–22[7][8], Marcu 11:12-14[9], Marcu 11:20-25[9]

Text şi colaj foto de Dan Ioaniţescu
©

7 comentarii:

  1. Nu mai inteleg nimic ! Atata lume te citeste, te iubeste, si nimeni nu te comenteaza . Cred ca este o moda. Intram in lumea celor ce nu vor sa deranjeze ... :) ???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu mai citesc, din cand in cand. Rar mai am chef sa comentez. Moliile au ros sufletele oamenilor, cred. Astept primavara, sa ma bucur de Creatia Lui Dumnezeu. Iarna se vede prea bine capodopera omului si ma intristez.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Doamne,Ionitescu, mult si cult esti tu! Nu se poate sa-ti fi scapat nerontzaita Cartea de la San Michele. Eu sunt tot ca autorul cartii. Nu e Dumnezeu acela care ar impiedica intrarea cainilor in Paradis. M-am saturat printre oameni cu carte, dar fara suflet. M-am saturat sa ascult toate prostiile si nazarelile altora. Plec dupa caini, in Paradis, ca printre oameni pute a jigodii si tradatori. Ma rog...plec imaginar, pana cand Doamne m-o lua Acasa.

      http://mariadakhel.blogspot.ro/2012/02/blanche-invatat-sa-zboare.html

      Pe asta ai mai citit-o. Ai postat si-un comentariu. Era inainte de a-mi distruge munca, cea cu nucleul din care ar fi pornit schimbarea. Mi-ai zis ca nici Iisus si nici Budha n-au reusit sa faca ce incerc eu sa fac. Nici Iisus si nici Budha nu aveau internet si calculatoare, ca sa poata comunica. Ei n-au reusit tot din cauza unor cozi de topor infiltrate printre noi. Asta e...In Cer intentia conteaza. Si faptele persnale. Eu macar am incercat, nu am fost frana din start.

      Ștergere
  3. LA MULTI ANI si,daca-mi permiti Tu Doamne,cuscre!:)
    Parasit blog,sau tare ocupat Dumnezeu.E atat de multa liniste pe aici si atat de multa libertate ca uite imi permit sa scriu orice.
    Nu e lume mai deloc si asta dintr-un motiv simplu,oricine pana ajunge la tine posibil sa-l manance sfintii.Cum eu ori ignor sfintii,ori ei ma considera o cantitate neglijabila,iata ca indraznesc sa-mi fac de cap prin gradina Domnului.
    Am scris si eu sa ma bag in seama fara intentia de a si fi luata in seama.
    Mai zic odata La multi ani,ca numai azi nu-i maine si intram in nou an!

    RăspundețiȘtergere
  4. La mulți ani și la mulți bani să-ți dea Dumnezeu. Așa cum orice naș își are nașul se pare că și Tu ai Dumnezeul Tău; ...spuneam să-ți dea după chipul și asemănarea TA, sănătate, bună înțelegere, iubire de la cei iubiți... multă răbdare cu noi ...oile Tale. Și te rog un lucru. Fă Tu să fie pace la noi. La noi sunt codri verzi de brad, și câmpuri de mătasă, la noi atâția fluturi sunt.... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Naratiune pentru mintea oilor,fumos,pacat ca nu o inteleg nici asa,parca e pe de-andoaselea...cu cat le explici mai mult cu atat sunt mai indarjiti sa creada.

    RăspundețiȘtergere

ADEVĂR GRĂIEŞTE GURA MEA: