SEXATOAREA

SEXATOAREA©

            La mulţi ani, românilor!     

            Românul se naşte poet şi moare telespectator. Am crezut că de ziua naţională o să fie o paradă frumoasă pe maidan. N-a fost nicio paradă. Când am ajuns acolo cu Anunaki, era o forfotă de nedescris: dâlgani, gătăieni, marghioliţe, gheboieni, vânzători ambulanţi din Treboi, jăndari, vată pe băţ, sexatoare, pocnitori, gabori cu pălărie, seminţărese şi drojdieri se fâţâiau de colo-colo şi căscau gura pe la tarabele telechinezilor. Buţă, Buradelu şi Barizeru îmbrăcaţi în daci cântau de mama focului hip hop-uri cu „Deşteaptă-te române”, „Meniaito”, „Pinguinu’”, „Braşoveanca”,  învăluiţi de un fum gros care ieşea de la vreo zece grătare cu mici şi cârnaţi... şi nişte cozi… mamă da’ ce cozi!           
            - „Io nu stau”, i-am zis.          
            - „Stai!”, mi-a zis Anunaki întinzând mânuţa după un cârnat din farfuria plină a unei frumoase sexatoare care trecea pe lângă noi.   
            - „Tiii… ia uite ce maimuţică, ‘ca-o-ar mama pe ea! Ia ţâcă, ia cu muştar…” i-a zis sexatoarea întinzându-i drăgăstos farfuria. „Eşti fetiţă sau băiat?”     
            - „Anunac… Mai ai?”, i-a răspuns el cu gura plină, luându-i şi ultimii doi cârnaţi din farfurie.
             - „Lasă-i măi doamnei cârnaţii, nu fii haplea!”         
            - „Hai sictir! mi-a răspuns Anunaki, îndesând un cârnat întreg în gură.” 
            - „Lasă mititelu’ să mănânce că io sunt sătulă. Numai cârnaţi şi salam de cal mănânc toată ziua. Ia cu pâine că ţi se-apleacă!”         
            - „Da’ de unde luaţi salam de cal, nu vă supăraţi, că pe-aici nu se găseşte?” am întrebat-o.        
            - „Din Italia. Îngrijesc de un bătrân herghelegiu care a lucrat la un abator. Acum sunt în vacanţă, am venit la rude.”     
            - „Părinţii dumitale trăiesc?” 
            - „Doar mama, dar e bătrână şi neputincioasă.”        
            - „Şi de ea cine are grijă cât sunteţi în Italia?”          
            - „O filipineză. Vedeţi, eu din banii pe care-i câştig în Italia, îmi permit să ţin toată familia şi s-o plătesc şi pe ea ca s-o spele pe mama la fund. Nu-i uşor, dar mă descurc.”      
            - „Dar filipineza nu are şi ea părinţi bătrâni?”          
            - „Ba are, da’i îngrijeşte o chinezoaică, fiindcă din banii pe care-i câştigă lunar de la mine îşi întreţine toată familia şi-şi permite.”     
            - „Da’ chinezoaica n-are părinţi?”    
            - „Are săraca, dar de ei se ocupă pe rând cei unsprezece fraţi ai ei, pe care tot ea îi întreţine.”
            - „I-auzi, zise deodată Anunaki, şaraiman! Ai auzit?”          
            - Taci, mă că vorbeam ceva cu doamna!       
            - „De te-ar bateee neica, bateeeee....  dragostiliii mele toateeee... Dragostiliii mele toa-teeee... şaraiman şiii şaaa-rai-man.”, începu Anunaki tot mai tare.
            - „Bine, dar bătrânul italian nu are şi el copii?” am întrebat-o, în timp ce cu palma îi astupam gura lui Anunaki. „Şezi blând, nu te mai zbate!”
            - „Are, da’ nu mai chinui maimuţa-aia, dă-o-ncoa’ la mine s-o ţin! Aşa bravo! Ad’ să pupe mama un păpuşel...! Şi cum vă spuneam... are doi, băiat şi fată. Băiatul îngrijeşte de un milionar bătrân din Qatar şi-l ţine şi pe taică-su şi îi mai plăteşte şi soră-sii facultatea la Oxford, că e greu acolo: chiriile pentru vile sunt mari, ratele la Rolls Royce nu sunt tocmai mici şi nici vacanţele lui pe Coasta de Azur, Bali, Cancun, Acapulco sau Ibiza nu sunt gratis. Femeile costă. Acu’ cinci ani m-a dus şi pe mine la Vama Veche şi la Costineşti. La toţi ni-i greu...”        
            - „Bine, bine, dar milionarul acela arab, la rândul lui, nu are şi el copii?”
            - „Ba are, dar copiii lui sunt şi ei milionari, iar milionarii... hmmm.. unde ai mai văzut dumneata să se spele unul pe altul la fund!? Doar unul dintre ei care este business oriented spală un miliardar la fund şi schimbă pempărşii şi din milioanele pe care le câştigă ăla îşi întreţine toată familia, că şi lor li-i greu... Fiecare are cîte cinci şase neveste şi tot pe-atâtea soacre. Stai mă, nu mă linge în ureche!”   
            - „A-aaaaaa.... A-a-a-aaaaaaaaaaaaaaa...!!! A-aaaaaa.... A-a-a-aaaaaaaaaaaaaaa...!!!” a început Anunaki să zbiere refrenul de a şaraiman ca un apucat, în timp ce-i deschidea sexatoarei nasturii de la geacă.
            - „Ce-are, de ce se vaită aşa? E bolnav?” m-a întrebat surprinsă sexatoarea, în timp ce Anunaki se vâra în decolteul ei.        
            - „Nu. E tâmpit”, i-am răspuns eu zâmbind strâmb. „Anunaki, treci acasă!”   
            - „La mulţi ani, Româniaaaaa...!!! a prins el să strige cât îl ţineau bojocii din decolteul sexatorei, „La mulţi ani, Româniaaaaa...!!! La mulţi ani, mahalagiilor...!!!”
            - „Îîîîîuuuuu... nu ţipa în urechea mea! Stai cuminte, maimuţoiu’ dracului, că acum îţi trag vreo două!” se agita sexatoarea încercând cu disperare să şi-l descolăcească de la gât!      
            - „Taci mă, că ne-aude lumea! Cum să-i spui unui mahalagiu că-i mahalagiu!? Las-o pe doamna sexatoare în pace şi hai acasă!”        
            - „Hai sictir!”, mi-a răspuns el. „La mulţi ani, Româniaaaa...!!!”           
            -  „La mulţi ani, Româniaaaa...!!!” „La mulţi ani, Româniaaaa...!!!” au început să strige timid câte unii din apropiere, care l-au auzit pe Anunaki. Apoi vocile lor s-au unit cu ale altora şi-apoi cu ale altora mai îndepărtaţi şi imediat urarea s-a întins pe tot maidanul. „La mulţi ani, Româniaaaaaaa...!!!” s-a auzit de-au început să zbârnâie geamurile din toată mahalaua. La ordinele prefectului din Vaidenoi, jandarmii au scos pulanele şi s-au grupat în poziţie defensivă, Gogu de la Salvare a dat drumul la sirenă, telechinezii au scos geamantanele şi-au început să le-ndese cu chinezăriiile de pe tarabe iar Barizeru, Buradelu şi cu Buţă au dat drumu’ cu staţia la maxim la un „Ooooof... viaţa mea...!!!” de-au început cu toţii să se ia în braţe şi să-şi plângă pe umeri.             Cu anunacu şi cu sexatoarea-n braţe hohotind aş fi strigat şi eu ca toată lumea: “La mulţi ani, România!”, dar îmi suna ciudat. În primul rând că ar trebui folosit vocativul, mă gândeam eu, şi-atunci corect ar fi să i te adresezi cu “La mulţi ani, Românio!” şi în al doilea rând, cum adică să-i urezi unui stat “La mulţi ani!”, câtă vreme el nu-ţi poate răspunde!? Este ca şi cum ai zice “La mulţi ani, judeţule Covasna!”, “La mulţi ani, sectorule doi!”, “La mulţi ani, Pocreaco şi Vaidenoi!” “La mulţi ani, Băicoiule!”, “La mulţi ani, Sulino, să fii fericită!”, “La mulţi ani, Fundule al Moldovei, să fii sănătos!” Merge? Nu merge. Aşa că, atunci când maneleliştii au cotit-o pe „Mulţi ani trăiască!” iar mahalagiii s-au înviorat şi au început să agite în aer sticlele cu bere-gratis am urat şi eu în gând un sincer “La mulţi ani!”, tuturor românilor, din toată lumea!            
            L-am luat pe Anunaki de-o mânuţă şi l-am târât cu tot cu sexatoare până acasă. De-abia când ne-am băgat sub duş s-a desprins de ea şi a fugit în curte să se joace cu raţele şi cu pisicile de-a parada militară. Mai spre seară, când m-am desprins şi eu de frumoasa sexatoare, am scos o sticlă cu vin, ne-am aşezat cu toţii la televizor şi am văzut parada de la Bucureşti: o minunăţie!    
             
Dan Ioaniţescu©

ALGEBRA CUANTICĂ

ALGEBRA CUANTICĂ©    

            Ieri l-am văzut pe Anunaki cu o carte în mână. Mă uit mai bine şi văd că era manualul meu de algebră din clasa a şasea. 
            - De unde ai luat asta ? l-am întrebat.           
            - Din pod, mi-a răspuns el sec.         
            - Da’ pe-aia de-a cincea ai citit-o ?  
            - Da. A fost miştoacă... mi-a plăcut. Am citit-o şi raţelor.  
            - Şi înţelegi ceva din ea?       
            - Mvai de mine... tot ! Păi dacă şi pisicile şi raţele înţeleg... Adică aproape tot.    
            - Ce nu înţelegi ?       
            - Nu am priceput de ce pentru A pătrat plus B pătrat nu există o formulă specială de calcul. Ăştia zic aici că se adună A-ul şi B-ul şi că rămâne totul la pătrat şi nu-i deloc aşa.
            - Da’ cum e ? m-am mirat eu.           
            - Păi să-ţi dau o problemă de algebră plană ca să înţelegi şi tu. Uite, se dau: un A pătrat şi un B pătrat şi se cere să se indice în ce condiţii A pătrat plus B pătrat fac un AB dreptunghi.
            - Niciodată !  
            - Răspuns greşit ! Suma lor va fi întotdeauna un AB dreptunghi, dacă pătratele lor au laturile egale.        
            - Şi dacă nu le au?     
            - Atunci fac un AB ciumec. Şi nici asta nu-i relevant dacă transpui problema în domeniul algebrei cuantice, căci acolo, dacă ai două cuante, A şi B şi doreşti ca ele să facă împreună ceva, ei bine vor face doar o vreme.         
            - Nu înţeleg.   
            - Cum nu-nţelegi !? Cât timp te uiţi la ele, A-ul şi B-ul vor face întotdeauna ce te-aştepţi tu să facă, dar cum te-ntorci cu spatele, fac numai ce vor ele. Iar asta se-ntâmplă doar dacă cele două cuante sunt de acelaşi fel, că nu poţi aduna mere cu pere ca să obţii la final bomboane electrice...    
            - Scuză-mă că te-ntrerup,  dar Miciurin nu a altoit meri cu peri şi a mâncat banane din ei !? Şi n-a murit ea, nevastă-sa, din cauză că a căzut din brad în timp ce culegea pepeni!?
            - Fugi de-aici, că asta-i propagandă psihohotronică rusească! Ce ne interesează pe noi banana lui Miciurin şi pepenii nevesti-sii? Pe noi ne interesează cuantele, mai precis că în algebra cuantică nu poţi aduna fermioni cu bosoni ca să obţii doar fotoni. Şi încearcă numai să le ridici la pătrat să vezi dacă vor! Nici de-ale dracului nu vor, cu o singură excepţie, desigur, mai precis doar atunci când vrei să obţii cuante de conştiinţă.  
            - Da’ ce, conştiinţa este cuantică?    
            - Ete na! Conştiinţa este ce vrea ea. Păi dacă avem medicină cuantică, algebră cuantică, psihologie cuantică şi până şi sexul este cuantic, te-ai aştepta ca ea să rămână doar un simplu concept!? Da’ ce, ea este mai proastă!? Tu pe ce lume trăieşti? Ce tu crezi că un concept nu poa’să fie cuantic? Ba poate foarte bine, este suficient să afirmi şi dintr-odată devine cuantic. Orice îţi trece prin minte este şi undă şi particulă şi are cuantele sale: gândul este cuantic, universul este cuantic, saltul este cuantic, Sfântul Duh este cuantic, Prepuţeasca este cuantică, tu eşti cuantic, pensia ta e mică şi e cuantică, mecanica clasică este cuantică, totul este cuantic.       
            - Şi şeful de post Mardare este cuantic?                  
            - Şi el.
            - Nu cred. Mardare este un bou.        
            - Şi boii sunt cuantici. Şi că tot veni vorba, chiar şi înfricoşata Judecată de Apoi este cuantică. Până şi vidul şi nimicul sunt cuantice. Tot ce mişcă şi nu mişcă, tot ceea ce a existat, există, va exista sau nu va exista niciodată, toate laolaltă nu sunt altceva decât un infinit câmp energetic cosmic, universal, multiversic, informaţional, vibraţional şi ţâşpedimensional cuantic, format din multiple alte câmpuri cuantice, care dacă nu sunt bătute de mici, devin conştiinţă pură.           

- va urma -     
Dan Ioaniţescu ©      

IERURGIE

Merţanul ierurgit         

             - Părinţele, scoate-mi şi mie dracii din maşina asta te rog şi binecuvânteaz-o!     
            - Moamă ce maşină ţi-ai tras...! Seamănă cu a Maimarelui, decât că e lovită-n faţă şi n-are numere.
            - Păi nu i-am pus, că de-abia am luat-o.       
            - Te-ai pricopsit! Cât dai? l-a întrebat popa Ţăndărică.       
            - Cinci lei.      
            - Cinci leeeeei...!? Scoate-ţi-i singur, frăţică! Auzi... cinci lei! Ha!  
            - Zece lei.       
            - Zece lei mă costă numa’ tămâia şi agheasma. Nici nu mă gândesc.         
            - Douăj’de lei, na!     
            - Lasă, lasă! Ţine-ţi banii în buzunar şi ia-ţi benzină de ei! Şi plimbă-te cu dracii tăi cu tot prin toată mahalaua! Cu douăj’de lei nu ajungi nici până-n Vaidenoi.         
            - Cin’zeci e bine?      
            - Cu cin’zeci îţi scot dracii doar din carburator şi din electromotor. Să ştii că puţină agheasmă în carburator nu ţi-ar strica. Da’ dacă mai pui încă cin’zeci îi scot şi pe-ăia din cutia de viteze şi-ţi binecuvântez frânele, bujiile şi tabloul de bord.          
            - Bine, dar portbagajul, scaunele, volanul, oglinzile?          
            - Mai pui cin’zeci.     
            - Şi dacă îmi rămân draci în torpedo sau în pompa de benzină, ce mă fac? Mi-o sfinţeşti cu două sute?           
            - Da’ ce-i Trabant? Merţanele merg de la trei sute în sus.   
            - Trei sute e ultimu’ preţ?     
            - Da.   
            - N-am trei sute, am doar două sute cincizeci.         
            - Dă-i încoa’ şi ridică capota!           
            - Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, miluieşti-ne pre noi… Preasfântă Născătoare de Treime, miluieşti-ne pre noi, a început popa Ţăndărică să stropească maşina cu sârg, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri care ai poruncit robului Noe să facă corabie spre mântuirea lumii... Deschide portierele!        
            - Imediat, părinte, imediat!   
            - ...Şi ai binevoit ca din lemne multe să fie alcătuită ca un singur lemn, a continuat el stropind canapelele şi bordul, însuşi stăpân al tuturor, care ai binevoit a cârmui lemnele cele neînsufleţite şi cu dreapta ta cea tare a mântuit neamul românesc, păzeşte şi acum maşina aceasta... Zi seria de şasiu!   
            - N-o ştiu.      
            - Cum n-o ştii? Nu e maşina ta?       
            - Nu.   
            - Da’ a cui?    
            - Nu ştiu.        
            - Ai furat-o!   
            - Nu. Am găsit-o trasă în faţa casei Aiubiroaiei cu portiera deschisă şi cu cheile în contact. Şi am luat-o. Era şi păcat de o aşa pleaşcă trimisă de Dumnezeu Tatăl. Io după ce am citit “The Secret” demult am rugat universul şi chiar şi pe Dumnezeu să-mi trimită o maşină bengoasă. N-ai citit actristele mele?
            - Eu nu-mi pierd timpul cu actristele voastre idioate. Numai banii pentru ele mă interesează. Că numai prostii cereţi în ele: că să-i crape ochii lu’ ăla, că să i se usuce, că să damblagească, că vreţi să vă vedeţi vedete la televizor, că să moară mama primarelui, că să se-aleagă prafu’ de cutare, că să vină Vlad Ţepeş şi să-mi controleze mie registrele... p’ormă mai erau unele care-i cereau lui Dumnezeu chiloţi tanga... numai tâmpenii. Că niciunu’ nu scrieţi “Doamne, dă-i sănătate şi bani mulţi părintelui Ţăndărică şi familiei lui!” Da’ ia zi, a cui e maşina totuşi? Nu cumva e a Maimarelui, care s-o fi dus s-o spovedească pe Aiubiroaia, deşi ştie că numa’ io o spovedesc?      
            - Ce să zic...!? Poate fi, că l-am văzut de pe trotuarul celălalt când a parcat-o şi am aşteptat până ce a intrat la ea.           
            - Eeeei dacă “poate fi” , atunci mai pune o mie, ca să termin binecuvântarea.       
            - Cââât...!!! Bine, bine, poftim părinţele!     
            - Şi încă cinci sute ca să nu vorbesc cu şeful de post.          
            - Haidi bre nea părintele, nu fi lacom!         
            - Şapte sute.   
            - Părinte, mă omori..!!!         
            - O mie şi nu vorbesc nici cu maimarele.     
            - Bine bre, mai ia una!          
            - Aşa, vezi! Bravo, i-a zis popa Ţăndărică în timp ce înfunda banii în buzunar, unde rămăsesem? Aha! Păzeşte Doamne acum maşina aceasta şi pe robul tău cel smerit care o conduce. Dă-i, Doamne, înger bun şi paşnic şi păzeşte-i şi pe cei care vor călători cu maşina aceasta. Dă-le lor să ajungă sănătoşi acasă şi să nu-i pună şeful de post Mardare să dea declaraţii. Gata, am terminat.     
            - Câţi draci a avut?    
            - Păi după cum îl cunosc io pe Maimarele, cre’c-a avut ca la fo cinci sutede draci în ea, dacă nu şi mai bine.        

Dan Ioaniţescu ©   

DOUĂ TURME DE PORCI

EVANGHELIA DUPĂ ANUNAKI
           Două turme de porci©     

            - S-a-nrăit lumea, a zis Iisus după ce a potolit din câteva vorbe marea şi vântul. E lumea tot mai rea.     
            - Ce să faci!? N-ai ce să faci! i-a răspuns Petru.      
            - Ba Io am. Astăzi va trebui să fac o exorcizare, ca să dau o pildă omenirii, că răul poate fi curmat din vorbe.          - Ce-i aia exorcizare? a întrebat Iosif.          
            - O extracţie de draci fără anestezie. Le spui câteva vorbe de la obraz iar dracii se ruşinează şi se îndepărtează de om. Şi că veni vorba de vorbe, unde vreţi voi să se-ntâmple minunea?       
            - Oriunde, Învăţătorule, că draci sunt peste tot. Poa’să fie şi-aici, că uite Maria aka Magdalena, chiar dacă are părul năclăit e frumoasă cu draci pe ea, a remarcat Iacob cel Bătrân.           
            - Nu, nu oriunde, că-i musai să fie ori aici, chiar lângă Marea Galileii, în ţinutul gadarenilor, ori în ţinutul ghergheşenilor, care e mult mai departe. Dar parcă n-aş prea avea chef să merg până la ghergheşeni. Şi apropo, luaţi-vă gândul de la Măriuca Mea, că nu-i frumoasă cu draci pe ea pentru voi, că nu pe voi vă spală pe picioare şi-apoi le şterge cu părul ei. Şi plânge. Şi le unge şi cu mir. Şi iar le şterge cu părul ei. Şi iar le spală. Şi iar le unge. Şi iar plânge. Acu’ nu mai ştiu să spun în ce ordine le face şi de ce o bufneşte plânsu’, da’ de plâns, plânge, că are suflet bun.           
            - Aşa e! Măriuco, ar trebui să te mai speli şi tu pe cap, că de când ai apărut în grupul nostru de bărbaţi, sfintele picioare ale Învăţătorului n-arată prea bine, i-a zis Nataniel.   
            - Învăţătorule, pupa-Ţi-aş urma paşilor Tăi, lasă-mă pe mine să-Ţi spăl picioarele, s-a repezit Iuda Iscarioteanul la El. Spăl mai bine şi mai repede decât Măriuca şi nu plâng. Şi n-o să-ţi cer nicio plată în schimb, pe-onoarea mea!           
            - Ia uite ce tupeu pe ăsta, s-a revoltat Petru, mai are puţin şi-o să-i ceară şi alte hatâruri. Băi băieţi, ăsta are un interes, că nu face nimic dacă nu-i ies nişte arginţi. Pleacă băi pupincuristule de-acolo, ce te bagi tu între ei doi? Nu I Le spăl io, care vorb-aia, am mers şi pe apă cu El şi te-nfigi tu, popoţoc, primu’ la gheşefturi!  
            - Adevăr grăiesc vouă: femeia care nu-l spală pe bărbat pe picioare n-o să se mântuiască în veci pururi. Că nu femeia a inventat religia şi mântuirea, ci bărbatul, ca să-i fie lui spre veşnic folos. Ce, voi credeţi că Eu, în calitate de Dumnezeu Fiul, nu sunt în stare să Mă spăl şi singur pe picioare!? Pot, dar de ce s-o fac, atâta vreme cât există cineva din care Eu am scos şapte draci şi care Mă adoră şi mai şi plânge de se rupe!? Şi-apoi ce fel de Mântuitor aş mai fi Eu, dacă M-aş spăla singur? Niciun împărat nu se spală singur, darămite unul Ceresc ca Mine.         
         - Învăţătorule, iartă-mă că te deranjez, dar iată, se vede ţărmul, l-a întrerupt Simon.           
            - Mamă ce de porci au ăştia pe-aici...!! Sunt păcătoşi rău de tot, bag samă. Să coborâm dară, a zis Iisus sărind peste bord şi păşind hotărât pe apă. Urmaţi-Mă, a zis el peste umăr, ţineţi aproape!   
            - Da, da, i-au răspuns ucenicii, cum acostează corabia, imediat coborâm şi venim şi noi.     
            În vremea aceea a venit Iisus pe ţărmul celălalt al mării, în ţinutul Gadarenilor. Iar după ce a ieşit El din corabie, L-a întâmpinat îndată un om, din mormintele de acolo, cu duh necurat, care avea locuinţa în peşterile de îngropăciune. Şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri de fier, pentru că de multe ori fusese legat în obezi şi cu lanţuri de fier şi el rupsese lanţurile şi obezile le sfărâmase; şi, fiindcă nimeni nu putea să-l domolească, era el întotdeauna, noaptea şi ziua, prin munţi şi prin peşteri de îngropăciune, ţipând şi izbindu-se de pietre.  
            - Ăsta zici că-i drogat. O fi drogat!? s-a întrebat Iacob cel Tânăr.  
            - Nuuuu... E îndrăcit. Drogaţii sunt mai cuminţi şi nu se izbesc de pietre decât atunci când încearcă să zboare, i-a răspuns Bartolomeu aka Nataniel.      
            - Şi dacă e-n sevraj, ă!? a-ncercat din nou Iacob cel Tânăr. 
            - Ba io cre’că-i mai mult un simulant. Unul şmecher căruia nu-i place munca şi bănănăie de colo, colo, a intervenit Iacob cel Bătrân.          
            - E îndrăcit, nu vezi!? Face spume la gură şi are convulsii. Şi urlă de parcă i-a tăiat cineva un deget i-a replicat Bartolomeu.      
            - Mă-ndoiesc, a zis Toma. Io cre’că mai degrabă-i rapper. Are melodiile în cap, de-aia se mişcă aşa.        
            - Nu-i rapper, e rocker, i-a răspuns Maria Magdalena. Nu vezi că are părul vâlvoi ca al meu şi când se bălăngăne mătură cu el peste tot ? Nu-l auzi cum rage? 
            - Ia taci Magdaleno! Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvîntul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea, i-a retezat-o Toma. E rapper toată ziua.            
            - Ce-i aia rapper? a întrebat Iosif.     
            - Tot un fel de rocker, dar mai cuminte oleacă, i-a răspuns Toma. Ba dacă mă uit şi io mai bine la el, după cum dă din mâini şi cum se bâţâie este chiar rocker. Ăştia-s furioşi tot timpul.      
            - Nu, nici vorbă, nu e nici raper şi nici rocker, e epileptic. Uită-te numai cum se zvârcoleşte pe jos! Aşa făceam şi io când eram mic, a zis Simon Zelotul. 
            - E epileptic pe dracu’! E îndrăcit toată ziua, a ţinut-o pe-a lui Bartolomeu. Epilepsia nici n-a fost încă descoperită. Şi chiar după ce o să fie, tot îndrăcit i se va spune că e, că nu-i pasă nimănui de ce spun doctorii.        
            - Ba e simulant, s-a băgat din nou Iacob cel Bătrân. Uite cum îşi dă ochii peste cap şi se scutură, exact ca Geoffrey Hoppe, când intră Tobias în el.     
            - Păi atunci e îndrăcit, dacă îl posedă tobiaşii. Tiiii... ia uite cum îl mai muncesc dracii...! şi-a dat cu părerea şi Iosif. 
            - Poate pe tine, care-i pomeneşti. El e doar un simulant, ţi-am zis.            
            - Ce-i aia epilepsie? a întrebat iarăşi Iosif!  
            - O boală, a răspuns Matei aka Levi, în locul lui Simon Zelotul. Uneori o iei de la tenia porcului, alteori de la meningită, alteori de la stress, alteori de la encefalită, alteori...           
            - Vorbeşti prostii. E îndrăcit toată ziua. Tot ce face şi gândeşte omul e lucrul dracului, mai puţin cele din Decalog pe care ar trebui să le facă, dar nu le face.   
            - Nu e îndrăcit, că mănâncă de pe jos! Şi nici bolnav nu e, că şi noi mâncăm de pe jos lăcuste şi rădăcini şi uite că n-am mai murit şi nici boala copiilor n-avem şi nici draci n-am căpătat. E schizofrenic, a hotărât Ioan.
            - Nu-i schizofrenic! a sărit Iuda Tadeul. Nebun de legat poate, dar nu schizofrenic. Schizofrenici sunt iluminaţii care-şi dilată conştiinţa pân-o fac praştie şi care nu cred în Yahwe.                       
            - Învăţătorule, L-a tras Iosif de mânecă pe Iisus cu un glas plângăcios, Învăţătorule, ăştia au început să vorbească în limbi. Au intrat dracii în ei. Vorbesc cuvinte drăceşti fără înţeles. Auzi la ei, cică rocări, stres, epileptici, drogaţi, repări, tobiaşi, iluminaţi, schizofrenici. Exorcizează-i pe ei mai întâi!
            - Băi pârâciosule, ia nu te băga tu! De ce-i bagi prostii în cap Învăţătorului? s-a supărat Petru. Că dacă tot ne-am adunat laolaltă şi dacă unul din noi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate câte le facem se fac spre zidirea sufletească. Ce-am făcut rău? Ne-am drogat şi noi puţin ca profeţii şi e normal să culegem informaţii de pe câmpul morfogenetic unde se află Depozitul Central de Informaţii al Inconştientului Colectiv din Biblioteca din Akasha.   
            - Uite, îi auzi? Îi munceşte Ucigă-l Toaca! Ce spuneam io...!?       
            - Terminaţi dracului, Doamne iartă-Mă - M-am iertat - Îmi mulţumesc frumos Mie şi Tatălui Meu care una suntem - cu plăcere şi-altădată - terminaţi cu hipstăreala asta, s-a răstit Învăţătorul la ei. Din punct de vedere teoretic este epileptic, căci datorită unor disfuncţionalităţi cerebrale, un grup de neuroni se descarcă într-un mod anormal, excesiv și sincronizat. Acest lucru duce la o undă de depolarizare, cunoscută sub numele de schimbare paroxistică depolarizatoare. Ei, acum aţi priceput? 
            - Nu, au răspuns ei la unison.
            - Nici nu mă aşteptam. Dar în orice caz, cum ştiinţa va rămâne veşnic paralelă cu credinţa, unda aia depolarizatoare de care v-am ppomenit este de fapt o turmă de draci şi nicidecum boala lu’ Calache. Mă-sa, nevastă-sa sau soacră-sa i-au zis odată cu năduf „dar-ar dracii-n capu’ tău!” şi dracii atât au aşteptat. Acum aţi priceput ?       
- Da. Partea asta de la urmă este limpede, că toţi am păţit-o. Iar în ceea ce-l priveşte pe un credincios, ştiinţa este toxică şi nu valorează nici cât o ceapă degerată. Trebuie distrusă din faşă. Orice om de ştiinţă trebuie lapidat de mic sau mai bine ars pe rug, ca să se îndrepte.         
            - Bravo măi Petrică! Ferice de tine, că tare eşti sărac cu duhu’! Prin urmare sunteţi de acord cu Mine că este un îndrăcit?          
            - Oooo, e clar acum, este unul plin de draci.            
            - Ba sunt doi, s-a îmbufnat Iosif. Io număr mai bine decât ei, că n-am tras pe nas.             
            - Ai băut Iosife, sau ai darul înaintevederii? Mă uimeşti, zău de ce intuiţie poţi să ai, căci toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este. Acuma na, este adevărat că după evanghelia lui Marcu ne aflăm în ţinutul gadarenilor şi că din păcate, din morminte n-a ieşit decât un singur îndrăcit, nu doi, aşa cum apare în versiunea evangheliei după Matei. Şi Luca tot despre unul vorbeşte, că l-a copiat corect pe Marcu. Dar orb să fii şi să nu vezi că-i numai unul. Şi încă o dată orb, dacă nu vezi că ne aflăm fix în Gadaria, aşa cum zicea Marcu, care cunoştea geografie, iar nu la dracu’ cu cărţi, departe de Marea Galileii, în ţinutul ghergheşenilor, aşa cum pretindeau ceilalţi doi evanghelişti, care i-au copiat minunea. Ha, de parcă corabia din care am coborât noi ar fi vreo pasăre măiastră. E drept că aş putea s-o fac să leviteze, dar ce interes să am dacă minunea asta nu va fi consemnată nicăieri în dogmă!?   
            - Ce bulibăşeala dracului... când pretindeau aşa ceva?  a întrebat Iuda Tadeul.      
            - Nu acum, ci peste mulţi ani, când, după dictarea Duhului Sfânt vor povesti credincioşilor în scris Minunile Mele, fiecare după cum îl va tăia pe el capul. Sigur, Mie Mi-ar fi convenit mult mai mult să fi găsit aici doi îndrăciţi, că aş fi făcut o minunăţie de minune, una la simultane, ce n-a văzut Parisu’. Că nu poate nimeni să scoată dracii din doi oameni deodată, aşa cum susţine Matei că aş fi făcut Eu, dar acuma asta e! Ce avem, aia scoatem. Bine cel puţin că nu-i lipseşte un picior, că Eu nu ştiu cum să fac să le crească şchiopilor picioarele la loc! Adevăr vă spun vouă, în materie de minuni biologice, doar la ologi, la orbi, la ciungi şi la parapleplegici mă bag. A, şi la morţii proaspeţi, că la putreziţi sau hârci nu se bagă nici dracu’.       
            - Învăţătorule, hai, fă minunea aia de dragul nostru! Te rugăm, i-au zis ei.            
            - Care minune?          
            - Aia cu levitaţia! Hai cu corabia în ţinutul ghergheşenilor, l-au implorat ucenicii. 
            - Mamă, de-abia aştept să zbor, I-a zis şi Maria Magdalena.          
            - Băi băieţi, a zis Iuda, şi eu m-am drogat la fel ca şi voi, dar cu toate astea am rău de înălţime. Parcă n-aş...         
            - Atunci tu o să te duci în iad, că raiul este doar pentru cei care-şi imaginează că pot să se înalţe în slava cerurilor şi să plutească pe nori. Decât să rămâi singur cu îndrăcitul, mai bine ia de-aici şi mai trage înc-o linie, l-a îndemnat Petru.     
            - Daţi-mi şi mie să trag una, că io sunt claustrofob, a zis cu glas pierit Iosif.        
            - Nu-ţi dăm, pentru că eşti minor, una la mână, a doua la mână, că eşti pârâcios, iar a treia la mână, că poate-ţi vine vreo idee şi te-arunci peste bord. Pe tine o să te legăm de catarg ca pe Ulisse, i-a zis Bartolomeu.       
            - Hai Învăţătorule, că acolo te-aşteaptă trei îndrăciţi, nu unul; doi ai lui Matei şi celălalt al lui Luca, a insistat Petru.
            - Păi şi cu îndrăcitul ăsta din Gadaria ce fac, măi Petrică? l-a întrebat Isus.          
            - Pe-ăsta, în mare mila Ta, îl rezolvi Tu la întoarcere cu un „vade retro!”. Şi iaca aşa se vor face patru îndrăciţi, ceea ce nu-i de colea. Zău că merită!         
            - Bine, fie ca voi, a zis Iisus şi s-a întors hotărât către corabie.      
            Şi s-au suit cu toţii înapoi în corabie şi au ridicat pânzele şi Iisus a poruncit vântului să-i ducă în ţinutul ghergheşenilor. Şi deodată s-a iscat un vânt mare care a umflat pânzele corabiei şi un vârtej dumnezeiesc a ridicat-o de lângă ţărm iar ea a început să plutească  în derivă. Iar ucenicii Lui, asemenea lui Ezechiel în vechime, s-au simţit parcă apucaţi de părul capului de un fel de mână atunci când i-a ridicat Duhul între pământ şi cer, şi i-a dus, în vedenii dumnezeieşti, dimpreună cu vântul, înapoi, peste Marea Galileii.        
            - Băi eşti prost, unde ne duci? a zis Iisus vântului, căci Duhului Sfânt care era ca şi El tot o Treime de Dumnezeu, adică tot El cum ar veni, nu-şi permitea să-I zică aşa. Nu pe-acolo, că noi avem treabă în ţinutul necredincioşilor din triburile Naftali, Asher şi Dan, în Galileea, care este în partea cealaltă!           
            - Gata şefu’, i-a răspuns vântul ruşinat şi i-a purtat degrabă pe El şi pe ucenicii Săi peste Gadaria, în direcţia opusă.       
            În vremea aceea a ajuns Iisus cu corabia în ţinutul ghergheşenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind din corabie direct pe uscat L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haina pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis:
            - Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui! căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el sfărâma legăturile pentru că era mânat de demon, în pustie.            
            Şi l-a întrebat Iisus, zicând:  
            - Care îţi este numele?          
            Iar el a zis:     
            - Legiune, căci demoni mulţi intraseră în el.           
            - Ascultă Legiune, tu eşti îndrăcitul după Luca?      
            - Da.   
            - Dar turma asta de draci care sunteţi voi, nu trebuia să fie băgată în doi îndrăciţi, după cum zicea Matei?         
            - Ba da, i-a răspuns acesta, dar celălalt îndrăcit e muncit de Azazel, care este mai şmecher decât noi şi s-a pitit.           
            - Aşadar sunt doar doi îndrăciţi cu toţii, iar nu trei. 
            - Da.   
            - Bine, atunci dă fuga şi adu-l încoa’ la mine pe Azazel!    
            - Şi dacă nu vrea?      
            - Iadopârnaia vă mânâncă pe toţi! Hai, uşcheala!    
            Legiune s-a îndepărtat speriat şi a luat-o agale către morminte.     
            - Mai sportiv, mai sportiv, ce te mişti aşa de încet?

Şi iată că de data aceasta L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Şi iată au început să strige şi să zică:   
            - Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?     
            - Da.   
            - Te rugăm să nu ne porunceşti să mergem în adânc.          
            - Ete na! Că doar n-am venit până aici ca să vă fac vouă conversaţie. Vă dau afară ca pe-o măsea stricată.

Şi era acolo o turmă mare de porci care păşteau pe munte. Iar diavolii îl rugau, zicând:
            - Dacă tot ne scoţi afară, dă-ne voie să ne ducem în turma de porci.          
            Atunci El le-a zis:     
            - Duceţi-vă!   
            Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci şi au intrat în ei, şi îndată toată turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar porcarii văzând ce s-a întâmplat au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate că a coborât o gaşcă de derbedei cu hârzobul din cer şi că unul dintre ei care părea şeful, le-a prăpădit lor toţi porcii. Şi îndată tot oraşul a ieşit în întâmpinarea lui Iisus, căci toţi erau furioşi şi doreau să vadă ce s-a întâmplat cu porcii lor. Şi au venit la Iisus şi în loc de porci l-au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Iar porcarii care văzuseră totul, le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul şi cum din câteva vorbe, i-a adus pe ei Iisus în sapă de lemn. Şi lor pe dată le-a trecut toată furia. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul ghergheşenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare.   
            Iar, când El a intrat în corabie, cel care fusese îndrăcit se ruga ca să-l ia cu Dânsul. Iisus însă nu l-a lăsat, i-a arătat drumul şi i-a zis zicând:    
            - Întoarce-te în casa ta, la ai tăi şi spune-le cât bine ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit.
            Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole, cât bine i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau şi-l felicitau, dar şi mai tare se minunau cum de nu-i pasă lui, că ei, ca cetăţeni ai unei federaţii de zece cetăţi, rămăseseră săraci lipiţi.     
            Şi intrând în corabie, Iisus a zburat dincoace, în ţinutul gadarenilor şi după ce a scos toţi dracii din cel pe care l-a întâlnit prima oară, le-a aruncat şi lor porcii în mare. Mulţumit de reuşita minunilor cu potolirea furtunii şi cu a exorcizărilor din acea zi, căci iată, numai Legiune a avut 1600 de draci în el, după cum aveau şi legiunile romane, Iisus s-a suit din nou în corabie împreună cu ucenicii şi a venit în oraşul Său.          

Text şi colaj foto Dan Ioaniţescu©
Bibliografie:
Luca 8, 26-39, Matei 8:28-34, Marcu 5 :1-20                      

VINUL DIN CANA

EVANGHELIA DUPĂ ANUNAKI 

      Vinul din Cana Galileii©    

            Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus acolo. Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă. Şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El:

            - Nu mai au vin.

            A zis ei Iisus:

            - Ete na! Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu.    
            Mama Lui a zis :       
            - Cum îţi permiţi să vorbeşti aşa cu mine, mama ta !? Ce-s mojiciile astea!?        
         - Chiar aşa, a sărit şi Miriam din Magdala, nu ţi-i puţin aşaaaa...  de la obraz să vorbeşti cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria în halu’ ăsta!? După ce că te-a crescut şi te-a şters la cur când erai mic, puţin respect, ce pana mea! Şi-apoi ea îţi zice de vin iar tu Batman, Batman, vorbeşti de ceasul tău... Ai băut ? Cât ai băut ?
            - Am băut, n-am băut, nu-i treaba ta, femeie, că n-am băut pe banii tăi!    
            - Io cred că Tu ar trebui să fii mai respectuos cu mama Ta...          
            - Ia vezi! Ciocu mic! Pâna una alta, tu eşti ucenica Mea şi nu numai. A zis Tata că dacă femeia vrea să-l înveţe pe bărbat, ea nu trebuie iertată şi trebuie să-i tai mâinile.    
            - Când a zis aşa ceva?           
            - Acum. Chiar acum a zis. Io cu Tata una suntem şi dacă io vă spun ceva, să ştiţi că El a zis.    
            Mama Lui a zis Magdalanei:

            - Lasă-l dragă, că-i capsat, da-i băiat bun. Cred că de la postul prelungit i se trage.           
            Şi întorcându-se către ceilalţi le-a zis:         
            - Faceţi orice vă va spune!

            Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zis-a lor Iisus:

            - Umpleţi vasele cu apă !      
            - Ne-a zis mama Ta să nu te contrazicem. Rabi dragă, nu vezi că sunt pline cu apă !?            
            - Nu-Mi pasă ! Mai puneţi apă.

            Şi ei le-au umplut până sus iar apa din vase a început să se reverse.          
            - Gata, le-am umplut !           
            - Mai puneţi !
            - Unde Doamne iartă-mă să mai punem, că dau deja pe-afară !      
            - Umpleţi-le cu vârf !
            Iar ei le-au umplut cu vârf şi toţi s-au minunat iar El le-a zis:        
          - Acum căraţi-vă cu toţii de-aici că vreau să fac o minune şi nu vreau să se prindă nimeni de şmecherie. E prima Mea minune în public şi trebuie să-Mi iasă ca lumea. Hai, caramba!        
            - Şi noi învăţătorule, şi noi !?            au întrebat ucenicii Lui cu glas mieros.       
            - Voi în primul rând. Că taina Mea nu trebuie cunoscută de niciun muritor.          
            - Eu vreau să cunosc taina, a zis Iuda.          
            - Ţie în orice caz nu ţi-o spun, că tu o să-mi vinzi secretul.            
            - Nu-i adevărat ! Io sunt topit după mistere, taine şi secrete. Mie alea cu daci îmi plac cel mai mult, da’ şi ale Tale sunt miştoace. Să mor io dacă scot vreo vorbuliţă.       
            - O să mori spânzurat, oricum Iudo, i-a zis El. De mâna ta o să mori. O să-ţi legi funia de-un măslin în Grădina Ghetsimani. 
            - Hai, hai, lasă vrăjeala şi lucrăturile la subliminal că io n-am conştiinţă. Spune-ne mai bine cum ai să faci, că oricum, nimeni nu pleacă neciuruit de-aici. Nici măcar Tu!   
            - Iuda ieşi afară!        
            - Ete că nu vreau, ce-o să-mi faci?   
      - Taci mă boule, nu-l mai mânia pe Dumnezeu! i-au zis ucenicii. Lasă-L pe învăţător să se concentreze, că altfel o să-i iasă o minune proastă. 
           - Ce-o să-ţi fac...!? Dacă nu asculţi cuvântul Meu şi poruncile pe care ţi le dau şi respingi Legile Mele, voi aduce teroarea peste tine, voi împrăştia bolile şi febra care îţi va distruge vederea şi îţi va lua puterea, aia o să-ţi fac.           
            - Nu cred. Tu învăţătorule eşti bun, milostiv şi de oameni iubitor. N-ai tu inima aia.           
            - Iubitor!? Iubitor zici!? Voi trimite împotriva ta animalele sălbatice, iar ele îţi vor lua copiii şi îţi voi distruge turmele de animale şi o să vă împuţinaţi atât de mult încât străzile vor fi pustiite.           
            - Doamne, da’ io n-am turme de animale, păcatele mele, nici măcar o capră nu am. Aş vrea io, da’ uite că n-am, că dacă aş fi avut mi-aş fi cumpărat cu ea o nevastă ca a mirelui Simon Zelotul. Şi nici copii nu am, că mie îmi plac arginţii, nu copiii. Da’ nici arginţi nu am, chiar dacă sunt în limbă după ei. Aici ai cam dat chix cu ameninţările, sunt sărac lipit. Mai încearcă, mai încearcă!       
            - Dacă nici aşa nu vei asculta de cuvântul Meu, atunci oftica şi ranchiuna Mea nu vor cunoaşte margini şi voi fi şi Eu bulangiu faţă de tine şi te voi pedepsi de şapte ori pentru păcatele tale. Şi vei mânca tu rodul pântecelui tău, carnea fiilor şi fiicelor tale.    
            - Doamne, ce să mai zic, că văd că n-am cu cine. Tot nu vrei să-nţelegi că io nu am copii...!? Îmi reciţi aici după ureche versete din Deuteronomul cu ce-a zis Moise că i-ar fi zis lui Yahwe pe vremea lu’ Pazvante, da’ nu ţine. Nu-i stilul Tău.           
            - Io cu Tata una suntem, s-a încruntat la el Iisus.     
            - Da, da, bine, bine... e ca Tine. Iaca plec şi te las să-Ţi faci minunea.       
           Ucenicii şi slujitorii au ieşit cu toţii iar Iisus când a văzut că nu a mai rămas nimeni în încăpere s-a apropiat prudent de vase. După câteva minute s-a dus după ei şi le-a zis: 
            - Haideţi băi băieţi să vă fac cinste! Mi-a ieşit un cabernet vârtos, să-ţi baţi copiii. Sânge de taur, o minune, nu alta!     
            - Cum adică să-ţi baţi copiii?
            - Pardon, mi-a ieşit unn vin lăsaţi copiii să vină la Mine, nu-i mai bateţi! 
            - Aaaaai de karma mea! a exclamat Petru, ştergându-şi vinul de pe barbă. Nu pot să mă opresc... Iudo toarnă!       
            - Ce vrei să insinuezi? l-a întrebat Iuda Iscarioteanul cu o privire de şacal. Învăţătorule, aş umple şi burdufu’ ăsta, s-avem în deşert. Pot s-o fac?      
         - Lasă bă, nu-L mai întreba, umple-l şi gata, că vedem noi când ajungem acolo, i-a zis Iosif, umplându-şi pentru a treia oară cana cu vin.         
            - Ia uitaţi-vă la Mucea ce le mai trage la măsea...! Iosifeeee... ia-o-ncet băi băiete că eşti crud, nici tuleiele nu ţi-au dat. O să ţi se facă rău şi-o să te cărăm în spate, a zis Andrei.           
            - Simoane, a’ncoa’ să bei cu noi, a zis Iuda, văzându-l pe mire cum umblă de-a buşilea, căutând parcă ceva. Băăăăăăă... nu te mai uita sub fusta Mărioarei Magdalena, că te spun învăţătorului şi-o să vezi tu pe dracu’ dacă se mânie!
            - Gata, sărişi tu repede cu datu-n gât, i-a ripostat Matei vameşul. Da’ lasă-l frăţicule să se uite că şi tu te-ai uitat! Toţi ne-am uitat... Nu-i păcat să te uiţi, păcat este să pui mâna.           
            Simon Zelotul, care intrase între timp în încăpere atras de mirosul vinului şi se amestecase între ei, nu-l băgă în seamă pe Iuda. Continua să foşgăie şi să-i împingă, ba pe unul, ba pe altul ridicând din când în când ridica capul şi adulmecând vasele cu vin.       
            - Lasă-l în pace pe mire, că s-a pilit, a zis Iacov fiul lui Alfeu.       
            - Ce cauţi aici, printre picioarele noastre Simoane? l-a întrebat Levi.        
            - Îmi caut jumătatea, a răspuns Simon Zelotul.        
            - Ha, ha, ha, ţi-au furat mireasa, fraiere? l-a întrebat Tadeu.           
            -  Nu măi băieţi, nu mi-a furat nimeni nevasta, ci jumătatea de vadră de vin pe care o pitisem aici mi-a manglit-o careva. Nu că ar fi fost cine ştie ce de capu’ vinului, da’ acum când crapă toţi de sete, mi-ar fi prins bine. Şi oricum, nu sunt suficient de beat pentru noaptea nunţii. N-aţi văzut-o careva ?          
            Atunci Iisus i-a zis lui Simon:          
            - Da’ dacă-Ţi dau io o vadră în locul jumătăţii ăleia pe care n-o găseşti, ce-ai zice?           
            - Ţi-aş pupa şi tălpile, învăţătorule! 
            - Dar dacă ţi-aş da două vedre?         
            - Două vedre, uauuuuu...! Să nu-mi spui mie Simon Zelotu’ dacă nu m-aş lăsa pe loc de haiducie şi n-aş mai tâlhări şi omorî niciun roman!       
            - Dar trei vedre? Sau na, hai să zicem cinci vedre.  
            - Aaaaa... pentru cinci vedre de vin io sunt în stare să merg cu Tine şi până la capătul Pământului.   
            - Păi şi mireasa?        
            - Mireasa? Îi dau şi ei o vadră din alea cinci şi nici n-o să bage de seamă că m-am cărat.  
            - Aşa să faci. Uite, ia aici de la Mine cinci vedre, partea ta şi te-aştept în capu’ satului la sfârşitul nunţii când începe bătaia.           
            - Bine, am să vin, da’ pot să-l gust, că-mi lasă gura apă?    
            - Gustă, gustă, nu te sfii!       
            - Moamăăăă, ce vin..!!!         
            - E Murfatlar, i-a răspuns Iisus.        
            - Nu ştiu să spun cuvântul ăsta, da-i tare bun. Tu l-ai făcut? a întrebat Simon Zelotul pe Iisus.          
            - Da băi Simoane, învăţătorul l-a făcut, ce te miri aşa, i-au răspuns ucenicii, care nu mai pridideau cu băutul.       
            - Din ce l-a făcut?      
            - Din apă chioară l-a făcut. Ia şi bea şi nu mai pune atâtea întrebări.          
            - Doar din apă?          
            - Eeeei... şi niscai energie cristică, i-a răspuns Iisus.           
            - Ce-i aia energie cristică?    
          - Este o energie aurie de conştiinţă cristică, aurie şi ea, pe care o am numai Eu, namastienii şi bineînţeles extratereştrii evoluaţi care ne vor binele.          
            - Extratereştri ştiu, da’ conştiinţa ce este?   
            - Nu se ştie exact ce este, dar important este că este. cei care n-au. Toată lumea are, înafară de cei care n-au. Iar şi mai important este că este aurie.     
            - Doar atât!? s-a mirat iarăşi Simon Zelotul, apă şi energie cristică?         
          - Să vă spun, să nu vă spun... !? Vă spun, le-a zis Iisus. Adevăr grăiesc vouă, am mai pus nişte prafuri magice colorante şi aromatizante artificiale şi îndulcitori sintetici, pe care mi le-a adus din viitor unu, Ştefănescu, na !
            - Ce înseamnă sintetici?        
           - Băi, lasă-ne bă învăţătoru’ oenelog în pace, nu-l mai sâcâi cu întrebările tale prosteşti, s-a supărat Petru.   
            - Lasă-l mă Petrică, nu vezi că vrea să evolueze spiritual? l-a apostrofat Iisus. Măi băiete, i-a zis El lui Simon Zelotul, sincer !? Habar n-am, că n-am fost curios să-l întreb pe Ştefănescu care mi-a zis să pun neapărat şi nişte prafuri cu nume drăceşti în el şi nici nu Mă interesează de fapt să ştiu ce înseamnă. Minunea e minune, mai ales când vine din viitor şi nu se caută la cuvinte.         
            - Ce cuvinte, ce cuvinte? s-au interesat deodată toţi ucenicii, zi-ne şi nouă!          
           - Omul meu din viitor parcă vorbea în limbi, le-a răspuns Iisus. Zicea amoniu cuaternar, argint şi sărurile lui, acid monocloracetic, săruri de sodiu cu esterii lor, aldehidă formică si sărurile ei, paratoluen, mă rog, chestii de-astea, care au dat gust şi consistenţă vinului.          
            - Da’ ce-nseamnă toate aceste cuvinte ? a-ntrebat Simon Zelotul.  
            - Bă eşti prost !? l-au repezit ucenicii. N-ai auzit că sunt cuvinte satanice? Ia ia-ţi tu vedrele şi cară-te de-aici, că te-aşteaptă mireasa.    
            După ce Simon a dispărut în grabă cu cele cinci vedre de vin, ucenicii s-au pus pe chefuit.    
            - Da’ nu te doare capu’ de la vinu ăsta?, s-a interesat Iuda, dând pe gât cea de-a şaptea cană cu vin. E al dracului de tare...    
            - Te doare, te doare, ca după orice minune, n-ai ce să faci, i-a răspuns Iisus. Voi n-aţi văzut că Eu doar l-am gustat, l-am mai dres puţin şi-apoi n-am mai băut deloc?           
            - Da’ pe noi de ce ne-ai lăsat? L-au întrebat  ucenicii.        
       - Păi cum să înţelegi o minune divină, dacă nu o guşti? le-a răspuns El. Şi-acum gata cu poivăiala, să ducem totuşi bunăciunea asta de vin la masă că behăie toţi de sete. Mâine ne sculăm devreme că avem treabă să ne rugăm în pustie, că dup-aia, zilele următoare mai am de făcut o minune.           
            - Ce minune, ce minune?      
            - Trebuie să blestem un smochin de pe marginea drumului, care nu face roade.    
            - Păi în anotimpul ăsta, niciun smochin nu face smochine, a îndrăznit Iosif.         
            - Şi ce dacă? E pe lista Mea de minuni şi trebuie s-o bifez.            
            Zicând acestea, Iisus s-a sculat, a chemat slujitorii, le-a arătat vinul şi le-a poruncit:            
            -  Scoateţi acum şi aduceţi nunului.

            Iar ei i-au dus. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire, şi i-a zis:

            - Băi Simoane, băi băiete, nu-i frumos ce-ai făcut. Orice om de bun simţ pune întâi vinul cel bun şi numai după ce se chitrofonesc bine oaspeţii şi nu mai ştiu de capu’ lor, pune pe cel mai slab. Dar tu ne-ai dat încă de la început o poşircă ordinară şi ai ţinut vinul cel bun până acum.    
            - Să-ţi fie ruşine, măgarule, că nici şampanie şi caviar nu ne-ai dat, a sărit cu gura la el şi socrul mic. Chirnogule!
            - Auzi bre, nea tată socrule, i-a răspuns Simon Zelotul, să-ncremenesc dacă ştiu despre ce vorbeşti. Dacă n-ai fi tatăl soţiei mele aş pune slugile să te scoată în şuturi de-aici. Zi mersi că te-am scăpat de piatra din casă. Cinci capre m-a costat fata ta, iar tu vreai cincisprezece, şi pe cine, taman pe-aia frumoasă pe care o vream io de fapt. Cinşpe capre? De unde atâtea capre!? Da’ ce-s io, regele păstor David? Pân’la urmă ţi-am luat-o p-asta şantalie, chioară şi beţivă, care nici măcar două capre nu face.      
            - Ba şapte face. E toantă şi beţivă, nimic de zis, da’ şapte face, dacă nu chiar opt. Ai văzut ce de dinţi laţi are şi ce păroasă e!? Mai păroasă decât caprele tale. E arzoaie, iar asta o ştiu toţi flăcăii de-aici, până şi tăntălăii care slujesc la masă ştiu. Nu găseşti aşa ceva în şapte sate. N-o meriţi!           
            - După ce că eşti lacom, pe deasupra mai eşti şi obraznic. Ce opt capre visezi pe pocita de fie-ta!? Şi ce-i dai într-una cu dinţii ăia? Are cinci dinţi laţi, doi sus şi trei jos, da’ ăia-s toţi.        
            - Păi dacă are gura proastă, ce te-aştepţi? Că altfel nu ţi-o lăsam io la cinci capre, de la şapte cât cerusem iniţial pe ea, tâlharule, ce eşti! Da’ tot te-am păcălit, că de fapt i-o promisesem prostului satului, căruia i-am spus că i-o dau pe două capre, deşi fie vorba-ntre noi ea nu face mai mult de juma’ de capră. Ha, ha, ha, eşti mai fraier ca el!         
            - Gura! Ia ia de-aici o vadră de vin şi stai dracului în banca ta! Hai sictir!
            - Băi, ia stai aşa! Da’de unde ai tu atâtea vedre de vin?      
            - Nu-i treaba ta. Tu ai grijă să mulgi caprele pe care ţi le-am dat.

           Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El.  

Text şi colaj foto de Dan Ioaniţescu©

TERAPIE CU ÎNGERI PENTRU HEMOROIZI

Terapie cu îngeri pentru hemoroizi.© 
           
            - Sfinte Arsenie Boca, curăţă-mi şi mie colonu’!    
            - Taci! Nu huli! Cum să-ţi facă sfântul aşa ceva?    
          - Păi dacă îl rog, cum să nu mă servească, nu e el Sfântul Ardealului? El poate orice. Pe vremea când trăia putea să treacă şi prin pereţi. Rugăciunea-i rugăciune, are efect, toată lumea ştie. Şi-apoi nici nu-i prea mare lucru pentru el, că doar pune o vorbă bună pe lângă îngeri. Dacă între două rugăciuni mai bei şi câteva damigene de agheasmă mică, se-ntâmplă.         
            - Iar vorbeşti cu păcat? Te bate Dumnezeu. Ce să caute îngerii în colonul tău!?      
            - Cum ce să caute...!? Tu n-ai auzit de terapia cu îngeri!? Sunt buni la toate bolile. Trebuie doar să crezi. Acumaaa... na, sigur, nu se bagă ei chiar pentru oricine. Uite bunăoară, în tratamentul hemoroizilor şi al curăţării colonului cu îngeri, trebuie să intervină cineva mai important, că îngerilor nu prea le plac treburile astea. Acu’ un an l-am rugat pe îngerul meu păzitor, aşa cum m-a învăţat bunica la trei ani: „Înger îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, bagă-te-n colonul meu!” 
            - Ce tâmpenii te-a-nvăţat, nu era sănătoasă...! Cum să înveţi un copil asemenea prostii!?         
           - Nu, nuu... ea săraca m-a învăţat rugăciunea corect, doar aia cu colonu’ am pus-o de la mine să văd dacă merge.   
            - Şi? A mers? S-a băgat?       
           - Nu ştiu ce să zic, că n-am simţit nimic, dar ştiu că la urmă puţea ca dracu în jurul meu... de la umărul drept venea mirosul, aşa că m-am rugat de arhanghelu’ Rafael să-mi înlocuiască îngeraşul păzitor de pe umăr cu unul mai curat şi să-mi scoată el însuşi, măcar hemoroizii, dar n-a ţinut. Şi am făcut exact cum scrie la cartea lui Dorin Vertu, l-am invocat, am închis ochii şi am vizualizat o energie verde, aşa cum îi place lui şi-apoi, în capul meu, mi-am infuzat colonu’ cu ea. N-a mers. Am insistat şi am aplicat şi pasul doi: am pus mâinile ca să vizualizez cum energia lui trece prin palmele mele infuzând locul dureros. N-a mers nici aşa. Atunci mi-am băgat un deget ca să infuzez cu el colonul... Aoleo mamă...!!! Ai de muladhara şi de hemoroizii mei....!!! Dracu’ m-a pus!? Cu ce-am greşit!? Poate că n-am nimerit eu exact nuanţa de verde care-i place lui, poate că nu-i convine să desfunde colonuri sau poate că era chiar înăuntru şi curăţa de zor şi l-am atins cu degetul... nu ştiu, cert e însă că înafară de o durere ascuţită în hemoroizi şi-apoi în creştetul creştetului capului, n-am avut niciun rezultat. Şi-acum îmi ţâţâie curu’ când mă gândesc ce-am putut să-i fac bietului arhanghel! Bine că nu s-a răzbunat. 
            - Vezi, aşa e când devii obez de-atâta spiritualitate. Hrana spirituală prea abundentă în energii, dimensiuni, cuante, portaluri, cursuri, seminarii, conferinţe, cabale, entităţi şi cărţi sfinte devine toxică şi faci hemoroizi. Mai tragi şi-o gură de ether şi ăla eşti! Constipaţia mondială nu-i uşor de suportat. 
            - Aşa-i! Ai dreptate, dar cum mi-e clar: nu toţi îngerii şi arhanghelii au veleităţi de vidanjori. Ca să fii un terapeut căcănar profesionist mai trebuie să-ţi şi placă. Mi-a zis popa Ţăndărică să nu măi deranjez arhanghelii cu prostii, că asta-i treabă de popi, că doar ei au voie să-i manevreze fiindcă au har duhovnicesc şi că oricum, arhanghelu’ Rafael e obraz subţire, nu-i ca mine, obraz gros. Obraz gros, daaaa...!? Biiineeeeee....! Când i-am zis părerea mea despre el şi despre harul lui duhovnicesc de şarlatan muieratic ce este, mi-a retezat-o scurt: „Eşti un idiot. Du-te dracului la biserică, sau mai bine la doctor!”         
            Acuma na, cum să mă duc la doctor, câtă vreme Mandragora de la plafarul de etnobotanice zicea că doctorii te omoară cu zile, că sigur o să-mi recomande medicamentul ăla nou pentru ficat, de-i zice Coliver sau Colivăr şi că mai bine îi dau ei banii, că mă trimite ea la o babă în Gheboaia care mă face bine cu tăciuni. Sincer!? Nu prea mi-a dat inima ghes şi i-am zis Mandragorei să-i spună vrăjitoarei să-şi bage tăciunii undeva. Culmea e că i-a transmis, iar baba m-a blestemat să mi se înmoaie picioarele şi-a trebuit să îl rog frumos pe Ţăndărică să-mi citească moliftele Sfântului Vasile. La urmă, după ce mi-a luat toţi banii şi a văzut că mă strâmb la el mi-a zis „Marş de-aici! Ia patul tău şi umblă!”                       
           Mătănii, rugăciuni, clisme cu agheasmă şi iar mătănii, rugăciuni şi clisme cu agheasmă, uite-aşa am ţinut-o o lună de zile. Asta ca să nu mai zic că am mutat patul prin toată casa şi l-am scos şi prin curte, ba chiar şi după ţigări am fost cu el. Unii ziceau că mi-ar fi văzut poza în ziarul local din Vaidenoi, alţii că aş fi apărut şi la Ştiri... Mi-au bătut în uşă şi Mardare şi infirmierii de la Spitalu de Veseli şi Gogu de la Salvare, da’ ce eram prost să le deschid!? Hmm... m-am chinuit puţin cu clismele, nimic de zis, dar am acum picioare de fotbalist.    
            - Cum...!? Ţi-a recomandat popa Ţăndărică clisme cu agheasmă? Ce-i, satanist...!?           
        - Nu, ferească Dumnezeu, că dacă o făcea îl reclamam la Patriarhie că nu mi-a dat chitanţă pentru molifte. Asta cu clisma mi-a zis-o un terapeut internat la Spitalu’ de Veseli din Gătaia, că zicea el că apa are memorie. Şi nu că zicea el, ci că un om de ştiinţă japonez a făcut avere cu memoria apei. Şi mi-a mai dat şi o veste şoc! Cică tocmai ce fusese desfiinţat Ministerul Sănătăţii. Nu că ar fi fost cine ştie ce de capul lui, ci pentru că oamenii de ştiinţă spiritualistică au constat că orice boală se tratează cu apă. Nu mai vezi, nu mai auzi, ai paralizat? Bea apă. Ai cancer, diabet, hepatită, turbare, ciumă, lepră, alzheimer, schizofrenie, ciroză? Bea apă, că se rezolvă. Ai făcut septicemie, peritonită, ţi-a plesnit cordul, fierea sau vreun vas de sânge pe creier? Bea apă! Şi încă ceva, că poate nu ştiai: cică “celulele corpului nostru nu se ating între ele, pentru că înoată în apă, la fel ca şi nervii.”      
            „Ghii, măi Bator, ghii, măi sărace!“, mi-am zis, aşa că am cumpărat imediat una din cele cinşpe mii de cărţi scrise Masaru Emoto, în care bătea apa-n piuă cu cristalele de apă şi cu memoria ei ancestrală. Şi în timp ce mă uitam la pozele cu cristalele de apă înjurate, blestemate sau iubite, m-am gândit că din moment ce agheasma este burduşită de Duh Sfânt, apăi atunci ea este cel mai bun remediu pentru colon şi hemoroizi. Aşa că agheasmă mică, agheasmă mare, pac, pac... beam ca la două, trei damigene de apă sfinţită pe zi şi mai făceam şi o clismă de o oră în timp ce beam. E adevărat că am slăbit paişpe chile, că nu mai aveam timp nici să mănânc sau să dorm, în schimb m-am umplut de Duh Sfânt. 
            - Şi?   
            - Şi nimic. Am aflat apoi că nu la arhanghelu’ Rafael, ci la Sfântul Andrei, patronul României, sau la Sfânta Parascheva, patroana Moldovei, sau la Sfântul Arsenie Boca, patronul Ardealului trebuia eu să mă rog, că nu toată lumea divină se bagă la hemoroizi, ci numai patronii geo-politici.  
            - Şi te-ai vindecat?    
            - Nu. Când i s-au scos moaştele la pupat, probabil că hârca era din cale-afară de ocupată şi nu mai prididea, că erau jdemii de oameni la coadă, unul mai nefericit decât altul, care înfulecau de zor sarmalele de la primare şi-i cereau bietei Parascheva maşini, vile, vacanţe în Bali, bărbaţi bogaţi, câştiguri la loterie, televizoare, terenuri, gagici cu cracii lungi, ceasuri de aur, pensii de parlamentari şi câte şi mai câte... Este adevărat că mi-am frecat izmenele în repetate rânduri de racla ei, dar nici asta nu a ajutat. Cât despre sfântul Andrei... nicio nădejde. Am ţinut în braţe crucea lui de la trecerea de nivel cu calea ferată vreo trei zile, până m-a dat Mardare jos de-acolo şi mi-a dat amendă.        
            - De ce te-a amendat?            
            - Pentru blocarea circulaţiei şi tulburarea liniştii publice, că vezi tu, se strânseseră mahalagiii ciopor în jurul meu, ba încă unii veniseră şi cu scăunele şi bidoane de vin de-acasă, iar toţi copiii de pe maidan mă luaseră la ţintă şi aruncau în mine cu roşii şi cu corcoduşe, din mijlocul drumului. Şi Mardare se cinstea cu ei pe rând, râdea cel mai tare, aplauda şi mă arăta cu degetul la toată lumea. Toate bune şi frumoase, dar când şoferii şi gunoierii au vrut să treacă şi n-au putut, şi au început să-i ocărască şi să-i ia la şuturi pe copii - chestie care desigur, i-a deranjat foarte tare pe mahalagii - s-au luat cu toţii la bătaie. Mardare s-a băgat cu pulanul între ei ca să-i despartă dar şi-a luat un levier pe spinare de la un şofer de basculantă căruia îi căzuse basca pe ochi, ceea ce l-a înfuriat atât de tare, încât a scos telefonul şi l-a chemat pe ninjalău. Nu vreau să-ţi povestesc ce a urmat, că ştii şi tu cât de dement de fericit poa’să fie ninjalău’ când e vorba de mardeală.          
            - Şi-acu ce te-ai gândit tu...!? Arsenie Boca ar fi cel mai nimerit.  
         - Păi nu...!? Păi dacă tot îi umple de parale pe toţi neisprăviţii care vând brelocuri, poze, icoane, tricouri, chiloţi, semne de carte şi alte drăcării şi ciumecării chinezeşti cu poza lui, de ce nu mi-ar curăţa şi mie colonu’!? Oameni suntem...

Va urma...      
Text şi colaj foto Dan Ioaniţescu©